Cum faci cea mai gustoasă salată de boeuf. De ce se fierb ingredientele separat şi ce fel de cartofi alegem

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Salata de boeuf, un preparat pretenţios, dar gustos FOTO Adevărul
Salata de boeuf, un preparat pretenţios, dar gustos FOTO Adevărul

Salata care însoţeşte mesele festive se prepară uşor, dacă sunt respectaţi paşii gătirii. Reţeta salatei de boeuf o aflăm din lucrarea „Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti”, a regretatului gastronom Radu Anton Roman. Pentru un preparat gustos, gospodinele sunt sfătuite să fiarbă fiecare ingredient separat.

O atenţie deosebită trebuie acordată cartofilor care nu trebuie fierţi până se fărâmiţează. De asemenea, trebuie aleasă o carne fără grăsime care să nu lase zeamă.

Ingrediente şi cantităţi:

700 grame de carne de vită (macră: muşchiuleţ, pulpă)

700 grame de cartofi (din cei care nu se fărâmă deloc la fiert)

300 grame de castraveciori muraţi în oţet (sau mai puţin, dacă sunt prea acri)

50 grame de mazăre boabe

2 gogoşari muraţi 

3 morcovi mai mari

500 ml maioneză (cu sau fără lămâie)

sare, după gust

câteva măsline pentru ornat

Mod de preparare:

1. Carnea se pune la fiert, până se rasoleşte. Cartofii se fierb şi ei, dar măsurat, să nu se pătrundă de tot. După aceea, se curăţă şi se lasă să se răcească.

2. Mazărea, dacă e din cutie, o fierbi 5 minute; dacă e congelată, se fierbe până se înmoaie.

3. Morcovii, curăţaţi bine, se fierb cam o jumătate de oră (sau chiar mai puţin), să fie mai tari. Fiecare ingredient se fierbe separat, pentru a-şi păstra gustul.

4. Castraveţii si gogoşarii se taie mărunţel. Se face apoi şi maioneza.

5. Pe măsură ce legumele şi carnea au fiert şi s-au răcit, se taie şi ele mărunt.

6. Într-un castron se amestecă bine salata cu trei sferturi din maioneză. Se pune apoi salata muşuroi pe un platou, se rotunjeşte, se unge cu maioneza rămasă, iar gogosarul şi măslinele se taie feliuţe şi se ornează salata.

Taină: În loc de carne de vită se poate face salată şi cu carne albă de găină, curcan sau chiar peşte (şalău, biban, ştiucă ori chiar şi cu carne afumată). Totul e să fie o carne uscată, fără grăsimi moi sau lichide, că strică tot. Se mai pot pune în salată şi alte bunătăţi fierte – ciuperci, albuş, conopidă, sfeclă roşie, varză şi orice alte legume. Şi, desigur, ceva picant, cui îi place.

Gazetarul, îndrăgostit de bucătărie

În cei 57 de ani de viaţă, Radu Anton Roman, gazetar, scriitor, realizator TV, vânător şi pescar sportiv, a publicat poezii, însemnări de călătorie, romane şi eseuri, fiind implicat în mai multe proiecte de televiziune şi publicaţii, dedicându-se din anul 1997 şi domeniului gastronomic.

În 1998, Radu Anton Roman a publicat una dintre cele mai importante lucrări recente ale gastronomiei româneşti “Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti” (Editura Paideia).

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite