Cum să prepari cea mai bună dulceaţă de trandafiri. Secretele unei reţete vechi păstrate de o bucătăreasă celebră din Bărăgan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai, luna în care explozia de culoare şi arome transformă grădinile într-un adevărat Paradis, este aşteptată cu interes şi de gospodine. Cea mai bună dulceaţă, un deliciu culinar, se obţine din Rosa Damascena, un trandafir cu un parfum inconfundabil ce dă o aromă intensă preparatului şi o culoare de vis.


Gela Dumitrache, pasionată de arta culinară, are ca moştenire de familie o reţetă senzaţională de dulceaţă de trandafiri. Un elixir, aşa cum îi place să numească dulcele pe care îl pregăteşte cu drag în fiecare an, în luna mai. Când nu este alături de elevii săi, căci este învăţătoare la şcoala din comuna Unirea, judeţul Călăraşi, Gela intră în bucătărie şi se pierde printre bunătăţi. Toate reţetele preparatelor minunate care îi ies din mâini le împarte cu prietenii săi de pe blogul culinar cufărul cu bucurii. Iată reţeta de dulceaţă de trandafiri.

Ingrediente:

100 flori de trandafiri
1 kg zahăr tos
750 ml apă
2 lâmâi mari

Mod de preparare:

Se culeg florile parfumate. se spală la jet puternic de apă, se scutură bine  şi se lasă într-o strecurătoare. Apoi se ia fiecare floare la scuturat, se apucă toate petalele cu degetele unei mâini, după care urmează îndepărtarea părţii albe de la baza petalelor, prin tăierea cu foarfeca.

calarasi dulce


Petalele curăţate se pun într-o strecurătoare şi se cern bine pentru a nu rămâne polen sau alte corpuri străine foarte mici, lipite de petale.

calarasi dulce

Se freacă apoi petalele într-un castron cu 2 linguri de zahăr şi zeama de la o lămâie până devin sticloase şi încep să lase zeama frumos colorata, cu miros de trandafiri. Se freacă până în momentul în care petalele încep să se adune în ghem, după care încetăm să le mai presăm şi le lăsăm în repaus.

calarasi dulce


Pregătim siropul din zahăr şi apă, punându-le pe foc într-un vas încăpător cu fund gros, daca se poate antiaderent. Eu va spun drept, ca am moştenire de la bunica un vas de tuci în care pregătesc dulceţurile fără nicio problemă. Se fierbe siropul la foc mare, până începe să facă balonaşe, după care se reduce focul şi se aşteaptă legarea siropului.

calarasi dulce

Acest lucru se întâmplă atunci când o picătură de sirop aşezată pe o farfurie rece stă ca şi o bobiţă, fără să se împrăştie pe farfurie. În acel moment siropul este pregătit să primească aroma inconfundabilă a petalelor de trandafiri, care se adaugă în vas împreună cu sucul lasat şi se împraştie prin miscari circulare prin sirop.

Se continua fierberea, se adună spuma făcută la suprafaţa dulceţii şi după câteva clocote se adaugă zeama celei de-a doua lămâi, se amestecă bine în tot vasul, după care se mai fierbe până când siropul se leagă din nou suficient de bine(fiindcă s-a subţiat după adăugarea petalelor).

calarasi dulce


Se face iarăşi proba picăturii care, dacă nu se împraţtie pe farfurie, ne dă semnalul că trebuie să oprim focul şi dulceaţa este gata. Atenţie, în dulceaţă se amestecă numai şi numai cu o lingură de lemn! Se toarnă în borcane bine spălate, uscate  şi sterilizate în cuptor o jumătate de oră.

calarasi dulce

"Să vă dezvălui un secret învăţat tot de la bunica. Interiorul capacelor se şterge cu alcool de cel puţin 40 de grade, acest lucru împiedică formarea mucegaiului, în cazul în care aveţi gradul de umiditate mai ridicat în pivniţă/cămară! Se infiletează capacul şi apoi se întoarce borcanul cu gura în jos, pe capac. Se învelesc borcanele cu pleduri groase şi se lasă să se răceasca acolo, după care le puteţi depozita în cămară. Pofta bună şi o viaţă dulce, cu parfum de roze şi fericire!", spune gospodina.
 

Vă recomandăm şi:

FOTO Reţetă apetisantă: plăcintă cu mere şi afine. Un dulce de post care rivalizează cu orice prăjitură sofisticată

FOTO Reteţă de post apetisantă. Ghiveci călugăresc delicios şi uşor de preparat, o armonie perfectă de gusturi şi culori

Călăraşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite