Cum va fi vremea în următoarele zile: cald în sudul ţării, lapoviţă şi ninsori la munte, ce temperaturi se anunţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vreme capricioasă în următoarele zile, cu ploi în aproape toate regiunile, dar cu valori termice în creştere de duminică. Până atunci avem parte de o răcire accentuată, însă în sud continuă să fie cald. Nici pentru săptămâna viitoare, meteorologii nu vin cu veşti bune.


Până la sfârşitul acestei săptămâni, valorile termice vor continua să scadă, în regiunile sudice şi sud-estice. Vom avea parte de ploi slabe, vreme închisă în toată ţara, iar la munte fulguieli. Noaptea, înnorările se vor accentua în regiunile vestice, nord-vestice şi parţial în cele centrale, unde ploile, în general slabe cantitativ, se vor extinde ca arie. “În Munţii Apuseni şi în nordul Carpaţilor Orientali, precipitaţiile vor fi şi sub formă de ninsoare. Vântul va fi slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului şi pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 grade în estul Transilvaniei şi 13 grade, la nivel izolat, în sud-vestul extreme”, a anunţat Administraţia Naţională de Meteorologie(ANM).

Vineri, temperaturile sunt în creştere, însă va ploua, în general slab, local în vestul, centrul şi nordul ţării şi pe arii mai restrânse în rest. La munte şi izolat posibil şi în Maramureş şi nordul Moldovei, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului, Moldova, Bărăgan şi Dobrogea, precum şi pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 şi 15 grade. În zonele joase de relief, cu precădere din sud şi din est, pe arii restrânse va fi ceaţă.

Maxime între 8 şi 18 grade

Ziua de sâmbătă aduce vreme caldă în regiunile sudice şi sud-estice. Cerul va avea înnorări, mai accentuate în prima parte a zilei când temporar va ploua slab, în centrul ţării şi pe arii restrânse în celelalte regiuni. La munte, dar posibil, trecător şi în Maramureş şi în nordul Moldovei, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, iar temperaturile maxime se vor încadra între 5 grade în nordul Moldovei şi 15 grade în Lunca Dunarii. În zonele joase de relief, cu precădere din sud, dimineaţa, pe arii restrânse, va fi ceaţă.

De duminică se face cald în toate regiunile, maximele fiind cuprinse între 8 şi 18 grade. Începutul săptămânii viitoare vine cu vreme frumoase, pentru ca de miercuri să se instaleze vremea rece, iar ploile vor cuprinde mai întâi regiunile vestice, apoi jumătatea de sud-est a ţării.


Vă recomandăm şi:

Prognoza meteo: după viscol vine frigul. Cât de mult scad temperaturile şi unde continuă să ningă, în ce zone va fi ger cumplit

Prognoza meteo: se anunţă polei, vânt şi precipitaţii mixte. În ce regiuni va ploua cel mai mult şi cât mai ţine vremea rea

Prognoza meteo pentru începutul anului 2016. Cum va fi vremea în primele 3 luni

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite