Cununa Grâului, obiect ritual străvechi, realizat la vremea secerişului
0Un obiect folosit într-un ritual străvechi denumit Cununa Grâului este prezentat de Muzeul Naţional al satului Dimitrie Gustie, având în vedere că se apropie vremea secerişului. Se numeşte „buzdugan” şi se confecţiona de către fete şi flăcăi, după seceriş, din cele mai frumoase spice.
Acesta se purta în alai către casa celui care organizase claca de seceriş, după care era păstrat până se usca. Forma sa ne aminteşte de Crucea de Lorena (cu două braţe).
Ţăranii făceau acest ritual deoarece se credea că „Spiritul grâului străbate, precum sufletul omului, trei lumi: preexistenţa, de la sămânţa semănată la sămânţa încoltită; existenta, de la sămânţa încolţită la sămânţa recoltată; postexistenţa, de la sămânţa recoltată la sămânţa semănată sau de la sămânţa recoltată şi măcinată la aluat şi pâinea sacră”.
Pentru societăţile tradiţionale, care aveau o viziune unitară asupra lumii, „viaţa plantei grâu şi viaţa fiinţei om sunt cosite de Moarte cu aceeaşi unealtă preistorică, secera, şi cu aceeaşi unealtă medievală, coasa.
Oamenii încercau să se asigure, la moartea (seceratul) grâului, că rodul nu se va pierde prin două tehnici magice: lăsarea unui mănunchi de spice netăiate pe ogor numite Barba Pământului, Barba lui Dumnezeu, Barba Popii, Iepurele (în ţinuturile extracarpatice) şi prin tăierea ultimelor spice şi păstrarea lor sub formă de mănunchi, snop sau împletitură din spice de grâu numită Cununa Grâului, Buzdugan, Peană (în ţinuturile intracarpatice)”.
Aşadar, vorbim de un ritual al fertilităţii. „Cununa Grâului, împletită din spice şi împodobită cu flori într-un ceremonial cu acelaşi nume, era un simbol al fertilităţii şi rodului bogat care se păstra, precum icoana, ca un obiect sacru, de mare valoare. La vremea semănatului boabele scuturate din Cunună erau amestecate cu cele care urmau a fi semănate, Cununa era îngropată sub brazda plugului, aşezată la Crăciun peste colacul dat feciorilor colindători, împodobea steagul de nuntă sau era aşezată pe fruntea tinerilor la căsătorie (Transilvania, Banat)”. (Ion Ghinoiu, „Sărbători şi obiceiuri româneşti”, Editura Elion, Bucureşti, 2003, pp. 253-254).
Vă mai recomandăm şi:
Se încarcă comentariile...
