Deszăpezire cu 12 utilaje pe malul Borcei, după prima ninsoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iarnă autentică la Călăraşi FOTO Facebook/PMC
Iarnă autentică la Călăraşi FOTO Facebook/PMC

Primăria municipiului Călăraşi acţionează cu 12 unimoguri cu lamă şi sărăriţă şi un buldoexcavator pentru încărcarea zăpezii depuse. Circulaţia în oraş se desfăşoară în condiţii bune pe toate arterele.

Până luni seară, la ora 20.00, sunt anunţate ninsori moderate cantitativ în sudul şi estul Munteniei şi în cea mai mare parte a Dobrogei.

Judeţele afectate sunt Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Constanţa, Tulcea, iar acestora li se adaugă Capitala. Treptat vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă, transmit meteorologii.

Cantităţile de precipitaţii vor depăşi, pe arii restrânse 15…20 l/mp. Spre seară aria ninsorilor se va restrânge către Dobrogea, unde temporar vântul va avea unele intensificări, cu viteze de 40…45 km/h, pe alocuri viscolind ninsoarea.

 ”Precipitaţii slabe, sub formă de ninsoare se vor semnala şi în sud-estul Olteniei, sudul Moldovei şi în restul Munteniei. Pe litoral vor fi precipitaţii mixte, iar în noaptea de luni spre marţi vor predomina ninsorile. Vremea se va menţine deosebit de rece în prima parte a săptămânii, mai ales pe parcursul nopţilor şi dimineţilor”, anunţă ANM.

Vă mai recomandăm şi:

Ipocrizie în pandemie: cum a mimat Guvernul că taie din banii partidelor. Principalele forţe politice, beneficiare ale unor sume record

Ce se întâmplă acum la Peştera Sfântului Andrei. Interdicţii în loc de rugăciune

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite