Dimitrie Gusti, savantul care a creat unul dintre cele mai vestite muzee etnografice în aer liber din lume
0
Părintele sociologiei româneşti, fondator al Muzeului Satului, unul dintre cele mai mari şi vestite muzee etnografice în aer liber din lume, savantul Dimitrie Gusti este unul dintre oamenii care au avut de suferit de pe urma comunismului.
A fost unul dintre colaboratorii Regelui Carol al II-lea, în perioada de maximă înflorire a culturii române interbelice.
Ataşamentul său faţă de monarhie i-a adus necazuri după instaurarea comunismului.
Bolşevicii au încercat să îl recruteze în partidul lor, însă el a refuzat. Totuşi, Dimitrie Gusti s-a înscris în Asociaţia de Prietenie Româno-Rusă, pentru că era conştient că, după război, România era forţată să convieţuiască alături de ocupanţii ruşi, care cotropiseră Basarabia şi Bucovina de Nord.
A fost invitat în Uniunea Sovietică pentru a ţine conferinţe. Însă refuzul de a se înscrie în Partidul Comunist l-a costat scump. În 1950, a fost evacuat din casă. Nu a avut voie să îşi ia manuscrisele sau cărţile. A doua zi după evacuare, soacra sa a murit de supărare. Dimitrie Gusti s-a stins din viaţă în 1955.
Îi citea pe greci şi latini în original
Dimitrie Gusti s-a născut la Iaşi la 13 februarie 1880. A avut o carieră excepţională, fiind apreciat în toată lumea. Şi-a facut studiile universitare în Germania şi Franţa, în perioada anilor 1900-1909, mai întâi ca student în filosofie morală la Leipzig şi apoi ca student în ştiinţe Juridice la Berlin. Perioada studiilor sale la Berlin (1904-1909) e plină de preocupări propriu-zis sociologice, astfel încât în 1904 îşi trece doctoratul în filosofie.
Gusti a fost fondatorul Şcolii Sociologice de la Bucureşti. Plecând de la sistemul său, a fundamentat metoda monografică, metodă ce presupune abordarea simultană, multidisciplinară a subiectului pe cadre şi manifestări, folosind echipe de specialişti din domeniul ştiinţelor sociale, medici, ingineri, agronomi, învăţători etc.
Sistemul profesorului Gusti nu este atât o expunere de fapte, cât un mod nou, original, de înţelegere a vieţii sociale şi un motiv nou de acţiune socială. Întreaga sa concepţie e centrată pe ideea de voinţă şi pe modalitatea de existenţă a acesteia ca fenomen şi ca proces.
Muzeul Satului din Bucureşti, unul dintre cele mai vestite muzee etnografice din lume FOTO muzeulsatului.ro
Dimitrie Gusti a fost un membru marcant al Academiei Române, preşedintele Academiei Române, ministru al învăţământului, profesor la Universităţile din Iaşi şi Bucureşti.
Dimitrie Gusti, înconjurat de colaboratori FOTO ziarullumina.ro
A iniţiat şi îndrumat acţiunea de cercetare monografică a satelor din România (1925 - 1948). A obţinut legiferarea serviciului social în 1939, prin care se instituţionaliza, pentru prima oară în lume, cercetarea sociologică, îmbinată cu acţiunea socială practică şi cu pedagogia socială. A creat, împreună cu Victor Ion Popa, H. H. Stahl şi G. Focşa, Muzeul Satului din Bucureşti (1936).
„Gusti ştia filosofie ca un doctor ieşit din şcolile filosofice germane, citind pe greci şi latini în original. Ştia economie politică mai mult decât alţii, de specialitate chiar, elev fiind al lui Karl Bucher. Ştia psihologie ca unul care îşi dăduse doctoratul cu Wundt. Oricare ar fi fost problema pusă în discuţie, în domeniul Ştiintelor Sociale, Gusti îţi era superior, mai ales prin memoria sa exceptională, care ţinea proaspătă o erudiţie extraordinară..." , spunea Mircea Vulcănescu.
Studenţii, obligaţi la un stagiu la ţară
Conform doctorului în istorie Geprgeta Filitti, Gusti îşi leagă numele şi de o lucrare neegalată până astăzi în istoria culturală a ţării, Enciclopedia României , în patru volume, apărută între 1938 şi 1943. Recunoscut ca autoritate internaţională în materie de sociologie, profesorul încearcă să organizeze, în 1939, al XIV-lea congres internaţional de sociologie la Bucureşti. Tentativa a eşuat din cauza izbucnirii războiului mondial. La fel, n-a putut ocupa catedra de profil de la New York, unde fusese invitat, din cauza stării de război (în 1941).
Ca preşedinte al Academiei Române (1944-1946), înfiinţează Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice. În mod surprinzător, deşi regimul politic instaurat în România după război nu preţuia valorile ştiinţifice promovate de profesor, acesta a fost lăsat, până în 1947, să călătorească în Franţa şi SUA. A ţinut prelegeri la Paris, New York, Philadelphia, Washington, Chicago, Wisconsin, Harvard. Aici profesorii au cerut să se iniţieze cercetări după modelul şcolii de la Bucureşti.
Dimitrie Gusti, savantul care a creat Muzeul satului din Bucureşti FOTO ziarullumina.ro
Notorietatea internaţională, activitatea benefică pentru cercetarea în sine, dar deopotrivă pentru formarea studenţilor (obligaţi la un stagiu la ţară în cadrul echipelor, când pe lângă culegerea de date făceau şi o adevărată şcoală cu ţăranii), crearea unor institute deosebite în spaţiul românesc n-au fost suficiente pentru autorităţile comuniste.
Asemenea altor sute de intelectuali, profesorul Dimitrie Gusti a fost încarcerat, socotit duşman al poporului, spion în slujba imperialismului american. Decapitarea sistematică a elitei româneşti în anii postbelici rămâne un fenomen pe care continuăm să-l resimţim dureros şi astăzi, spune Filitti.
La 17 mai 1936, marea inaugurare
La 17 mai 1936 era inaugurat, pentru public, pe malul lacului Herăstrău, din iniţiativa profesorului Dimitrie Gusti şi a colaboratorilor săi Henry H. Stahl, Victor Ion Popa, Mihai Pop şi Gheorghe Focşa, Muzeul Satului Românesc, unul dintre cele mai mari şi vestite muzee etnografice în aer liber din lume, în care au fost reconstruite monumente de arhitectură populară de mare valoare ştiinţifică şi artistică, potrivit lucrării "Istoria României în date" (Editura Enciclopedică, 2003).
Muzeul Satului din Bucureşti, unul dintre cele mai vestite muzee etnografice din lume FOTO muzeulsatului.ro
Deschiderea oficială a Muzeului Satului a avut loc la 10 mai 1936, în prezenţa regelui Carol al II-lea (1930-1940).
"...pentru a fi bine înţelese, obiectele trebuiesc să fie aşezate în Muzeu, aşa cum sunt ele în realitate, nu între pânze, ci într-o casă adevărată; nu în standuri, ci în bătătura din gospodăria omului. Ne trebuia cu orice chip un Muzeu în aer liber, în care standurile să fie case întregi ţărăneşti, ele înşile piese de muzeu, casele la rândul lor fiind aşezate astfel ca să închipuiască un sat adevărat", spunea, în 1936, Dimitrie Gusti, fondatorul Muzeului, notează site-ul oficial al muzeului, https://muzeul-satului.ro/.
În Europa, în anii '30, existau doar trei muzee în aer liber: Muzeul Skansen din Stockholm (Suedia, 1891), Muzeul Bygdoy din Lillehamer (Norvegia) şi Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Parcul "Hoia", de la Cluj, fondat în 1929 de către profesorul Romulus Vuia, cu specific regional.
Muzeul Satului din Bucureşti, unul dintre cele mai vestite muzee etnografice din lume FOTO muzeulsatului.ro
Ideea creării unui muzeu al satului a existat încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. În 1867, cu ocazia participării României la Expoziţia Universală de la Paris, scriitorul Alexandru Odobescu, comisarul general al Principatelor Române pentru expoziţie, a propus prezentarea în cadrul unui pavilion special amenajat, a unor monumente de arhitectură populară.
Mai târziu, în 1909, la propunerea savantului Alexandru Ţzigara Samurcaş era expusă o casă ţărănească din judeţul Gorj, chiar în Muzeul Etnografic, de Artă Naţională, Artă Decorativă şi Artă Industrială din Bucureşti, înfiinţat de el în 1906.
Familii de ţărani au locuit în muzeu
Între 1925-1935, profesorul Dimitrie Gusti, întemeietor al Şcolii Sociologice din Bucureşti, a organizat cu specialişti din diverse domenii (sociologi, etnografi, folclorişti, geografi, statisticieni, medici) şi cu studenţii săi, campanii de cercetări monografice, cu caracter interdisciplinar, într-un număr relativ mare de sate acoperind majoritatea regiunilor ţării.
Beneficiind de sprijinul moral şi material al Fundaţiei Regale "Principele Carol", între lunile martie şi mai 1936, echipele de specialişti şi studenţi, conduse de profesorii D. Gusti şi H. H. Stahl, au achiziţionat din satele cercetate construcţii ţărăneşti (case, anexe gospodăreşti, biserici, instalaţii tehnice) şi obiecte de interior (mobilier, ceramică, ţesături, unelte etc.), considerate ca reprezentative pentru locurile lor de origine.
La remontarea construcţiilor în muzeu au lucrat, sub supravegherea atentă a specialiştilor, în special a lui Henry H. Stahl şi Victor Ion Popa, meşteri aduşi din satele de provenienţă a monumentelor, potrivit site-ului oficial al muzeului.
Muzeul Satului din Bucureşti, unul dintre cele mai vestite muzee etnografice din lume FOTO muzeulsatului.ro
În etapa de început, până în 1940, Muzeul Satului dispunea de 4.5 ha de teren, pe care fuseseră amplasate 33 de complexe autentice, transferate din satele cercetate: case cu anexe gospodăreşti, o biserică (din Dragomireşti, jud. Maramureş), troiţe, instalaţii tehnice, fântâni şi un scrânciob.
Dispunerea lor s-a făcut după un plan elaborat de dramaturgul şi scenograful V. I. Popa. Muzeul Satului Românesc a fost conceput ca un muzeu sociologic cu scopul de a arăta vizitatorilor realitatea, viaţa satului, aşa cum era ea trăită de ţăranul român. De aceea, periodic, au locuit, în casele din muzeu, familii de ţărani din satele de origine a monumentelor.
Vă mai recomandăm şi:
Zece greşeli pe care le fac hipertensivii, pericol uriaş. Medic: Nu te doare, lucrează până te ucide
Se încarcă comentariile...
