Doi bărbaţi care instigau oamenii să iasă din casă, reţinuţi de poliţişti. Turbulenţii au fost amendaţi cu câte 5.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia a intervenit la locul incidentului FOTO Adevărul
Poliţia a intervenit la locul incidentului FOTO Adevărul

Doi bărbaţi, care instigau cetăţenii să iasă din case, au fost reţinuţi de poliţişti, iar 11 persoane au fost amendate pentru că nu îşi justificau prezenţa în afara locuinţei.

Pe 29 martie, în timpul desfăşurării unei acţiuni pe linia respectării prevederilor Ordonanţei Militare nr. 3/2020, un echipaj de siguranţă publică s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe Aleea Constructorului din municipiul Călăraşi, în zona blocului J 23, sunt multe persoane. Două dintre acestea se manifestau violent, în sensul că adresau injurii autorităţilor şi instigau locuitorii din zonă să iasă afară din case, să se revolte.

La faţa locului a fost suplimentat numărul forţelor în zonă, fiind direcţionate mai multe echipaje de siguranţă publică şi de poliţie locală, precum şi echipele de intervenţie din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi jandarmi. Poliţiştii au împrăştiat mulşimea, iar cei doi bărbaţi, de 34 şi, respectiv, 46 de ani, au fost conduşi la sediul Poliţiei Municipiului Călăraşi.

Scandalagiii au fost sancţionaţi contravenţional pentru încălcarea prevederilor Ordonanţei Militare nr. 3/2020, cu suma de 5.000 lei fiecare, ulterior, fiind reţinuţi pentru 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice.

De asemenea, s-a procedat la identificarea şi sancţionarea unui număr de 11 persoane care nu justificau prezenţa în afara locuinţei, cu sume cuprinse între 1.000 şi 5.000 lei fiecare, a anunţat IPJ Călăraşi.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite