Doi elevi, eliminaţi de la simularea Evaluării Naţionale pentru tentativă de fraudă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simularea Evaluării Naţionale a început astăzi, 29 martie FOTO Ziarul Unirea
Simularea Evaluării Naţionale a început astăzi, 29 martie FOTO Ziarul Unirea

Doi elevi din judeţul Călăraşi au fost eliminaţi pentru tentativă de fraudă la proba scrisă de Limba şi literatura română în cadrul simulării Evaluării Naţionale pentru clasa a VIII-a.

Ministerul Educaţiei a transmis că, potrivit datelor preliminare, aproape 91 la sută dintre elevii eligibili să susţină proba scrisă la Limba şi literatura română în cadrul simulării Evaluării Naţionale pentru clasa a VIII-a au fost prezenţi, luni. Alţi 6.120 de elevi din 149 de unităţi de învăţământ aflate în localităţi cu incidenţa peste 6 la mie locuitori nu au putut participa la această probă.

Potrivit calendarului aprobat prin ordin de ministru, în perioada 29-31 martie se organizează, împreună cu inspectoratele şcolare judeţene şi unităţile de învăţământ, simularea examenului de Evaluare Naţională pentru elevii clasei a VIII-a (EN VIII). Luni s-a desfăşurat prima probă scrisă din cadrul acestei simulări - proba de limba şi literatura română.

"Potrivit datelor preliminare transmise de inspectoratele şcolare, au fost prezenţi 124.931 de elevi (90.54% din totalul elevilor eligibili să susţină proba). Nu au putut participa 6.120 de elevi din 149 de unităţi de învăţământ, aflate în localităţi în care rata incidenţei cumulate la nivelul unităţii este mai mare sau egală cu 6/1000 locuitori", precizează Ministerul Educaţiei.

De asemenea, au fost eliminaţi pentru tentativă de fraudă trei elevi (doi elevi din judeţul Călăraşi, respectiv un elev din judeţul Timiş). Cea mai ridicată rată de participare s-a înregistrat în judeţul Neamţ (96,5%).

Vă mai recomandăm şi:

Scandalul poliţiştilor de la Secţia 16. A murit şi al doilea bărbat torturat de agenţi

 

Vizita fabuloasă a Reginei Maria în SUA. De ce a spus despre preşedintele american că este fiinţa cea mai seacă

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite