Dosarul blocului care a sărit în aer în ziua de Crăciun, retrimis procurorilor. Anchetatorii refac urmărirea penală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După aproape doi ani de expertize, audieri şi probe, procurorii reiau ancheta în cazul blocului care a sărit în aer chiar în ziua 25 decembrie 2013. Judecătorii au retrimis cauza la Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi pentru refacerea urmăririi penale şi aducerea de noi probe la dosar.


Ancheta privind explozia devastatoare din blocul Volna, produsă chiar în seara de Crăciun, care a ucis doi oameni şi a trimis pe patul de spital alţi 6, a fost finalizată în 2015.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi au încheiat cercetările şi au întocmit rechizitoriul pe 28 septembrie 2015. În urma investigaţiilor şi a expertizelor care au început în decembrie 2013, imediat după deflagraţie, s-a stabilit că vinovat de nenorocire se face un angajat al Distrigaz, Dumitru Grigore, care riscă 12 ani de închisoare, pentru că nu şi-a îndeplinit ca la carte atribuţiile, el fiind judecat pentru neglijenţă în serviciu, iar SC Distrigaz Reţele SRL- Direcţia Regională Est de Distribuţie este parte responsabilă civilmente.

Conform prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi, Xenofonte Purcărea, angajatul de la SC Distrigaz Reţele SRL e acuzat de neglijenţă în serviciu şi distrugere. În acelaşi dosar au fost demarate cercetări şi faţă de persoana în apartamentul căreia s-a produs explozia, un fost aviator, care, din păcate, a decedat la o săptămână de la accident, fiind grav rănit. În cazul său, ancheta a fost clasată.

Fostul aviator a vrut să se sinucidă

Prim-procurorul Xenofonte Purcărea a mai precizat că în instanţa de judecată a fost trimisă ca parte responsabilă civilmente şi SC Distrigaz Reţele SRL. Anchetatorii spun că, într-adevăr, Victor Avădanei, fost aviator, a tăiat furtunul de gaz care alimenta aragazul, încercând să se sinucidă. Acumularea de gaze din apartamentul său, situat la etajul I al blocului, a ajuns la parter, într-un bar. De aici s-a făcut prima sesizare la Distrigaz, pe 25 decembrie, în jurul orei 14.00, după ce clienţii şi angajaţii barului s-au alarmat că miroase a gaze.

Angajatul firmei a venit, a făcut măsurători, dar nu a considerat necesar să oprească alimentarea în bloc. “ Din nou, în jurul orei 17.00, locatarii au chemat echipa de intervenţie de la Distragaz. Nici atunci nu a fost oprit gazul. Explozia ar fi avut loc şi în aceste condiţii, însă cu un impact moderat, nu de dimensiunea celei care s-a produs”, spune procurorul Purcărea. Dosarul cauzei a fost trimis spre judecare la Tribunalul Călăraşi.

Zeci de persoane audiate

Zeci de persoane au fost audiate în acest dosar complex pentru a se lămuri ce s-a întâmplat în ziua de 25 decembrie 2013 când blocul de la Volna a sărit în aer. Pentru a avea o imagine clară a ceea ce s-a petrecut, anchetatorii au luat în calcul mai multe variante, inclusiv cea privind infracţiuni de serviciu comise de angajaţii Distrigaz.
 
Dezastrul din decembrie 2013
 
Pe 25 decembrie 2013, chiar în prima zi de Crăciun, o persoană a murit, iar alte şase au fost rănite, în urma exploziei de la blocul A38 de pe strada Bucureşti. Deflagraţia a afectat 10 apartamente şi nu a fost urmată de incendiu. Pe scara blocului unde a avut loc explozia erau opt apartamente, iar deflagraţia s-a produs la primul etaj.

La parterul imobilului, care are patru etaje, sunt mai multe spaţii comerciale, respectiv o cafenea şi birouri. Persoana rănită în explozie, Victor Avădanei, de 61 de ani, şi aflată în stare mai gravă după nenorocire,  fost transferată la Bucureşti, unde, cu toate eforturile medicilor, a murit câteva zile mai târziu. Din apartamentul pensionarului a pornit explozia, anchetatorii precizând că aici a avut loc o acumulare uriaşă de gaze. Femeia care a murit pe loc în deflagraţie se numeşte Gina Popescu, avea 46 de ani, şi era angajată a ADR Sud Muntenia.
 

Vă recomandăm şi:

FOTO Bani de la Guvern. Explozia devastatoarea din ziua de Crăciun a făcut pagube de un milion de lei

Tulburător. Ultimele clipe din viaţa Ginei Popescu, femeia ucisă de explozia blocului în care locuia

Ipoteza procurorilor. Furtunul secţionat de la aragaz, cheia anchetei în cazul blocului care a sărit în aer

Anchetă în derulare. Trei posibile cauze care au aruncat în aer blocul A 38

UPDATE FOTO Ce dezastru a lăsat în urmă explozia devastatoare. Vicepremierul Oprea a evaluat situaţia la faţa locului

UPDATE Explozie violentă la un bloc din zona Volna. O persoană a murit şi alte cinci sunt rănite

Vinovaţii vor fi traşi la răspundere. Dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul exploziei din blocul de la Volna

Mesaj emoţionant în amintirea Ginei Popescu, femeia care a fost ucisă pe loc de explozia de la Volna

Vicepremierul Gabriel Oprea: „Blocul afectat de explozie e sigur, nu cade“

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite