Călăraşi

articolul anterior articolul urmator

Dumitru Comănescu, românul declarat cel mai vârstnic bărbat din lume, s-a stins din viaţă la 111 ani. Ce a făcut în urmă cu 3 zile, care a fost secretul longevităţii sale

2
27 Jun 2020 15:06:31
Autor: Ionela Stănilă
Dumitru Comânescu a murit la 111 ani şi 231 de zile FOTO Primăria Bucureşti
Dumitru Comânescu a murit la 111 ani şi 231 de zile FOTO Primăria Bucureşti

Dumitru Comănescu, românul în vârstă de 111 ani, care timp de o lună a fost cel mai vârstnic bărbat din lume, s-a stins din viaţă sâmbătă, 27 iunie. Acesta fusese decorat, în urmă cu trei zile, de către Patriarhul Daniel.

Dumitru Comănescu, care a fost timp de o lună cel mai vârstnic bărbat al Planetei, a încetat din viaţă sâmbătă dimineaţa, la 111 ani şi 231 de zile, anunţat într-un comunicat Centrul pentru Seniori al Municipiului Bucureşti.
 
"Regretăm nespus trecerea în nefiinţă a domnului Dumitru Comănescu, care a avut loc în această dimineaţă! Întâlnirea cu dumnealui a fost o adevărată lecţie despre viaţă şi credinţă, despre responsabilitatea pe care o avem faţă de fiecare suflet pe care îl întâlnim, despre puterea de a depăşi şi a învinge marile, dar şi micile încercări ale vieţii, despre virtute, omenie, bunătate şi înţelegere. Ne-am bucurat de faptul că domnul Dumitru Comănescu a fost beneficiarul proiectului 'Vieţi centenare', că a fost distins cu titlul de Cel mai Vârstnic Cetăţean al Municipiului Bucureşti şi, în urmă cu o lună, declarat cel mai vârstnic bărbat în viaţă din lume", a declarat, potrivit comunicatului, directorul general al Centrului pentru Seniori al Municipiului Bucureşti, Alexandra Dobre.
 
Dumitru Comănescu a lăsat în urmă amintiri de neuitat. "Gândurile sale frumoase, pline de înţelepciunea omului care a privit drept în ochi viaţa, ni le-a transmis de fiecare dată cu infinită căldură şi bunătate, ne-a surprins cu vioiciunea făpturii sale, cu sfaturile şi îndemnurile optimiste şi ne-a lăsat amintiri de neuitat! Ne veţi lipsi domnule Dumitru Comănescu! Odihnă veşnică!", a adăugat Alexandra Dobre.
 
Decorat de Biserică în urmă cu 3 zile
 
Pe 24 iunie Dumitru Comănescu a fost decorat cu distincţia Crucea Patriarhală de către patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, pentru activitatea sa îndelungată, rodnică şi folositoare Bisericii şi societăţii, se arată în comunicat.
 
"Este cea mai înaltă distincţie pe care o poate primi un creştin ortodox mirean. Şi pentru aceasta, vă mulţumesc cu recunoştinţă!", a spus patriarhul Daniel.
 
Dumitru Comănescu a fost premiat de primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, în cadrul proiectului "Vieţi Centenare", derulat prin Centrul pentru Seniori al Municipiului Bucureşti, cu suma de 5.000 de lei şi o plachetă onorifică drept "omagiu adus vieţii şi contribuţiei la dezvoltarea societăţii şi a comunităţii Municipiului Bucureşti şi ca o recunoaştere a respectului şi preţuirii faţă de seniorii bucureşteni".
 
Urmare a demersurilor efectuate de Centrul pentru Seniori, pe 29 iunie 2019, Dumitru Comănescu a fost declarat oficial de către Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne "Cel mai vârstnic cetăţean român al Municipiului Bucureşti".
 
"Dumitru Comănescu a fost 'omul poveste', care a scris istorie. Iubitor de matematică, dar pasionat de plante, pasiune ce l-a condus către meseria de inginer agronom, s-a aflat în spatele frontului pentru a asigura pâinea ţării în cel de-al Doilea Război Mondial. A muncit cu pasiune timp de peste 70 de ani, a avut o viaţă cumpătată, mereu înconjurat de familie. A supravieţuit şi ne-a încurajat pe toţi în perioada pandemiei, însă de acum le va cânta romanţele atât de dragi şi va recita poezii doar îngerilor", se arată în comunicat.
 
Unul dintre cei mai valoroşi fitopatologi
 
Conform sursei citate, Dumitru Comănescu s-a născut pe 8 noiembrie 1908 la Proviţa de Jos, comuna Drăgăneasa, judeţul Prahova. A fost inginer agronom şi unul dintre cei mai valoroşi fitopatologi, fiind discipolul fondatorului Institutului de Cercetări Agronomice, Gheorghe Ionescu Siseşti.
 
Iniţial, s-a înscris la Facultatea de Matematică, avându-l profesor pe unul dintre cei mai valoroşi matematicieni ai tuturor timpurilor, Gheorghe Ţiţeica, pentru ca apoi să îşi găsească vocaţia în domeniul cercetării plantelor. A absolvit facultatea în 1933 şi a lucrat efectiv timp de 70 ani - în anul 2003 făcea ultima expertiză fitopatolgică.
 
Abia împlinise 86 de ani când s-a organizat la Bucureşti un concurs pentru experţi agricoli, Dumitru Comănescu s-a apucat de învăţat şi din zeci de candidaţi a luat locul cinci pe ţară, aşa încât şi-a prelungit activitatea.
 
Secretul longevităţii sale a fost dragostea pe care i-a oferit-o familia, fiii, cei trei nepoţi şi doi strănepoţi, se mai menţionează în comunicat.
 
Pe aceeaşi temă:
 
Pe urmele celui mai vârstnic român, omul care i-a prins în viaţă pe toţi regii României: „A ştiut că ţuica te trimite în şanţ, nu te ţine în viaţă“
 
Viaţa la 111 ani. Povestea celui mai bătrân român: l-a avut profesor pe Gheorghe Ţiţeica şi a învăţat meserie de la Gheorghe Ionescu-Siseşti
 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

Adrian Foangǎ
27.06.2020, 15:32:28

Am aflat ca batranul s-a stins din cauza emotiilor puternice provocate de primirea distinctiei de "cel mai batran barbat in viata". Poate trebuia procedat mai cu tact, sa nu i se fi dat vestea direct. Cred ca daca nu era bucuria asta mare, care l-a rapus, ar mai trait inca 15-20 de ani.

-3 (5 voturi)
Lamuritorul
27.06.2020, 19:20:14

Taica , taica, te puse necuratu' sa te duci acu' 3 zile sa te decoreze Daniel!

+2 (4 voturi)
Modifică Setările