Femeia care a oprit „trenul morţii”. Destinul trist al Vioricăi Agarici, fiică de boier, prigonită de comunişti
0
Descendentă a unei familii de boieri, şcolită la Paris, Viorica Agarici este una dintre eroinele României. Ea şi-a riscat viaţa atunci când s-a aşezat în faţa unui tren al morţii plin cu evrei care fuseseră deportaţi din Iaşi şi urmau să ajungă la Călăraşi.
Întâmplarea cutremurătoare a avut loc pe 3 iulie 1941 în gara din Roman. Pentru curajul său, Viorica Agarici a fost declarată, post-mortem, de statul Israel, ”Drept între popoare”, iar la Muzeul Yad Vashem din Ierusalim a fost plantat un arbore în memoria sa pe ”Aleea celor Drepţi”, pentru salvarea, în iulie 1941 a mii de evrei, urcaţi în zilele pogromului de la Iaşi în „trenurile morţii”, sub pretextul deportării spre lagărul de la Călăraşi.
Şef al Crucii Roşii din Roman, judeţul Neamţ, Viorica Agarici a rămas în istoria evreilor prin gestul său de se aşeza în faţa vagoanelor care transportau evrei deportaţi din Iaşi, la Călăraşi. În data de 3 iulie 1941, a trecut prin gara din Roman unul dintre ”trenurile morţii”, pline cu copii, femei şi bărbaţi, toţi evrei, închişi de zile întregi în vagoane, fără apă şi mâncare.
Viorica Agarici şi surorile din subordinea ei au cerut soldaţilor germani să deschidă vagoanele pentru a putea acorda primul ajutor evreilor închişi. Şi-a riscat apoi viaţa, aşezându-se în faţa trenului şi determinându-i pe soldaţi să deschidă uşile vagoanelor, reuşind, astfel, să acorde îngrijiri oamenilor care se zbăteau între viaţă şi moarte.
Viorica Agarici, şefa Crucii Roşii Roman FOTO ziarulderoman.ro
Vagoanele erau închise ermetic
Două “trenuri ale morţii”, în care au fost îmbarcaţi evrei şi-au început drumul dureros spre Muntenia, în 30 iunie 1941, străbătând mai multe gări din Moldova. Condiţiile în care s-a făcut transportul sunt greu de descris: erau închise ermetic şi păzite de trupe germane S.S. Nimeni nu avea voie să se apropie de trenuri atunci când ajungeau în gări, să le dea apă sau să le deschidă pentru a lua aer. Din cauza mirosurilor cadavrelor şi a mizeriei rezultate ca urmare a condiţiilor inumane la care au fost supuşi, aproximativ 2.700 de evrei au murit de sufocare sau de sete, iar alţii şi-au pierdut minţile. O parte dintre ei au fost salvaţi în gara Roman prin intervenţia energică a preşedintei Crucii Roşii din Roman, Viorica Agarici.
Descendentă a familiei de boieri liberali
Viorica Agarici, numele la naştere Viorica Maria Ecaterina Ana Văsescu, s-a născut la 24 februarie 1886, la Bucureşti şi a încetat din viaţă pe 18 februarie 1979. A fost o activistă pe tărâm social, feministă, filantrop, descendentă a familiei de boieri patrioţi liberali Văsescu şi a îndeplinit funcţia de preşedintă a filialei locale a Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din oraşul Roman în timpul celui de-al doilea război mondial.
Viorica Agarici, în centrul imaginii, fiică de boier, a fost şefa Crucii Roşii Roman FOTO viatanemteana.info
Fiica ofiţerului Gheorghe Văsescu şi a Ortansei (născută Morţun), îşi petrece copilăria şi adolescenţa între Paris (unde tatăl său fusese numit ataşat militar la Legaţia României) şi Coţuşca, moşia familiei din jud. Dorohoi, la bunicii Alexandra şi Maria Văsescu. Studiază la Institutul „Les Ruches” din Paris. După revenirea în ţară s-a căsătorit cu inginerul agronom Ion C. Agarici, şi el dintr-o familie boierească de renume.
Din anul 1928, preia de la mătuşa sa, Cornelia Morţun, preşedinţia Filialei Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din Roman. Face parte din Comitetul de sprijin al Orfelinatului din Roman, contribuie cu bani pentru construcţia unor şcoli din mediul rural, fapt pentru care primeşte Distincţia „Răsplata muncii pentru construcţii şcolare”, clasa I (1937), Diploma pentru Meritul Sanitar, clasa I, Brevetul pentru Semnul de Distincţie la Contribuţia adusă Operelor Societăţii Naţionale de Cruce Roşie.
Un strat gros de murdărie de om şi sânge
În calitatea sa de şef al Filialei oraşului Roman a Societăţii Naţionale de Cruce Roşie a dat dovadă de cel mai înalt grad de umanism şi de un curaj dus la extrem. Plecând de la cele şapte principii fundamentale ale mişcărilor internaţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie: Umanitate, Imparţialitate, Neutralitate, Independenţă, Voluntariat, Unitate, Universalitate, Viorica Agarici a făcut imposibilul, a ajutat populaţia evreiască supusă unor suplicii inimaginabile în unul din „trenurile morţii” în noaptea de 2 spre 3 iulie. Înfruntând organele militare împarte apă acestor oameni în momentul staţionării trenului în gara Roman.
Ceea ce a văzut întrece orice închipuire, aşa avea să povestească Viorica Agarici într-una din declaraţiile sale:
„Într-un strat gros de murdărie de om şi de sânge [zăceau] zeci şi zeci de oameni în fiecare vagon, goi, înnebuniţi, lipiţi între ei ca sardelele, morţi, muribunzi şi vii [împreună]…Duhnea îngrozitor…”.
Evenimentul este relatat cu lux de amănunte în declaraţia Vioricăi Agarici dată Tribunalului Poporului Bucureşti în 1945:
Unul din trenurile morţii a avut destinaţie finală oraşul Călăraşi FOTO wikipedia.org
„M-am dus la gară; am vorbit cu comandantul militar al gării despre acest lucru, mi-a spus că nu este voie sa dăm apă la oamenii [aceia]. Atunci m-am adresat d-lui colonel Graur, comandantul garnizoanei [din Roman], i-am spus că Crucea Roşie este împiedicată a-şi îndeplini misiunea. D-sa mi-a spus că nu poate dispune singur, ci trebuie să întrebe [pe] un superior al d-lui. M-am dus cu dânsul la maşină, ne-am dus la Cercul Militar unde la acea dată lua masa d-l general Tătăranu, care a autorizat să se dea apă la oameni. M-am întors la locul unde trenul [era] oprit şi am spus că avem ordin [care permite] să dăm apă la oameni”. Cere oamenilor săi să igienizeze şi să dezinfecteze vagoanele precum şi să acorde primul ajutor tuturor celor care au nevoie, dând astfel, prin exemplul personal, şi altor organizaţii de pe traseul trenului spre Călăraşi posibilitatea să ofere sprijin acestor oropsiţi ai vremurilor tulburi create de nebunia unor dictatori.
Ne-a adus bucăţi de zahăr şi căni cu apă curată
Impactul acţiunii sale a fost imens asupra oamenilor aflaţi sub limita subzistenţei: „Joi, dimineaţa, trenul s-a oprit în gara Roman. Toate vagoanele au fost deschise şi din ele au început să coboare oamenii, complet dezbrăcaţi şi, mai ales, înspăimântaţi. Spre marea noastră surpriză, o doamnă, împărţea căni de apă şi bucăţele de zahăr, a patra parte dintr-o felie de zahăr. Doamna se numea Agarici şi reprezenta Crucea Roşie”, a relatat Iosef Finkelstein.
Un bust în memoria Vioricăi Agarici se află la Roman FOTO viatanemteana.info
„După foarte puţin timp, trenul s-a oprit în gara Roman. Ajutat de alţii, m-am dat jos din tren. Eram gol puşcă. Tot ajutat de alţii am fost pus să fac un duş cald. Mi-a făcut bine, foarte bine. După aceea, o doamnă de la Crucea Roşie ne-a adus bucăţi de zahăr şi căni cu apă curată, am revenit la viaţă. Mai târziu, am aflat că numele ei era doamna Agarici. O femeie simplă, dar autoritară. Un nume care merită să fie binecuvântat mereu şi mereu. Un om de bine! O femeie cu suflet mare!”, a povestit şi Adrian Radu-Cernea.
Doi dintre cei trei fii, aruncaţi în închisoare
Sub presiunea celor care dezavuau aceste manifestări onorabile, Viorica Agarici renunţă la preşedinţia filialei Roman a Societăţii Naţionale de Cruce Roşie şi se retrage la Bucureşti (1943).
După instaurarea regimului comunist în România, doi dintre fiii săi, Georgel şi Costăchel, au fost condamnaţi la închisoare, iar celălalt, Vasile, primeşte, ca şi mama sa, domiciliu obligatoriu. În timpul regimului de domiciliu obligatoriu din Roman, Viorica Agarici se întreţine din lecţiile particulare de limbă franceză, engleză sau germană, ţinute la domiciliul elevilor.
După ce copiii ei au fost eliberaţi, s-a întors în Capitală. A primit o rentă viageră din partea Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din Bucureşti. Regimul comunist a interzis evocarea faptelor sale, originea ei boierească contravenea canoanelor impuse. La patru ani de la deces, Institutul „Yad Vashem” din Ierusalim i-a acordat, post-mortem, diploma şi titlul de „Drept între popoare”, un arbore fiind plantat în memoria ei pe „Aleea Celor Drepţi”, distincţie acordată doar acelor persoane din afara comunităţii evreieşti care au salvat evrei de la Holocaust.
Expoziţia în memoria Vioricăi Agarici FOTO ziarulderoman.ro
După 1989, Viorica Agarici a fost reabilitată, numele său a fost atribuit unei străzi din Roman, sculptorul nemţean Florin-Mircea Zaharescu a realizat bustul acesteia, amplasat în gara Roman (2005), iar în 2011, Primăria Roman i-a atribuit titlul de „Cetăţean de onoare”. A fost înmormântată la Cimitirul „Bellu” în cavoul familiei Pillidi.
Au stat în lagăr
Pogromul de la Iaşi, spune istoricul Adrian Cioflâncă, a fost cel mai mare masacru din România modernă. „Tragedia din Iaşi a schimbat brutal profilul demografic, social, economic şi cultural al Iaşiului, un oraş în care evreii reprezentau până atunci jumătate din populaţie“. Pe 30 iunie 1941, din gara Iaşi au plecat două trenuri. Unul a ajuns la Podul Iloaiei după nouă ore, iar cel de-al doilea la Călăraşi, după şapte zile de călătorie infernală.
„Trenul ar fi trebuit să ajungă în Târgu Frumos, dar unitatea germană de acolo nu a fost de acord, întrucât exista pericolul unui nou pogrom. Pe de altă parte, zona era foarte aproape de linia frontului şi s-ar fi prelungit haosul. Aşa a ajuns trenul în Călăraşi. Evreii care au ajuns la Podul Iloaiei au fost cazaţi în comunitate, iar cei de la Călăraşi au stat în lagăr. În cimitir nu mai există nici plăci, nimic care să amintească de aceste orori. Totul a fost devastat“, spune istoricul.
Vă recomandăm să mai citiţi:
10 Mai, zi de sărbătoare: 140 de ani de la încoronoarea primului rege al României
Stagiul militar, o armă redutabilă a Kremlinului pentru reprimarea tinerilor opozanţi
Se încarcă comentariile...
