Mesajul a fost postat pe pagina de socializare a preotului Mihail Bucă, care a explicat situaţia delicată prin care trece familia sa. Micuţa Irene a început deja şedinţele de chimioterapie la Institutul Fundeni din Capitală.
"Sunt Arhidiaconul Mihail Bucă. Cei mai mulţi mă cunoaşteţi de la Catedrala Patriarhală, unde slujesc din 1997. Sunt fondatorul şi dirijorul Grupului Psaltic „Tronos” al Patriarhiei Române şi tatăl a cinci copii. Alături de soţia mea, Daniela, Dumnezeu ne-a binecuvântat, în căsnicia noastră, cu Nicolae, Maria, Iustin, Anastasia şi micuţa Irene.
Despre Irene vă voi vorbi în acest mesaj către voi. În urmă cu câteva zile, fetiţa noastră a fost diagnosticată cu Leucemie acută mieloblastică. Mulţi dintre voi ne sunteţi alături şi vă simţim rugăciunile şi încurajările, care înseamnă enorm în această grea perioadă. Mulţi dintre voi sunteţi „Alături de Irene!” iar ea ştie.
Diagnosticul pus de medicii Institutului Fundeni fiicei noastre nu ne dezarmează pentru că tot ei ne-au transmis că tratamentul ne-o poate reda pe Irene aşa cum era înainte. Puterea noastră este Domnul Iisus Hristos, Mântuitorul şi Salvatorul lumii. Însă, ştim că şi voi sunteţi forţa nostră.
Vin în faţa voastră cu acest mesaj pentru că Irene are nevoie de sprijinul vostru. Pentru a beneficia de o asistenţă medicală de ultimă oră, dat fiind diagnosticul, dar şi faptul că Irene suferă şi de sindromul Down, vă solicităm ajutorul material.
În acest sens, am deschis trei conturi la BCR, unul în RON, unul în EURO şi unul în USD. Donaţia se poate face prin transfer bancar.", a povestit preotul.
Beneficiar: Constantin Irene Ecaterina
𝐂𝐨𝐧𝐭 𝐑𝐎𝐍: 𝐑𝐎𝟎𝟗𝐑𝐍𝐂𝐁𝟎𝟎𝟖𝟕𝟏𝟕𝟏𝟎𝟐𝟒𝟒𝟔𝟎𝟎𝟎𝟐
𝐂𝐨𝐧𝐭 𝐄𝐔𝐑𝐎: 𝐑𝐎𝟕𝟗𝐑𝐍𝐂𝐁𝟎𝟎𝟖𝟕𝟏𝟕𝟏𝟎𝟐𝟒𝟒𝟔𝟎𝟎𝟎𝟑
𝐂𝐨𝐧𝐭 𝐔𝐒𝐃: 𝐑𝐎𝟓𝟐𝐑𝐍𝐂𝐁𝟎𝟎𝟖𝟕𝟏𝟕𝟕𝟏𝟎𝟐𝟒𝟒𝟔𝟎𝟎𝟎𝟒
Vă recomandăm să citiţi şi:
„Der Spiegel”: Neo-naziştii ruşi care participă la „denazificarea” Ucrainei
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
10 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Nu vreau sa par insensibil la suferinta micutei nevinovate si a parintilor ei Dar totusi . Dintre sutele de moaste de sfinti si icoane facatoare de minuni pe care le detine Patriarhia ,chiar nici una nu a putut sa o vindece ? Atunci de ce mai sunt numite aceste moaste sfinte daca iata nu sunt in stare sa rezolve punctual acest caz dramatic ?
Comentariu considerat abuziv.
Sfinții lucrează, Ștefane, nu te preocupa tu de asta. Fetița va primi tot ajutorul de care are nevoie, unde trebuie, cum trebuie, cât și prin cine trebuie. Una din lucrările Sfinților este aceea că îi fac pe unii oameni să își spovedească public, în mod total neforțat, negreala din suflet. Ai văzut mult prea multe filme americane. Miracolele nu sunt de tip hollywoodian, cu bum-bum și pac-pac, ci simple, discrete și eficiente.
Redactia adevarul Wauuu ce bine ca ai sters mesajul.Noroc ca l am copiat. Il voi folosii atunci cand veti da socoteala in reclamatie,pentru ca va incalcati politica de postare a mesjelor. DECI ATENTIE CE STERGETI,,sa nu va fie rau.
pai sa si topeasca paparudele de mitropoliti aurul ala pe care il atarna pe ei si sa vanda din mertanele alea si fac rost de bani sa vindece sute de copii.
Vezi toate comentariile (10)