UPDATE FOTO Ce dezastru a lăsat în urmă explozia devastatoare. Vicepremierul Oprea a evaluat situaţia la faţa locului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O comisie de anchetă urmează să stabilească împrejurările şi cauzele exploziei care a devastat blocul A38 din zona Volna în seara de Crăciun. În tragedie, o femeie şi-a pierdut viaţa pe loc, iar alte 6 au fost rănite. Primarul oraşului, Daniel Ştefan Drăgulin, a anunţat că specialişti din mai multe domenii vor stabili dacă structura de rezistenţă a blocului a fost afectată.

UPDATE  Vicepremierul Gabriel Oprea a ajuns, joi după-amiază la Călăraşi, pentru a evalua situaţia în urma exploziei de la blocul A38. El a declarat că a fost trimis de premierul Victor Ponta şi că va discuta "cu cei în drept" pentru a se stabili ce măsuri vor fi luate pentru a-i ajuta pe oameni. Oprea a spus că a vorbit cu locatarii ale căror apartamente au fost distruse de explozie, precizând că oamenii vor fi ajutaţi. "Mergem la Prefectură ca să discutăm cu cei în drept, să vedem ce măsuri luăm. Suntem aici ca să-i ajutăm pe oameni la greu", a spus vicepremierul.

Imagini de coşmar

În funcţie de acest lucru se va stabili dacă pot fi făcute reparaţii în imobil. Imagini de coşmar la faţa locului: haine, bucăţi de mobilă, cărţi, aparatură electrocasică, o bucată dintre-o canapéa, o uşă smulsă, toate arunncate pe trotuarul din faţa blocului amintesc de dezastrul petrecut de Crăciun.
Opt apartamente ce se aflau pe una dintre scările blocului au fost distruse aproape în totalitate de suflul exploziei. Deocamdată, locatarii au fost evacuaţi şi doar după finalizarea cercetărilor li se va permite accesul în locuinţe.

Clipele de groază prin care au trecut în prima seară de Crăciun nu pot fi uitate prea uşor. Fiind o zi de sărbătoare, mulţi dintre locatari se aflau în vizită sau la spectacolul din Piaţa Prefecturii. “ Din fericire, la noi distrugerile nu au fost atât de mari. Locuiesc la scara 3. Doar ferestrele au fost smulse şi varul de pe pereţi s-a scorojit. Nu ştiam ce se întâmplă. Am avut impresia că vine sfârşitul lumii. Un vuiet ca de cutremur şi o bubuitură asurzitoare”, povesteşte Mihai Ionaşcu, unul dintre locatari. Familiile care au copii spun că au făcut în grabă bagajul şi au părăsit locuinţele, miercuri seară, pentru că nimeni nu a mai avut curajul să înnopteze acasă.

Sesizări repetate

Locatarii blocului afectat de explozie şi angajaţi ai cafenelei de la parterul clădirii susţin că, miercuri, înainte de producerea deflagraţiei, doi lucrători ai Distrigaz au venit la faţa locului pentru a verifica dacă există scurgeri de gaz, după ce oamenii le-au solicitat intervenţia. “S-au făcut solicitări prin 112 de către personalul cafenelei. Într-un târziu au apărut 2 angajaţi, au făcut măsurători, mirosea într-adevăr a gaze, însă când să iasă pe uşă s-a produs explozia”, spun locatarii. Şi primarul Drăgulin confirm varianta locatarilor potrivit căreia s-au făcut mai multe sesizări în ziua de Crăciun pentru că se simţea miros de gaze în cafenea. El a adăugat că a aflat de la locatari că aceştia ar fi făcut sesizări la numărul de urgenţă 112 în legătură cu posibile scurgeri de gaze.

Miercuri seară, pe 25 decembrie, chiar în prima zi de Crăciun, o persoană a murit, iar alte şase au fost rănite, în urma exploziei de la blocul A38 de pe strada bucureşti. Deflagraţia a afectat 8 apartamente şi nu a fost urmată de incendiu. Patru echipaje de intervenţie ale ISU Călăraşi şi mai multe autospeciale medicale au intervenit la faţa locului, iar clădirea a fost evacuată.

Un mort şi şase răniţi

Pe scara blocului unde a avut loc explozia erau opt apartamente, iar deflagraţia s-a produs la primul etaj. La parterul imobilului, care are patru etaje, sunt mai multe spaţii comerciale, respectiv o cafenea şi birouri. Persoana rănită în explozie, Victor Avădanei, de 61 de ani, şi aflată în stare mai gravă a fost adusă, miercuri noapte, la Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar-Arseni" din Bucureşti, unde i s-a făcut o tomografie, apoi a fost transferată la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arsuri din Capitală. În prezent, aceasta este internată la secţia de terapie intensivă, având arsuri pe 60 la sută din suprafaţa corpului. Celelalte cinci persoane rănite în explozie au fost externate din Spitalul Judeţean Călăraşi. Femeia care a murit pe loc în deflagraţie se numeşte Gina Popescu, 46 de ani, şi era angajată  ADR Sud Muntenia.
 

Vă recomandăm şi:

UPDATE Explozie violentă la un bloc din zona Volna. O persoană a murit şi alte cinci sunt rănite

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite