Livada cu autoservire, în care clienţii îşi culeg singuri fructele eco

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Familia Popa şi-a făcut o livadă pe fonduri europene, iar acum vrea să-şi atragă clienţii cu fructele ecologice şi prin conceptul „Culege singur“.

O familie de bucureşteni vrea să dea lovitura cu vânzarea de fructe ecologice pe care clienţii să şi le culeagă singuri din livada pe care au cultivat-o în localitatea Sultana, judeţul Călăraşi, chiar pe malul Mostiştei.

Afacerea familiei Popa a demarat la sfârşitul anului 2009, printr-un proiect pe fonduri europene. Valoarea eligibilă a proiectului de dezvoltare a fermei s-a ridicat la 427.000 de euro – jumătate din sumă a reprezentat finanţare europeană, iar cealaltă jumătate – cofinanţare asigurată de cei doi antreprenori.  

Livada, pe care inginerul Constantin Popa a dezvoltat-o în localitatea natală Sultana, se întinde acum pe aproximativ patru hectare şi are mii de pomi fructiferi: 6.000 de peri, 1.200 de nectarini, 1.200 de cireşi, 800 de pruni, dar şi 240 de caişi pentru care au fost obţinut certificate ecologice.

„De patru ani investim pentru a crea o adevărată livadă cu fructe ecologice, iar prima recoltă am avut-o deja anul trecut. Am constuit şi o făbricuţă pentru gemuri şi dulceţuri tradiţionale, cu reţete ca pe vremea bunicii. Abia aşteptăm să intrăm în producţie la toamnă“, spune Adina Popa, fiica inginerului.

image

Alte investiţii de 12.000 de euro, care nu au fost incluse în proiectul european, au fost realizate în amenajarea terasei cu grătar şi cuptor, dar şi a bucătăriei.

Iar planul de investiţii un se opreşte aici. „Avem în plan cumpărarea unei maşini de dozat şi capăciuit pentru borcane. Aceste investiţii sunt prevăzute în afara proiectului iniţial prin care am început înfiinţarea livezii“, a explicat Constantin Popa.



7.000 de euro, costul anual de întreţinere

Membrii familiei Popa se laudă cu fructele gustoase şi foarte sănătoase, nu se sperie de concurenţă, dar nici de muncă. „Încercăm să ne extindem şi dorim să aducem fructe proaspete şi adevărate pe masa consumatorului. Munca este infernală. În ultimii trei ani am fost în perioada de teste pentru a obţine certificatul ecologic pentru caise. S-au luat mostre de pământ din livadă, de fructe pentru a se stabili dacă marfa este eco“, explică antreprenorii.

image

Ca să facă faţă concurenţei acerbe şi oricăror provocări, Constantin Popa lucrează în livadă din primăvară şi până în luna noiembrie. „Este imposibil să realizezi un lucru de bună calitate dacă nu i te dedici în totalitate. Fac naveta zilnic între Bucureşti, acolo unde locuim, şi Sultana. Pomicultura nu se face stând în faţa televizorului“, explică inginerul care a ales să se dedice agriculturii.

Costurile de întreţinere a livezii se ridică la aproximativ 7.000 de euro pe an, în condiţiile în care se folosesc produse ecologice pentru stropirea pomilor, dar se fac şi multe lucrări manuale (tăiat, săpat) pentru ca fructele să fie cat mai naturale. „În această sumă intră şi costurile de irigare, acestea fiind destule de scăzute deoarece avem puţ forat“, precizează investitorul.

Clientul culege singur fructele

Pentru a fructifica la maxim potenţialul zonei în care au dezvoltat livada, familia Popa vrea să promoveze şi conceptual „Culege singur“, foarte apreciat în străinătate. „Ne-am gândit că e mai bine ca omul să vină şi să-şi culeagă singur fructele pe care le doreşte, decât să le cumpere din hipermarket“, spune încrezătoare Adina Popa.

image

În plus, livada dispune de un spaţiu pentru recreere, iar apropierea de Lacul Mostiştea constituie un avantaj în plus. „Pe malul lacului există un sit arheologic aparţinând culturii Gumelniţa, foarte interesant de văzut. Posibilităţile de recreere sunt numeroase“, a adăugat Adina Popa.

Conceptul „Culege singur“

„Culege singur“ este o facilitate întâlnită în multe ferme din străinătate, care le oferă clienţilor oportunitatea de a-şi culege singuri fructele sau legumele. În acest fel, clienţii îşi aleg exact acele produse care sunt pe gustul lor.

image

Vă recomandăm şi:

Agricultura în Sibiul comunist: campioni la pomicultură, crescătorii de berbeci sau ferme de hamei. Cum se realiza cincinalul în 6 ani şi 5 luni

Se caută chinezi pentru salvarea agriculturii şi pentru investiţii în prelucrarea materialului lemnos

Călăraşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite