Călăraşi

articolul anterior articolul urmator

Haralambie, sfântul care apără de ciumă. De ce înconjoară femeile casa de trei ori în pielea goală pe data de 10 februarie

3
10 Feb 2016 02:10:49
Autor: Ionela Stănilă
Sfântul Haralambie, prăznuit pe 10 februarie este considerat protector al ciumei Foto:crestinortodox.ro
Sfântul Haralambie, prăznuit pe 10 februarie este considerat protector al ciumei Foto:crestinortodox.ro

Unul dintre cei mai bâtrâni mucenici, se spune că a trait 113 ani, şi care apără creştinii de ciumă şi foamete este sărbătorit pe 10 februarie de Biserica Ortodoxă. O serie de superstiţii sunt legate de această sărbătoare, una dintre ele fiind obiceiul femeilor de a înconjura casa de 3 ori, în pielea goală.

Întrucât Sfântul Haralambie este considerat patronul ciumei, care apără de boli oamenii, dar şi animalele, se spune că este bine să împarţi astăzi colăcei pentru a-l înduioşa să nu dea drumul ciumei.

Conform creştinortodox.ro, Sfântul Haralambie a fost episcop în Cetatea Magneziei, din Asia Mică, Turcia de astăzi, în vremea împăratului Septimu Sever (193-211). Când Sfântul Haralambie a împlinit 113 ani a fost supus la diverse chinuri pentru că nu a lepădat credinţa în Hristos. Legenda spune că în timpul torturilor, mâinile guvernatorului Lucian s-au lipit de trupul sfântului şi au rămas acolo până când mucenicul a făcut rugăciune. Puţi în faţa aceastei minuni, cei care îl torturau s-au convertit la creştinism.

Schingiuit şi jupuit de viu

Suferinţele sale nu s-au încheiat însă aici. Împăratul a poruncit să fie adus în Antiohia. Aici a fost supus la alte chinuri: soldaţii i-au legat barba în jurul gâtului şi l-au tras de ea pe drum; i-au infipt un piron de fier în trup, i-au ars faţa şi i-au jupuit pielea de pe trup. Însă, Sfântul Haralambie s-a vindecat în chip miraculos, prin darul lui Dumnezeu şi a spus: “Vă mulţumesc vouă fraţilor ca, jupuind trupul meu cel vechi şi batrân, mi-aţi înnoit sufletul cu haina cea noua a suferinţei pentru Mântuitor şi pentru biserica sa”.

La cererea împăratului Sever, Sfântul Haralambie a făcut multe minuni cu harul lui Dumnezeu. Se spune că a vindecat un om posedat de un duh rău de 35 de ani şi a înviat un tânăr, încât Galina, fiica împăratului s-a convertit şi ea la creştinism.

A murit înainte de a fi executat

Sfântul Haralambie a fost condamnat la tăierea capului cu sabia. În timpul rugăciunii dinainte de moarte, cerurile s-au deschis şi sfântul a văzut pe Hristos şi pe îngerii săi. Atunci acesta i-a cerut lui Dumnezeu să aibă grijă de locul unde vor rămâne moaştele sale, ca acel loc să nu sufere niciodată de foame şi de boli. Cărţile bisericeşti scriu că Domnul i-a promis că îi îndeplineşte dorintele şi S-a ridicat la cer împreună cu sufletul martirului Haralambie. A murit înainte de a fi executat.

Sfântul Haralambie este cunoscut ca fiind apărător de ciumă şi de foamete. Confirmarea o găsim în Acatistul închinat lui: „Bucură-te, izbăvitorule de ciumă şi de foamete!“. Istoria consemnează că oamenii au cerut ajutorul sau în diferite situaţii grele cum au fost „ciuma lui Caragea“, din 1813, dar şi de foametea din vremea lui Alexandru Constantin Moruzi, din 1795.

Apără oamenii şi animalele

De ziua sfântului, în mai multe zone ale ţării, femeile obişnuiesc să ocolească de trei ori casa, în pielea goală, pentru a ţine spiritele rele departe de gospodăria lor. Fiindcă vindeca oamenii şi animalele fără plată, lumea l-a facut sfânt pe Haralambie, patron al ciumei.
Pentru că a fost pastor, spun specialiştii în folclor de la Muzeul Dunării de Jos din Călăraşi, Haralambie apără oamenii şi vitele de boli, dar şi de fiarele pădurii. Tradiţia spune că femeile trebuie să facă, în această zi sfântă, un colăcel, pe care îl coc înainte de răsăritul soarelui, îl rup în patru bucăţi pe care le aruncă în cele patru vânturi. Altele, goale puşca, fug în jurul casei de trei ori, pentru că se crede ca astfel de casa lor nu se mai apropie necuratul.

Grădinile şi vitele se sfinţesc

Sfântul Haralambie a lăsat cu limbă de moarte că unde se va găsi o bucaţică din trupul lui, locul acela sa fie în veci ferit de ciumă. Se mai spune că este sfântul care ia sufletul omului când moare, de aceea, celui care lucrează în această zi se spune ca îi iese sufletul cu chinuri.

În aceasta zi se dau de pomană colivă, covrigi, lumânari

Pentru paza vieţii şi a gospodăriei, se stropesc cu apa sfinţită grădinile şi vitele, iar boii nu se înjugă. De asemenea, se face pomană pentru cei care n-au murit de moarte bună, se duce coliva la biserica sau grâu curat. Boabele sfinţite de preot se dau vara la păsări, ca să nu le atingă boala. Cine ţine această sărbătoare are parte de cai buni şi sănătoşi, nu le şchiopătează vitele şi nu le manâncă lupii. Dacă în ziua de Sf. Haralambie plouă, se spune ca va mai ploua încă 40 de zile.
 

Vă recomandăm şi:

Boboteaza, tradiţii şi obiceiuri: ziua când se prind farmecele, se deschid cerurile şi animalele „vorbesc“. De ce se ţine post negru, iar fetele pun busuioc sub pernă

Sfântul Nicolae, povestea îngerului păzitor al copiilor. De unde vine tradiţia ca darurile să fie puse în ghetuţe şi ce semnificaţie are nuieluşa

Superstiţii la Intrarea Maicii Domnului în biserică. Ziua când se deschid cerurile, se „leagă“ farmecele, iar graiul animalelor poate fi înţeles de oameni

Tradiţii şi superstiţii de Sfânta Maria. Adormirea Maicii Domnului, ziua când se culege năvalnicul, ultima plantă de leac

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

x cogito ergo sum
10.02.2016, 10:20:19

Mare pisicher si Haralambie asta . Sa puna el bietele neveste sa inconjoare casa de trei ori dezbracate la pielea goala in gerul lunii februarie .! Daca capata pneumonie sau gripa porcina ?

costea petre
10.02.2016, 15:45:03

Răspuns scolăresc: femile inconjoare casa de trei ori in pielea goala în 10 februarie pentru ca atunci este voie.

Cristian Saileanu
10.02.2016, 17:56:57

nu prea inteleg eu cde ce inconjoara casa de 3 ori. si nu inteleg de ce nu ma cheama si pemine sa fiu de fatza.

Modifică Setările