Investiţie cu bani europeni. Comerţ cu peşte în cea mai modernă piaţă din Călăraşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În hală funcţionează acum câteva măcelării Foto:Actualitatea de Călăraşi
În hală funcţionează acum câteva măcelării Foto:Actualitatea de Călăraşi

Hala de carne din centrul Călăraşiului, ajunsă aproape o ruină, va fi modernizată cu fonduri europene şi se va transforma într-un spaţiu nou în care se va vinde peşte din Dunăre. Autorităţile vor construi aici o cupolă unde se va comercializa peşte.

Situată vis-à-vis de Piaţa Centrală, în care nu s-a mai investit niciun leu din anii 80, hala intră într-un amplu proces de înnoire. Déjà, angajaţii de la Serviciul Public Pieţe şi Oboare(SPPO) au început lucrările în zona în care acum funcţionează câteva măcelării. “În acest mod se încearcă revigorarea zonei, având în vedere că se află în centrul oraşului şi e păcat să nu profităm de acest lucru. Comerţul de aici îşi va recăpăta parfumul de altădată, iar zona va fi animată, nu pustie ca acum”, a spus Vasile Manea, director la SPPO Călăraşi.

Piaţa Centrală, ca după bombardament

Până se vor finaliza procedurile pentru obţinerea fondurilor europene, care se ridică la câteva sute de mii de euro, pe Programul Operaţional de Pescuit (POP), în hală se fac lucrări de întreţinere. Şi Piaţa Centrală, aflată la doi paşi de hală, arată ca după bombardament. Autorităţile locale încearcă de mai mulţi ani s-o concesioneze, speriate că modernizarea zonei va scoate din bugetul Primăriei peste un milion de euro. Din 2010 şi până astăzi, nu s-a schimbat nimic.

„Acoperişul ar putea cedea oricând, deoarece este construit din plăci de azbociment. De la mijlocul anilor ’80 nu s-a mai investit nimic acolo“, avertiza şeful Serviciului Pieţe şi Oboare. Mai mult decât atât, unitatea nu deţine nici autorizaţie de funcţionare pentru că nu îndeplineşte nicio condiţie în acest sens.

Vă recomandăm şi:

Investiţie. Bazin de înot, la standarde europene, pe malul Borcei

Spitalul, la mâna Companiei Naţionale de Investiţii. Trei corpuri de clădire intră în modernizări

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite