Licitaţia pentru cea mai frumoasă clădire din Bărăgan, finalizată. Cât va costa restaurarea Palatului Prefecturii din Călăraşi, construit în anul 1895

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Palatul Prefecturii va fi restaurat FOTO Cosmin Şuţu
Palatul Prefecturii va fi restaurat FOTO Cosmin Şuţu

Reabilitarea Palatului Prefecturii, una dintre cele mai frumoase clădiri istorice din Călăraşi, aflată într-o stare avansată de degradare, a intrat în linie dreaptă. Modernizarea monumentului a fost estimată la 50 de milioane de lei, iar lucrările vor fi finanţate de Consiliului Judeţean Călăraşi.

 „Acesta este cel mai frumos monument istoric al judeţului nostru la care am finalizat licitaţia. Urmează să încredinţăm lucrarea firmei câştigătoare şi să ne apucăm de treabă. Investiţiile sunt estimate la peste 50 de milioane de lei şi vor fi finanţate din resurse proprii. Pandemia ne-a întârziat licitaţia pentru că n-am putut să mai cerem documentele în timp util. A trebuit să le cerem electronic. S-a finalizat licitaţia privind Prefectura. Urmează să se semneze contractul de execuţie a lucrărilor”, a explicat Vasile Iliuţă, preşedintele ales al CJ Călăraşi.

Monumentala clădire, construită în 2 ani

Clădirea de patrimoniu, construită în 1895, s-a degradat pentru că nu s-au găsit fonduri pentru întreţinerea reparaţiilor făcute deja, iar aripa de nord se află într-o stare jalnică. Aripa de sud, în care funcţionează Prefectura, a fost reabilitată în 2008 cu bani de la Banca Mondială. Până acum au fost cheltuiţi banii de la Banca Mondială, 4.033.700 de lei, cu aceştia fiind efectuate lucrările de consolidare ale clădirii.

Istoricul Nicolae Ţiripan, care a cercetat documentele vremii, a descoperit că monumentala clădire aflată în ruină a fost realizată în doar 2 ani, după ce 5 ani au fost înghiţiţi de birocraţie cu realizarea licitaţiilor şi realizarea proiectului de construire. Piatra de temelie a clădirii a fost pusă pe 11 iunie 1895, iar recepţia provizorie a lucrării s-a făcut pe 30 noiembrie 1896, investiţia ridicându-se la aproximativ 400.000 de lei.

De-a lungul timpului, povesteşte istoricul, clădirea a suferit unele modificări şi reparaţii, dar cea mai importantă lucrare s-a executat în anii 1957-1958. În acea perioadă, din cauza crăpăturilor serioase de la parter până la cornişe, s-a întocmit un proiect de reparaţii capitale şi consolidare a clădirii în valoare de 828.000 lei.

După desfiinţarea regiunii Ialomiţa, în anul 1952, clădirea a adăpostit Sfatul popular al raionului Călăraşi, care ocupa toată partea dreaptă, iar aripa stângă era ocupată de Tribunalul Popular al raionului Călăraşi, Notariatul de Stat şi Colegiul de Avocaţi. 

Odată cu noua reorganizare administrativă din anul 1968 şi reînfiinţarea judeţului Ialomiţa, dar de această dată cu reşedinţa la Slobozia, Palatul Administrativ a găzduit instituţiile de partid şi administrative ale municipiului Călăraşi, iar după  înfiinţarea judeţului Călăraşi, în ianuarie 1981, acesta devine sediul Consiliului Popular al judeţului Călăraşi (aripa din dreapta) şi Comitetul Judeţean P.C.R. (aripa din stânga).

Perioada imediat următoare evenimentelor din decembrie 1989 producând schimbări în sistemul administrativ românesc, Palatul Administrativ şi-a schimbat locatarii, aici funcţionând Prefectura judeţului Călăraşi şi, pentru o scurtă perioadă, Consiliul Judeţean Călăraşi.

Vă mai recomandăm şi:

 

Clotilde Armand anunţă că a câştigat Primăria Sectorului 1, la o diferenţă de peste o mie de voturi: „Am ieşit învingători, matematica a învins”

 

Medic cu leafă lunară de 36.000 de lei, acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă. Diana Bulgaru conduce Institutul de Medicină Legală Iaşi

Călăraşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite