Ministerul de Interne, apel pe Facebook după tragedia din Ungaria, soldată cu 9 morţi: Nu sunteţi singurii participanţi la trafic, iar şoselele nu vă aparţin!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Groznicul accident în care au pierit 9 români marţi, în apropiere de Budapesta FOTO MAI
Groznicul accident în care au pierit 9 români marţi, în apropiere de Budapesta FOTO MAI

Românii sunt sfătuiţi de reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne să ia atitudine şi să cheme Poliţia, dacă şoferul mijlocului de transport în comun foloseşte mobilul. "Sunaţi la 112!", acesta este apelul postat de MAI pe o pagină de socializare după groaznicul accident din Ungaria.

"O şosea din Ungaria… un şofer în live pe Facebook… 9 persoane decedate… mai mulţi copii orfani! STOP! E prea mult… demult este prea mult!", se arată într-o postare pe pagina de Facebook al Ministerului Afacerilor Interne. Apelul vine după ce, marţi, 9 români şi-au pierdut viaţa în apropiere de Budapesta. Microbuzul în care se aflau a intrat în depăşire şi a fost strivit de un camion care circula regulamentar. Imagini incredibile au apărut pe internet. Şoferul microbuzului transmitea în direct, pe Facebook, în timp ce conducea.

"Dragi prieteni, dacă vă aflaţi într-un mijloc de transport în comun şi vedeţi că şoferul foloseşte telefonul mobil, nefiind atent la drum şi punându-vă în pericol viaţa, luaţi atitudine! Şi dacă nu înţelege, sunaţi la 112… până la urmă este vorba de viaţa dumneavoastră!", îndeamnă autorităţile.

Postarea se adresează direct nu doar pasagerilor, ci şi conducătorilor auto:

"Pentru voi cei care conduceţi mijloace de transport în comun (autocare, microbuze, taxiuri etc), înţelegeţi că aveţi în responsabilitate şi viaţa noastră… dacă la a voastră nu ţineţi!", este atenţionarea fermă a ministerului.  "Şi nu uitaţi: nu sunteţi singurii participanţi la trafic, iar şoselele nu vă aparţin! Teribilismul vostru poate face ca această imagine să fie ultima amintire a familiei despre voi!", se mai arată în postare.

Mesajul se încheie în acelaşi ton: "ÎNŢELEGEŢI ODATĂ PENTRU TOTDEAUNA!". În accidentul petrecut ieri în Ungaria, au murit şoferul şi opt pasageri – 6 bărbaţi şi două femei. Cu toţii se întorceau de la muncă din Slovenia.

Din primele informaţii, în urma lor au rămas orfani zeci de copii.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite