Noul an şcolar începe cu probleme. Grădiniţa de la Perişoru care risca să se prăbuşească a fost închisă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei aproximativ  48.000 de elevi şi preşcolari din judeţul Călăraşi sunt în siguranţă. Ei vor începe anul şcolar în unităţi  modernizate şi consolidate. Un singur caz, în care au fost luate deja măsuri, a pus probleme în comuna Perişoru.


„Este vorba despre grădiniţa din localitate, o clădire care stă pe un teren instabil, s-a lăsat pământul şi a dus la crăparea pereţilor. Consiliul Local, proprietarul clădirii, a găsit o soluţie provizorie. A luat hotărârea de a muta cei 62 de copii la şcoală. Cele trei grupe de la grădiniţă îşi vor desfăşura activitatea în clădirea şcolii până la remedierea neajunsurilor. S-au început lucrările de consolidare, însă nu au putut risca să lăsăm copiii acolo. Până la iarnă sau poate chiar până la primăvară, copiii vor învăţa într-o clasă sigură. Încă nu ştim când se vor încheia lucrările de consolidare”, a precizat prof. Constantin Tudor, inspector general la Inspectoratul Şcolar Judeţean Călăraşi.

De altfel, în judeţul Călăraşi, au mai fost construite încă 6 grădiniţe care îşi vor deschide porţile în an acest. „E totul nou, copiii încep de la zero, în clase moderne, fără probleme de alimentare cu apă ori căldură, ori toalete insalubre”, a spus Tudor.

Peste 100 de unităţi nu au avize

Anul şcolar se deschide la Călăraşi cu stângul. 101 şcoli din judeţ nu au autorizaţii de funcţionare. Cu toate acestea, aproximativ 48.000 de elevi sunt aşteptaţi în bănci la 15 septembrie. Situaţia e mai gravă decât în 2014, când doar 26 de unităţi nu aveau avizele necesare.

Direcţia de Sănătate Publică a anunţat că doar 207 şcoli din cele 308 sunt avizate santiar. Este vorba despre 27 de grădiniţe, 15 şcoli şi 14 licee şi grupuri şcolare din mediul urban şi 47 de unităţi de învăţământ preşcolar, 102 şcoli şi două licee de la sate au obţinut autorizaţiile sanitare de funcţionare.

Fără apă şi cu toalete insalubre

În 2014, din cele 98 de unităţi cu personalitate juridică, 72 deţineau autorizaţiile sanitare de funcţionare. Numărul şcolilor autorizate din punct de vedere sanitar a crescut faţă de 2013, când la deschidere doar 63 de şcoli primiseră avizul Direcţiei de Sănătate Publică. Astfel, din cei aproximativ 48.000 de elevi călărăşeni, 42.000 de elevi au învăţat în şcoli autorizate.
Ceilalţi 6.000 au fostt obligaţi să meargă la şcoli unde deficienţele sunt grave: nu există apă potabilă sau toaletele sunt insalubre. Astfel de probleme  sunt în fiecare an în şcolile şi grădiniţele din satele Gruiu, Arţari, Popeşti sau Bogdana. “O parte din probleme ar putea fi remediate până la începerea anului şcolar”, spun reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Călăraşi.
 

Vă recomandăm şi:

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite