Oraşul de pe malul Borcei va avea o zonă de promenadă de 6 milioane de euro. Lucrările vor demara în 2020

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Călăraşi se va construi în următorii ani o gară fluvială din sticlă şi vor fi introduse curse cu vapoare pe Dunăre până la Silistra, în Bulgaria. Lucrările la proiectul Promenada ar putea să înceapă în octombrie 2020, dacă până atunci toţi cei implicaţi vor implenta activităţile ce le revin, a anunţat Primăria Municipiului Călăraşi.

Proiectul cunoscut în plan local ca şi „Promenada”, finanţat din fonduri europene nerambursabile, reuneşte 3 parteneri – Judeţul Călăraşi (buget 0,7 milioane Euro), Municipalitatea Silistra (2,0 milioane Euro) şi Municipiul Călăraşi (3,2 milioane Euro), fiecare având responsabilităţi concrete şi buget propriu alocat pentru implementarea activităţilor ce le revin.

"Dorim să informăm călărăşenii faptul că Primăria Municipiului Călăraşi urmează să achiziţioneze constructorul pentru lucrările de investiţii prevăzute în proiect (alei, gara fluvială etc), însă numai după achiziţionarea serviciilor de proiectare şi realizarea documentaţiilor la nivel de Proiect Tehnic, activităţi ce revin Consiliului Judeţean Călăraşi. Data estimată de către Consiliul Judeţean Călăraşi şi aprobată prin contractul de finanţare pentru începerea lucrărilor este luna octombrie 2020.

În situaţia în care Consiliul Judeţean Călăraşi va preda documentaţia tehnică necesară începerii achiziţiei de lucrări către Primăria Călăraşi într-un termen mai scurt, se pot demara lucrările mai devreme decât termenul prevăzut în proiect (octombrie 2020).

Imagine indisponibilă

Astfel, menţionăm faptul că Primăria Municipiului Călăraşi a făcut, până în acest moment, toate demersurile pentru ca termenul de începere a lucrărilor (octombrie 2020) să fie respectat. Deţinătorii de construcţii provizorii din zonă au fost înştiinţaţi că nu le vor mai fi prelungite acordurile de ocupare temporară după 1 ianuarie 2020", spun reprezentanţii Primăriei Călăraşi.

Nave de transport pasageri în şi din Bulgaria

În luna martrie fost semnat contractul de finanţare transfrontalieră prin care la Călăraşi se va construi o gară fluvială din sticlă şi metal pe malul Borcei, iar pe Dunăre vor fi introduse curse cu vapoare până la Silistra. Valoarea investiţiei se ridică la 5,9 milioane de euro, din care cea mai mare parte, aproximativ 2 milioane de euro, revin municipalităţii din Călăraşi.

Astfel, peste 3 ani la Călăraşi va fi funcţională o zonă de promenadă construită pe malul Borcei. Localnicii nu doar că se vor putea relaxa pe malul apei, ci vor ajunge cât ai clipi şi în Bulgaria. Două nave de transport pasageri, cu o capacitate între 20 şi 40 de locuri, vor face legătura pe Dunăre între Silistra şi Călăraşi. Călătoria nu va dura mai mult de 15 minute, iar autobuzul fluvial va circula atât vara, cât şi iarna.

Imagine indisponibilă

Proiectul a fost depus spre finanţare prin programul INTERREGIO România-Bulgaria, Consiliul Judeţean Călăraşi, în calitate de lider, în parteneriat cu Municipalitatea Călăraşi şi cea din Silistra. Scopul este acela de a elimina barierele din calea liberei circulaţii a cetăţenilor între cele două comunităţi, prin introducerea unui mijloc de transport nou, spun reprezentanşii Consiliului Judeţean Călăraşi.

Proiect transfrontalier

Pentru ca acest proiect să aibă succes, autorităţile de pe ambele maluri ale Dunării vor pune umărul în acest proiect. Bulgarii vor consolida malul acolo unde vor acosta navele de transport, iar la Călăraşi se va construi o gară fluvială, transportul urmând avea loc pe tot parcursul anului. De aici, pasagerii vor cumpăra bilete şi vor aştepta să se îmbarce. De asemenea, pe Dunărea se vor monta balize, în conformitate cu regulile de trafic internaţionale, pe o lungime de 5 kilometri pentru a marca şenalul navigabil, dar şi zonele care pot pune în pericol circulaţia navelor. Ca şi termen de execuţie a lucrărilor, în contract se prevăd 36 de luni pentru realizarea investiţiei.

Imagine indisponibilă

De asemenea, în zonă se urmăreşte dezvoltarea turismului care, în prezent este insuficient exploatat, având în vederea potenţialul de care dispunem: ostroavele din împrejurimi, zona de mini-deltă”, a explicat Eduard Grama, director executiv al Direcţiei de Dezvoltare şi Relaţii Internaţionale din cadrul Consiliului Judeţean Călăraşi.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite