Paradoxul scumpirii cărnii autohtone. Importăm, deşi marfa românească la poarta fermei e mai ieftină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Carnea de porc românească, tot mai rară în magazine FOTO I:S.
Carnea de porc românească, tot mai rară în magazine FOTO I:S.

Producătorii anunţă scumpirea cu 25% a cărnii de porc din România, motivând prin scăderea producţiei interne, devastată de pesta porcină africană şi spun că românii vor ajunge să mănânce doar din import

Această explicaţie este însă paradoxală, atâta vreme cât preţul cărnii româneşti este, la poarta fermei, mai mic decât cel al cărnii importate.

Ioan Ladoşi, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc ((APCPR) din România, spune că preţul ridicat este o consecinţă a capacităţilor foarte solide ale importurilor, dar adaugă că nimeni nu îşi explică de ce, în condiţiile în care avem carne românească ieftină, preferăm să aducem din import la costuri mari. Potrivit lui Ladoşi, se cumpără foarte puţină carne autohtonă şi se aduce foarte multă de peste hotare.

„Este un  paradox, un lucru inexplicabil. Ce logică are să cumperi carne din Germania cu 1,5 euro/kg carcasă, în contextul în care la noi este de 1,3 euro/kg? Totul ţine de capacităţile de negociere privind importurile masive. Este cunoscut faptul că 70% din ceea ce se consumă în România provine din import, foarte puţină carne autohtonă ajunge în galantare, pentru că, în ultimii aproape patru ani, guvernanţii nu au făcut nimic pentru a-i proteja pe fermieri.

Această creştere a preţurilor trebuie văzută în context global, de altfel aceasta a fost şi avertismentul producătorilor de carne din România. Dacă China, cel mai mare consumator din lume ia cantităţi imense de carne de pe piaţa europeană, Spania, de exemplu, va creşte preţurile. Iar România, care aduce din Spania şi Germania, va trebui să se alinieze şi, evident, că vor urma scumpiri”, a explicat Ioan Ladoşi. 

Totul, în condiţiile în care producătorii români vând carne cu 5,5- 6 lei/kg în viu la poarta fermei. Ing. Costel Marinache, proprietarul unei ferme cu 10.000 de capete din Călăraşi spune că există o concurenţă neloială fantastică şi că sprijinirea fermierilor români nu este o prioritate pentru guvernanţi. „Sperăm ca măcar în luna iulie, preţul în viu să ajungă la 7,5 lei, pentru că avem costuri mari cu furajele care s-au scumpit cu 32%. Din import se aduce carcasă cu 7,5-8 lei /kg. Nu înţelegem cum este posibil”, a spus femierul.

calarasi ioan ladosi pres Asoc Cresc de Porci din Romania FOTO Agro TV

Ioan Ladoşi, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc((APCPR) din România FOTO Agro TV

“Niciodată, producţia autohtonă nu a fost suficientă pentru aprovizionarea pieţei de consum din România. În cei mai buni ani ai noştri se asigura unprocent de 60% din necesar. Deci, eram nevoiţi să importăm 40%. Ca să vă faceţi o idee despre cum stau lucrurile, acum procentele s-au inversat: asigurăm 30% pentru consum şi importăm 70%. Principalele ţări din care facem aprovizionarea sunt Spania şi Germania”, a explicat Ladoşi.

Peste 60% din carnea de la Kaufland este românească

În marile lanţuri de hipermarket-uri, majoritatea produselor sunt din import. Reprezentanţii Kaufland România spun însă că sunt cei mai mari susţinători ai produselor autohtone, iar în toate magazinele din ţară se comercializează, în proporţie de 60%,  doar carne românească. În prezent, în toate magazinele Kaufland este livrată săptămânal carne proaspătă ce provine de la peste 5.000 de porci născuţi şi crescuţi în România.

 „Avem parteneriate cu producători locali pe toate categoriile de produse comercializate, inclusiv mărcile proprii unde colaborăm cu peste 50 de furnizori locali. În momentul de faţă, peste 80% din produsele de pe rafturile Kaufland sunt autohtone, iar peste 60% din carnea de porc aflată la comercializare este românească. Anul trecut, am lansat programul Porc născut şi crescut în România, o premieră în retail, Kaufland fiind singurul lanţ în care carnea de porc are origine 100% românească”, a explicat pentru „Adevărul”, Valer Hancaş, director Comunicare şi Corporate Affairs, Kaufland România. 

calarasi carnea romaneasca de porc in supermarket foto Captura video

Raftul românesc în supermarket cu carne autohtonă FOTO Captură video

Astfel, consumatorul găseşte în hipermarket, în cadrul Raftului românesc, semnalizat corespunzător la vitrinele cu servire asistată, carne de la porci autohtoni. Baza programului Porc născut şi crescut în România a fost pusă încă din 2017, cu obiectivul de a avea doar carne din porci crescuţi local. În toţi aceşti ani, Kaufland a sprijinit dezvoltarea fermelor de porci pentru a putea oferi în magazine carne 100% românească de la porci născuţi şi crescuţi în România, cu cereale autohtone, a precizat Valer Hancaş.

calarasi carnea romaneasca de porc in supermarket foto Captura video

Carne românească în lanţul de hipermarket-uri Kaufland FOTO Captură video

Fermele româneşti, decimate de pesta porcină

Ioan Ladoşi spune că, în prezent, preţul cărnii de porc de la poarta fermei este cu 20% sub cel de anul trecut, însă în magazine un kilogram de pulpă de porc ajunge la 19 lei - 20 de lei/kg. Preşedintele APCPR a mai afirmat că, în prezent, fermele autohtone nu asigură mai mult de 30% din cererea de carne de porc din România, faţă de 60%, cât asigurau în 2017, înaintea de apariţia pestei porcine. „Aproape 70% din carnea de porc pe care o consumăm este din import. Fermele româneşti asigură doar o mică parte din necesarul de consum, după ce au fost decimate de pesta porcină africană, în ultimii trei ani şi jumătate. Acum, preţul la poarta fermei se apropie de 6 lei per kilogram, cel mai mic din ultimii ani. Totul, din cauza importurilor ieftine. În 2020, au fost sacrificaţi 3,7 milioane de porci, în scădere cu 12% faţă de 2019, când 4,2 milioane de porci au ajuns la abatoare”, spune Ladoşi.

„Carnea macră e imposibil de mâncat, o mesteci ca pe gumă”

La Călăraşi, în centrul vechi al oraşului, cea mai ieftină carne se vinde cu 17,5 lei kilogramul, coasta şi fleica de porc, în timp ce pentru muşchiuleţ, consumatorii trebuie să scoată din buzunar 22 de lei pentru un kilogram. Nici carnea tocată nu e ieftină, 15 lei kilogramul, iar ceafa de porc cu os se vinde cu 19,5 lei kilogramul. Clienţii preferă marfă românească, însă vânzările nu sunt ridicate, se cumpără cu porţia. „Marfa este proaspătă, distribuitorii noştri sunt ferme din judeţul Călăraşi, iar preţurile nu le-am mai modificat de un an, chiar dacă costurile au crescut. Puterea de cumpărare nu este atât de mare, având în vedere că zona centrului vechi este locuită în majoritate de pensionari, dar, chiar şi aşa, nu ducem lipsă de vânzări. În linii mari, chiar dacă se majorează preţurile, omul tot cumpără. Nu vindem cantităţi industriale, însă ne menţinem pe linia de plutire. Pensionarii sunt mai conservatori, preferă carnea românească”, spune Toni Petre, administratorul unei măcelării.

calarasi carnea romaneasca de porc tot mai putina si scumpa foto I.S.

Carne de la fermieri din judeţul Călăraşi FOTO I.S.

O clientă spune de ce preferă carnea românească: Am luat şi din supermarket şi nu am fost mulţumită. Nu ştiu cu ce sunt hrăniţi porcii, dar carnea macră e imposibil de mâncat, poate la tocat e bună. Altădată, când făceai o friptură la tavă, ţi se topea în gură, acum o mesteci ca pe gumă, doar slănina e bună de topit sau ciolanul pentru piftie. Cel mai sigur iau de la măcelăria din cartier, pentru că ştiu că se aprovizizionează cu carne românească.

Consumatorul plăteşte un cost de nivel european

Potrivit Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR), costul de producţie este semnificativ afectat de preţul ridicat al furajelor, estimând pentru lunile următoare o creştere cu minimum 25% a preţurilor pentru consumator. „Asociaţia Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR) semnalează diferenţe majore între preţurile plătite fermierilor din ţările Uniunii Europene, comparativ cu România, unde, deşi se înregistrează un minimum istoric al valorii porcilor la poarta fermei, consumatorul român plăteşte un cost de produs de nivel european.

În condiţiile în care Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în continuare cu agresivitate pe teritoriul României, balanţa comercială este puternic afectată de importuri masive, iar costul de producţie este semnificativ afectat de preţul ridicat al furajelor (cu 25% mai mare în 2021 faţă de 2020), APCPR estimează pentru lunile următoare, o creştere cu minimum 25% a preţurilor pentru consumator”, arată Asociaţia.

Reprezentanţii asociaţiei spun că la ora actuală produc numai 30% din consumul de carne proaspătă de porc. APCPR asigură circa 70% din producţia naţională de porcine vii şi reuneşte, în prezent, 76 membri - ferme de creştere a suinelor, din care 34 au capacitatea de cazare de peste 5.000 capete, şi 12 societăţi prestatoare de servicii pentru filiera cărnii de porc şi unităţi didactice şi de cercetare.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Prognoza meteo: Canicula se întoarce în România. Când scăpăm de ploile torenţiale

Curând intrăm în Valul 4 al pandemiei. Tulpina indiană este în transmitere comunitară în trei zone ale ţării

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite