Peste 100 de fapte ilegale, constatate la frontieră în ultimele 48 de ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În acest sfârşit de săptămână, în urma misiunilor desfăşurate în zona de competentă - punctele de trecere şi "frontiera verde" - poliţiştii de frontieră au constatat 103 fapte ilegale, din care 40 de infracţiuni şi 63 de contravenţii, săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.

Cele mai multe infracţiuni descoperite au vizat tentativa de trecere ilegală a frontierei, urmate de infracţiunile de fals si uz de fals, precum şi de natură economico-financiară, inclusiv contrabanda cu bunuri. În urma sancţiunilor contravenţionale constatate au fost aplicate amenzi în valoare de aproximativ 54.270 lei.

De asemenea, poliţiştii de frontieră au descoperit, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis, provenite din contrabandă ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de peste 221.800 lei.

În aceste zile, poliţiştii de frontieră nu au au permis intrarea în ţară a 40 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege. Principalele motive pentru care a fost dispusă măsura de nepermitere a intrării în ţară au fost: nu posedau documentaţia necesară pentru a justifica scopul şi condiţiile de şedere, respectiv nu deţineau o viză valabilă sau un permis de şedere valabil. Totodată, nu s-a permis ieşirea unui număr de 29 cetăţeni români din diferite motive legale.

În ceea ce priveşte traficul, în acest sfârşit de săptămână, prin punctele de trecere a frontierei au efectuat formalităţile de frontieră aproximativ 438.300 persoane, cetăţeni români şi străini, dintre care 176.200 pe sensul de intrare şi 262.100 pe cel de ieşire din ţară şi aproximativ 111.000 mijloace de transport. Traficul s-a desfăşurat în condiţii normale, fără a se înregistra aglomerări sau timpi de aşteptare.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite