Peste 30 de tone de tutun, confiscate anul trecut de poliţiştii de pe malul Borcei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În anul 2019, numărul total de apeluri la 112 care au necesitat intervenţia poliţiştilor a fost în judeţul Călăraşi de 16.038, 4.869 de intervenţii în mediul urban,  din care în 98% s-a acţionat în mai puţin de 10 minute, şi  11.169 de intervenţii în mediul rural, din care în 66% s-a acţionat în mai puţin de 10 minute.

Anul trecut au fost organizate 170 de acţiuni cu efective mărite, 12 razii şi au fost descoperite 94 de infracţiuni în flagrant cu ocazia activităţilor operative. Valoarea sancţiunilor aplicate de structurile de ordine publică a fost de 6.401.970 lei (+1.627.400 lei faţă de anul 2018).

Privitor la combaterea braconajului piscicol, în cauzele aflate în lucru au fost luate un număr de 22 de măsuri preventive, în cursul anului 2018 nefiind luate astfel de măsuri. A fost confiscată/reţinută cantitatea de 203 mc material lemnos faţă de 40,45 mc în anul 2018.

Pentru combaterea evaziunii fiscale, acţiunile iniţiate au condus la recuperarea unor prejudicii de 4.262.630 lei, au fost organizate 125 de acţiuni, 81 de percheziţii domiciliare, 5 grupări infracţionale destructurate şi ridicată cantitatea de 31.675 kg tutun, cea mai mare cantitate de tutun ridicată în vederea cercetărilor la nivel naţional, 1.087 produse contrafăcute, 597 grame aur şi 11 kg argint, 331 produse cosmetice şi peste 80.000 ţigarete, în valoare de peste 950.000 lei. Au fost efectuate 3.194 cercetări la faţa locului (+12,79%), fiind ridicate 827 urme papilare (+30,10%) şi identificate 91 de persoane (+28,57%).

Poliţiştii Serviciului pentru Acţiuni Speciale au participat la efectuarea a 92 de acţiuni cu percheziţii domiciliare, 157 misiuni de escortă a persoanelor arestate şi 163 de misiuni de menţinere a ordinii publice, în sprijinul dispozitivelor curente.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite