Peste 4.200 de poliţişti asigură ordinea la frontiere în perioada Paştelui

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Control la frontieră FOTO IGPF
Control la frontieră FOTO IGPF

În perioada Sărbătorilor Pascale, la nivelul Poliţiei de Frontieră Române au fost dispuse măsuri pentru întărirea dispozitivului de supraveghere şi control la frontiera de stat, iar poliţiştii acţionează pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţa publică.

În această perioadă, atât în punctele de trecere a frontierei, cât şi în zona de frontieră - 30 km interior de la linia de frontieră, peste 4.200 de poliţişti de frontieră desfăşoară zilnic, la nivelul întregii ţări, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat, precum şi pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere.

În prezent, prin punctele de frontieră tranzitul autoturismelor şi al persoanelor se derulează în condiţii normale pentru această perioadă, fără a se înregistra blocaje sau timpi mari de aşteptare. Dacă situaţia o impune, vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de ieşire sau intrare în ţară, după caz, până la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere a frontierei. De asemenea, pentru operativitate, poliţiştii de frontieră au în dotare staţii mobile de control care pot fi folosite în punctele de trecere a frontierei cu trafic crescut, a anunţat IGPF.

În vederea fluidizării traficului la graniţele României, reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Române menţin permanent legătura cu autorităţile de frontieră din statele vecine, alături de care se efectuează controlul de frontieră, în vederea dispunerii unor măsuri comune.

Având în vedere că perioada Sărbătorilor Pascale coincide în acest an cu Ziua Internaţională a Muncii, în această zi pe teritoriul Ungariei circulaţia autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone este oprită.

Astfel, autorităţile de frontieră din Ungaria au comunicat că, începând din data de 30 aprilie, ora 23.00, până la data de 2 mai,ora 23.00, circulaţia acestui tip de vehicule este restricţionată, iar în intervalele vizate şoferii automarfarelor au obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, până la reluarea circulaţiei pe drumurile publice din ţara vecină.

În perioada respectivă, traficul de călători şi autoturisme prin punctele de trecere a frontierei se va desfăşura în condiţii normale.

Cetăţenii care trebuie să tranziteze frontiera naţională în această perioadă sunt sfătuiţi să folosească toate punctele de frontieră deschise în regim internaţional şi să consulte aplicaţia Trafic on-line, disponibilă pe pagina de internet a Poliţiei de Frontieră - www.politiadefrontiera.ro.

Vă mai recomandăm şi:

Cozi de zeci de maşini, în prima zi de vaccinare la centrul drive-thru din Bucureşti: „Mă exasperase cât de lent se mişca vaccinarea cu programare“ VIDEO

Zeci de morţi şi sute de răniţi în Israel, în urma unei busculade la un eveniment religios VIDEO UPDATE

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite