Călăraşi

articolul anterior articolul urmator

Peste 5.100 de şoferi au rămas fără permise în ultima săptămână

1
13 Sep 2021 17:40:31
Autor: Ionela Stănilă
Controale în trafic FOTO IPJ Călăraşi
Controale în trafic FOTO IPJ Călăraşi

Peste 5.100 de şoferi au rămas fără permis în ultima săptămână, după ce poliţiştii rutieri i-au prins încălcând regulile rutiere.

În perioada 6 – 12 septembrie, la nivel naţional, poliţiştii rutieri au derulat acţiuni în zonele şi pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat, pentru prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave.
 Astfel, oamenii legii au aplicat celor care nu au respectat legislaţia 47.110 sancţiuni contravenţionale, dintre care 42.445 pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
 
Conform IGPR, au fost aplicate 13.597 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 537 pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor, 307 pentru neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor, 2.205 pentru abateri săvârşite de pietoni, 3.549 pentru abateri săvârşite de biciclişti, 1.055 pentru abateri ale căruţaşilor, 816 pentru depăşiri neregulamentare şi 585 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.
 
De asemenea, au fost reţinute, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, 5.138 de permise de conducere, dintre care 1.938 pentru depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime legale admise, 628 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, 816 pentru depăşire neregulamentară, 307 pentru neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor şi 537 pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor.
 
Pentru conducerea unor autovehicule având defecţiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligaţii legale, poliţiştii rutieri au retras 1.681 de certificate de înmatriculare.
 
Totodată, au fost constatate 431 de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice şi 253 de infracţiuni de altă natură.
 
Prinşi fără permis la volan
 
La data de 7 septembrie, în Călăraşi, un echipaj de poliţie din cadrul Serviciului Rutier a depistat un bărbat, care conducea un autovehicul, fără a avea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule şi fiind sub influenţa substanţelor psihoactive (cannabis).     
 A fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, precum şi furt în scop de folosinţă.
 
La data de 12 septembrie, pe Drumul Naţional 31, în  localitatea Chiselet, judeţul Călăraşi, poliţiştii Serviciului Rutier au depistat un bărbat, în timp ce conducea un auto, iar, în urma legitimării, acesta a prezentat un permis de conducere eliberat de autorităţile de Republica Bulgaria. Din verificările efectuate a rezultat că acesta nu figurează ca posesor de permis de conducere în baza de date a autorităţilor din Republica Bulgaria.
 
A fost întocmit dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fals material în înscrisuri oficiale, precum şi uz de fals.
 
 
Vă mai recomandăm şi:
 
Cum faci cel mai sănătos magiun de prune. Cum trebuie să fie fructele şi de ce nu se pune zahăr
 
Avertisment: Curând, valul 4 de COVID-19 va deveni avalanşă! Câte cazuri vom avea peste două săptămâni

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Constantine Constantine
13.09.2021, 17:51:41

Pai , sa va fac eu o urare: la mai multi si la mai mare! Nu ma omoara covidul si vret sa ma omoriti voi pe trecerea de pitoni pe culoarea verde a semaforului? Ar trbui sa va ridice carnetul definitiv.

-21 (21 voturi)
Modifică Setările