Peste 600 de amenzi, în valoare de 274.000 lei, aplicate de poliţişti în ultima săptămână

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acţiunile pentru siguranţa comunităţii din ultima săptămână au avut ca rezultat prinderea în flagrant a 15 persoane, precum şi dispunerea a 31 de măsuri preventive. În trafic, pentru neregulile rutiere, 41 de conducători auto au rămas fără permis.

În săptămâna 28 octombrie – 03 noiembrie, peste 400 de poliţişti au acţionat în sistem integrat, alături de celelalte structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, la nivelul judeţului Călăraşi, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice. Conform IPJ Călăraşi, au fost organizate 12 acţiuni şi s-a intervenit la 304 evenimente, dintre care 294 au fost sesizate prin 112.

Ca urmare a activităţilor desfăşurate, poliţiştii au constatat 86 de infracţiuni, 15 persoane au fost surprinse în flagrant, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 31 măsuri preventive. Totodată, pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 645 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 274.000 de lei.

Poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, fiind constatate 18 infracţiuni la regimul rutier. Au fost reţinute 41 de permise de conducere şi retrase 35 certificate de înmatriculare.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite