Peste 87.000 de persoane au trecut graniţele în ultimele 24 de ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trafic intens la frontieră FOTO Adevărul
Trafic intens la frontieră FOTO Adevărul

Prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări, în ultimele 24 de ore, au tranzitat frontiera aproximativ 87.200 persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 31.000 mijloace de transport (dintre care 11.100 automărfare).

Pe sensul de intrare au fost aproximativ 45.500 persoane cu 16.200 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 41.700 persoane cu 14.800 mijloace de transport.

În zonele de competenţă - punctele de trecere şi "frontiera verde" - poliţiştii de frontieră au constatat 40 fapte ilegale (7 infracţiuni şi 33 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini. de asemenea, au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de peste 12.100 lei. 

Totodoată, nu s-a permis intrarea în ţară a 58 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 9 cetăţeni români din diferite motive legale.

Vă mai recomandăm şi:

Istriţa, un deal de legendă: legătura cu frumoasa fată a împăratului Carpat

VIDEO Cascada La Şipot, de la graniţa judeţelor Buzău şi Prahova, atrage turişti în fiecare weekend

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite