Poliţia, cu ochii pe autostrăzi. Peste 15.000 de amenzi, aplicate în sezonul estival

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şoferii care au încălcat legea, sancţionaţi de poliţişti FOTO news.ro
Şoferii care au încălcat legea, sancţionaţi de poliţişti FOTO news.ro

În această vară, numărul accidentelor rutiere produse pe autostrăzi a scăzut cu 43%, al persoanelor decedate în astfel de accidente cu 47% şi al răniţilor cu 46%. Poliţiştii supraveghează permanent traficul şi îi sancţionează pe cei care comit abateri.

Astfel, conform IGPR, în perioada iunie – august 2020, poliţiştii de la autostrăzi au continuat acţiunile pentru prevenirea accidentelor rutiere, fiind desfăşurate zilnic activităţi în scopul depistării celor care pun în pericol siguranţa circulaţiei prin încălcarea normelor legale. Celor ce nu au respectat legislaţia, le-au fost aplicate 15.669 de sancţiuni contravenţionale, iar, ca măsuri complementare, au reţinut 1.154 de permise de conducere.

Pentru încălcarea regimului legal de viteză, cu mai mult de 50 de km/h, au fost aplicate 974 de amenzi contravenţionale, în fiecare caz, fiind reţinut permisul de conducere al conducătorului auto, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

Pentru conducerea sub influenţa unor substanţe psihoactive, au fost constatate 30 de infracţiuni, fiind constatate şi 36 de fapte de conducere sub influenţa alcoolului.

De asemenea, au fost constatate 69 de fapte de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice sub limita prevăzută de lege pentru a fi infracţiune (0,80 g/l alcool pur în sânge), în aceste situaţii fiind aplicate sancţiuni contravenţionale.

În urma acestor activităţi, numărul accidentelor rutiere produse pe autostrăzi a scăzut cu 43%, al persoanelor decedate în astfel de accidente cu 47% şi al răniţilor cu 46%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În timpul controalelor, pe A2 a fost depistat un şofer în timp ce conducea cu viteza de 233 km/h.

Vă mai recomandăm şi:

Pseudo-măicuţa: cum a fost escrocat de bani grei un bărbat care încerca să intre în graţiile nevestei

O tânără doctoriţă, ucisă de COVID-19. Unde s-a stins medicul din Feteşti 

Călăraşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite