Ponturi pe caniculă. De ce sunt interzise cafeaua şi ceaiul la 40 de grade Celsius, ce alimente aduc apă în organism

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Temperaturi deosebit de ridicate în următoarele zile FOTO Shutterstock
Temperaturi deosebit de ridicate în următoarele zile FOTO Shutterstock

Pentru zilele cu temperaturi foarte ridicate, medicii fac o serie de recomandări de care trebuie să ţinem cont pentru a trece mai uşor peste disconfortul termic. Specialiştii ne învaţă ce trebuie să mâncăm şi de ce sunt interzise cafeaua, ceaiul sau berea atunci cand este foarte cald.

“Având în vedere temperaturile ridicate ce se vor înregistra, reamintim cetăţenilor câteva recomandări pentru prevenirea incidentelor. În primul rând, trebuie evitat  pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11.00 – 18.00.

Dacă aveţi aer condiţionat, reglaţi aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală. De asemenea, ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depaşeşte 32 grade Celsius", spune dr. Camelia Truică, medic epidemiolog în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică din Călăraşi.

Specialiştii spun că pentru a ne simţi confortabil trebuie purtate pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise. Zilnic trebuie consumaţi între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute.

Fructe şi legume proaspete

În zilele deosebit de calde, spun medicii, nu trebuie consumat alcool  (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. Deşi am fi tentaţi să credem că ne răcorim, băuturile alcoolice ne fac mai mult rău decât bine.

Şi băuturile cu conţinut ridicat de cofeină(cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri racoritoare carbogazoase) trebuie evitate deoarece acestea sunt diuretice şi astfel se pierd lichidele din corp şi intervine deshidratarea. Este indicat să consumăm fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii) deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă- o doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă.

Şi legumele intră în categoria alegerilor bune atunci când cauţi să te hidratezi prin mesele tale. De exemplu, castraveţii conţin 95% apă, iar spanacul ardeii graşi sau roşiile peste 90%.

Lactatele, bune pentru hidratare

Lactatele pot fi incluse şi ele pe lista alimentelor bune pentru hidratare. Iaurtul are, de exemplu,  89 procente apa şi până şi brânzeturile tari pot avea în compoziţie 40% apă.

În plus, specialiştii ne sfătuiesc să adăugăm pe lista alimentelor care aduc apă în organism şi cărnurile slabe sau ouăle. Alimentele pot oferi, în medie, 20% din necesarul de apă zilnic şi pentru că stimuleaza consumul de lichide. Mai mult decât atât, alimentele au un aport de minerale, precum sodiu sau potasiu, care ajuta organsimul să păstreze apa.

Evitaţi munca la câmp!

“Evitaţi activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit etc). De asemenea, atenţionăm persoanele din mediul rural să evite pe cât posibil efectuarea muncilor agricole in intervalul 11.00-17.00. Trebuie să avem grij de persoanele dependente de noi(copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu  le solicit”, spune specialistul.

Până la sfârşitul lunii, în Bărăgan temperaturile nu vor coborî sub 34 de grade, iar în următoarele trei zile, maximele vor atinge 37 de grade la umbră. Specialiştii meteorologi au avertizate că atmosfera va fi înăbuşitoare din cauza indicelui de confort termic deosebit de ridicat.

Vă recomandăm:

Cum se anunţă vremea până la sfârşitul verii. Ce regiuni vor fi pârjolite de secetă, unde şi când va ploua cel mai mult

Ce vreme se anunţă în următoarea perioadă. Cât ţin ploile şi unde lovesc furtunile, de când se încălzeşte

Vremea de coşmar se prelungeşte. Cât mai ţin furtunile violente şi ce zone vor fi măturate de ploi, de când se încălzeşte

Călăraşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite