Povestea odioasei Vera Renczi, una dintre cele mai crude criminale din istorie: şi-a ucis cu stricnină cei 35 de soţi şi amanţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Personajul macabru a inspirat multe poveşti pe micul ecran FOTO crimetime.ro
Personajul macabru a inspirat multe poveşti pe micul ecran FOTO crimetime.ro

Pesonaj diabolic, misterioasă, de o frumuseţe ireală care lua minţile bărbaţilor, Vera Renczi, născută la sfârşitul secolului al XIX-lea la Bucureşti, a rămas în istoria criminalisticii drept cea mai odioasă criminală.

Ea a fost supranumită  “Văduva Neagră”, deoarece îşi provoca plăcere prin faptul că devenea ultima femeie din viaţa bărbaţilor care îi calcau pragul. Şi-a omorât soţii şi amanţii, 35 la număr, şi chiar pe propriul fiu, i-a înmormântat în subsolul conacului şi savura în fiecare seară paharul de şampanie în compania sicrielor în care se aflau cei ucişi cu arsenic sau stricnină. A avut parte de un sfârşit pe măsura faptelor sale. A fost condamnată la închisoare pe viaţă, dar în scurt timp a înnebunit în teminiţă şi a murit din cauza unei hemoragii cerebrale înainte de cel De-al Doilea Război Mondial.

Despre acest personaj diabolic a scris şi reputatul criminalist Traian Tandin în cartea” Cei mai odioşi 100 criminali români", apărută la Editura Tritonic. Viaţa ei a fost atât de complicată şi misterioasă încât nici astăzi criminaliştii nu cunosc numele său exact. Ea a rămas în istorie ca Vera Renczi, numele de familia aparţinând celui de-al doilea soţ. Nici anul naşterii Verei nu este sigur.

Scandaluri sexuale cu elevi de liceu

Unele surse spun că ar fi anul 1903 dar, cel mai probabil, Vera s-a născut la sfârşitul secolului al XIX-lea, în Bucuresti, în urma legăturii dintre un om de afaceri ungur şi o frumoasă tânără din România. Copilăria şi-o petrece la Bucureşti, acolo unde rămâne până la vârsta de 13 ani. După decesul mamei sale, este mutată de tatăl său la Berkerekul, oraş din fost Iugoslavie, acolo unde familia avea o moşie. Aici, Vera, ajunsă la vârsta adolescenţei începe să-şi arate adevărata faţă. Nesfârşite escapade amoroase, scandaluri sexuale în care implică elevi de liceu, bancheri şi oameni de afaceri.

Soţie perfectă, mamă model

Destinul face să-i iasă în cale Karl Schick, un bancher austriac, cu care se căsătoreşte şi are un fiu, Lorenzo. Deşi nimeni nu ar fi crezut, Vera devine o soţie perfectă şi o mamă model, lăsând în urmă viaţa tumultuoasă pe care o trăise. Se pare însă că “năravul din fire nu are lecuire”, iar Vera începe să calce strâmb după doar un an de mariaj, iar soţul său dispare misterios. Atunci, Vera le-a explicat apropiaţilor că soţul său a părăsit-o şi că a decedat ulterior într-un accident de maşină în România.

Peste 30 de amanţi, în patul castelanei

La scurt timp, îşi găseşte un alt pretendent, putred de bogat: Joseph Renczi. Acesta nu numai că începe să iasă cu alte femei, dar liniştea din cuplu devine o furtună de nestăpânit: ameninţări, furie şi violenţă. Scandalurile se încheie în momentul în care cade la pat, răpus de boală. În numai câteva zile se stinge, iar Vera, care îl îngrijise cu tot devotamentul, îmbracă straie de doliu.

Din acest moment, tânăra văduva revine la vechile obiceiuri şi îşi alege victimele din rândurile străinilor veniţi la Viena. Astfel, în mai puţin de 10 ani, peste 30 de amanţi trec prin patul castelanei, însă unul dintre ei avea să-i aducă sfârşitul femeii. Milorad, un bancher sârb care se îndrăgostise de Vera, dispare la fel de ciudat ca şi ceilalţi bărbaţi. Numai că el era căsătorit, iar soţia acestuia merge pe fir şi află de existenţa amentei Vera. Ea este cea care convinge autorităţile să deschisă o anchetă pentru a afla ce s-a întâmplat cu bărbatul ei.

A murit la ospiciu

Când autorităţile locale descind la reşedinţa Verei Renczi ise la iveală un secret monstrous. În subsolul conacului au fost descoperite 35 de sicrie de zinc în care se aflau toţi cei care trecuseră prin patul Verei. Mai mult, într-unul dintre sicrie se găsea chiar Lorenzo, fiul în vârstă de numai zece ani pe care aceasta fusese nevoita să îl ucidă pentru că îi aflase teribilul secret. Toate victimele fuseseră otrăvite cu arsenic sau stricnină, otravă plasata ingenios în paharul cu vin.

Condamnată iniţial la moarte, Vera a beneficiat atunci de clemenţa legii care nu permitea execuţia femeilor şi a fost transferată pe viaţă într-o închisoare de maximă securitate. Ea începuse să le vorbească bărbaţilor pe care i-a ucis, cu voce tare, simţindu-se înconjurată de aceştia. În urma schizofreniei, Vera a fost transferată la ospiciu, unde s-a stins, din cauza unei hemoragii cerebrale, înaintea celui de-Al Doilea Război Mondial.
    

Vă recomandăm şi:

Femeia care a cucerit Hollywood-ul cu frumuseţea perfectă. Povestea româncei Sylvia Sydney, fiica de croitoreasă ajunsă star de cinema

Viaţa ireală a superbei actriţe din filmul „Dragoste la zero grade“. Cum a ajuns un star de cinema geniu în fizică nucleară

Călăraşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite