Povestea tânărului comandor care a murit apărând Dobrogea. Eugen Stihi, marinar martir în timpul Primului Război Mondial,  înhumat la Călăraşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre marinarii martiri ai României, mort la datorie în luptele crâncene pentru apărarea Dobrogei la Turtucaia, în timpul Primului Război Mondial, şi-a găsit odihna veşnică la Călăraşi, alături de alţi camarazi ucişi pe Dunăre.

Originar din judeţul Iaşi, lt.comandorul Stihi, rănit în luptele din Turtucaia din august 1916, a murit câteva zile mai târziu în spitalul din Olteniţa. Peste ani, pentru a-i cinsti memoria, prima navă de război a României a primit numele său.

Fiul Olgăi şi al lui Mihai Stihi, eroul de peste ani s-a născut la 1 iunie 1878 la Iaşi, iar războiul l-a adus în apropiere de Călăraşi.  În crâncenele lupte din Turtucaia, lt.comandorul Eugen Stihi a fost lovit de un obuz care i-a secerat un picior. După câteva zile, la doar 38 de ani, Eugen Stihi s-a stins, la Olteniţa.  Din cauza războiului, el şi alţi 3 camarazi au fost înhumaţi la Călăraşi, cel mai apropiat oraş de Silistra şi care avea deja un cimitir unde fuseseră rezervate locuri de onoare. Prof. Nicolae Ţiripan, fost director al Arhivelor călărăşene spune că este dificil de identificat mormântul astăzi, la peste 100 de ani de la deces. Încă nu se cunoaşte cu exactitate dacă osemintele sale au fost mutate în altă parte.

calarasi eroi

„La 7 septembrie 1924, la Călăraşi a avut loc o comemorare a marinarilor eroi. În urma unor documente existente în arhivele Primăriei  am aflat că Eugen Stihi a fost înhumat aici. Un program al serbărilor organizate în 1924 ne-a confirmat faptul că înhumarea a avut loc în cimitirul din Călăraşi. La noi nu există niciun document din anul 1916 care să facă referire la acest lucru. De altfel, la fel de greu este de stabilit şi ziua exactă a decesului pentru că în luptele de la Turtucaia, dezastrul a avut loc pe 24 august când mulţi militari au fost ucişi, a explicat prof. Nicolae Ţiripan.

Comemorarea din 1924

La împlinirea a 8 ani de la trecerea în nefiinţă, la Călăraşi, pe 7 septembrie 1924, conform documentelor de arhivă cercetate de prof. Nicolae Ţiripan, fost şef al Arhivelor din Călăraşi, a avut loc o serbare pentru comemorarea eroilor. Astfel, au fost cinstiţi lt.comandor Eugen Stihi, căpitan Constantin Dumitrescu, sublocotenent Ion Ghiculescu şi soldat Gheorghe Petrina, morţi pe vasele marinei militare în luptele din regiunea Turtucaia-Silistra. În vederea acestei comemorări, pentru ziua de 7 septembrie s-a decis ca toate vasele din port să arboreze pavilionul lor naţional, în oraş să se arboreze drapelul naţional, magazinele să fie închise, iar lucrul în port suspendat. Tot oraşul, cu mic, cu mare a fost invitat să participe la marşul care a avut loc în oraş, din port şi până la cimitir, în sunetul cloptotelor şi cântecelor patriotice.

calarasi eroi

Duminică, 7 septembrie 1924 sosesc în portul Călăraşi monitoarele: Lahovary, Bucovina şi Ardealul, vedetele Grigorie Ioan, Maior Ene, Maior Şonţu şi torpilorul Năluca, comandate de comandor Bălănescu, precum şi vasul amiral Măcin cu însuţi dl. Amiral Gavrilescu, comandantul Diviziei de la Dunăre. Toate aceste unităţi cu ofiţeri şi trupă, oaspeţi scumpi şi rari au revenit în localitate, cu prezenţa lor să se adauge la strălucirea şi înălţătoarei de suflet serbare ce se şine cu prilejul a 8 ani de la moartea primilor eroi din marină căzuţi jertfă datoriei pentru patrie în tristul episod al luptelor din regiunea Turtucaia-Silistra(1916) şi care sunt înmormântaâi în cimitirul de onoare din Călăraşi. Numele lor nemuritoare sunt: lt.comandor Stihi, căpitan Dumitrescu Eugen, sublocotenent Ghiculescu Ion şi soldat Petrina Gheorghe se arată în programul serbării pentru comemorarea care a avut loc în 1924, document aflat în arhivele călărăşene.

calarasi eroi

Apărarea Dobrogei, luptele crâncene de la Turtucaia

Comandorul dr.Ioan Damaschin  descrie în lucrarea “Participarea marinei române la apărarea Dobrogei în timpul primul război mondial” luptele de la Dunăre în care şi-a pierdut viaţa şi tânărul comandor.

La intrarea României în război, forţele navale de la Dunăre au fost organizate în două mari unităţi operative:

1. Flota de Operaţiuni, comandată de contraamiralul Nicolae Negrescu, avea în compunere Escadra de Dunăre, sub comanda comandorului Nicolae Negru, cu patru monitoare („Mihail Kogălniceanu”, „Alexandru Lahovari”, „Lascăr Catargiu”, şi „Ion C. Brătianu”); opt vedete de siguranţă; serviciul de mine şi torpile; un convoi de aprovizionare; un spital mobil; şantierul naval mobil şi grupul bateriilor de coastă „Elisabeta”, amplasate la Olteniţa.

2. Apărările sub apă, mare unitate comandată de comandorul Constantin Niculescu–Rizea. Dispunea de trei nave şi de staţii fixe pe malul Dunării pentru lansarea minelor şi a torpilelor între Olteniţa şi Turnu Măgurele şi la litoralul maritim.

calarasi silistra

La 27 august 1916, când România a declarat război Austro-Ungariei, Flota de Operaţii pe Dunăre avea comandamentul în portul Turtucaia, pe nava „Principele Mircea”4.

Prima misiune de luptă a constat într-un atac cu torpila asupra unui grup de 5 monitoare austro-ungare, aflate la Rusciuk (Ruse), executat în seara de 27/28 august 1916 de un grup de 3 vedete, grup comandat de căpitanul Aurel Negulescu. Acesta era şi comandant al şalupei torpiloare „Rândunica” (aceeaşi şalupă care a scufundat monitorul turc „Seyfi” pe canalul Măcin, în 1877), „Bujorescu” şi „Cătina”.

Rezultatul atacului surpriză (la bordul unui monitor austro-ungar se derula chiar o petrecere) a fost unul modest (scufundarea unui şlep), deşi la data respectivă s-a apreciat a fi un succes important, soldat cu scufundarea unui monitor inamic.

Urmările atacului au fost însemnate însă din punct de vedere operativ. Imediat după eveniment, Flotila austro-ungară s-a retras din zona Giurgiu, unde ar fi putut folosi cu eficienţă puterea sa de foc, la adăpostul ostrovului Persina (lângă Şiştov), la o distanţă de cca 130 de kilometri, în amonte.

Începând cu 1 septembrie 1916, Flotila de Dunăre avea o dublă misiune: apărarea Sectorului IV Dunărea împotriva inamicului naval (chiar dacă navele inamice se retrăseseră din raion), pe de o parte şi pe de altă parte, aveau misiunea de a sprijini trupele de uscat române, aflate în capul de pod de la Turtucaia (pe malul stâng al Dunării, în dreptul portului Olteniţa), menit să interzică direcţia de înaintare a inamicului spre Bucureşti. În acelaşi timp, navele auxiliare aveau misiunea de a efectua transporturi de trupe şi răniţi, pe malul românesc al Dunării.

calarasi eroi

Bătălia decisivă pentru capul de pod de la Turtucaia unde se aflau în dispozitiv de apărare trupele Diviziei 17 Infanterie (gl. Teodorescu) a început în zorii zilei de 1 septembrie 1916. A doua zi, în dimineaţa de 2 septembrie, au intrat în luptă bateriile de coastă ale marinei, de pe malul drept al Dunării – „Rahova”, „Regele Ferdinand” şi „Griviţa”, iar apoi şi cele de pe malul stâng, „Elisabeta” şi „Principele Mircea”.

Escadra de monitoare – „Brătianu”, „Catargiu”, aflate în sectorul Ostrovului Cusui împreună cu „Lahovary” şi „Kogălniceanu”, aflate în sectorul Ostrovului Calimoc au intrat în luptă, deschizând foc asupra bateriilor inamice, începând cu orele 14.30. Urmare a focului intens al monitoarelor, avanposturile inamice au fost nevoite să se retragă5.

În zilele următoare duelul de artilerie la care au participat atât bateriile de pe mal ale marinei cât şi monitoarele a continuat cu intensitate sporită, obligând în mai multe rânduri artileria inamică să înceteze focul asupra trupelor române din capul de pod.

5 septembrie 1916

În memoriile contraamiralului Constantin Vlădescu, la acea vreme locotenent la bordul monitorului „Lahovary”, este redată încrâncenarea luptelor din sectorul Staroselo din timpul zilei de 5 septembrie 1916, de dimineaţa până seara.

„Concentrarera focului este foarte eficace – raporta comandantul monitorului „Lahovary”, comandorul Toescu – astfel că la ora 13.55 artileria grea inamică este redusă la tăcere. La orele 15.15 deschidem focul din nou asupra trupelor adăpostite într-o pădure, ce încercau din nou să scoboare panta de Est spre Staroselo (…). Urmare a focului monitoarelor şi bateriei Elisabeta conjugate, inamicul de la Staroselo s-a retras cu pierderi, în pădure … La ora 18.00 bateriile noastre încetează focul, căci trupele noastre din câmpia Staroselo par a fi hotărâte să treacă la atac. Din cauza fumului dens şi a întunericului nu mai distingem nimic”6.

calarasi eroi

În seara zilei de 5 septembrie trupele române din capul de pod de la Turtucaia   pierduseră peste tot poziţia principală de rezistenţă şi se retrăseseră pe cea de a doua poziţie de rezistenţă. Era de aşteptat ca în ziua următoare luptele dintre trupele române din capul de pod şi cele bulgaro-germane să fie mult mai crâncene. Ceea ce s-a şi petrecut. Către ora 13.00, din 6 septembrie, Turtucaia a căzut, iar comandamentul Diviziei 17 Infanterie a fost ambarcat pe o vedetă şi trecut la Olteniţa.

O schijă de obuz i-a retezat un picior

În acea zi de 6 septembrie, toate monitoarele româneşti, încă din zori au executat un intens foc de artilerie asupra poziţiilor inamice, uşurând astfel retragerea trupelor de uscat proprii din capul de pod. Navele au avut posibilitatea să folosească din plin obuzierele de 47 mm, care, de la 2.500, la 4.500 de metri distanţă faţă de trupele inamicului, prin tragere cu ochire directă, s-au dovedit a fi de o precizie şi eficacitate mortale pentru infanteria inamicului. La orele 13.35, Marele Cartier General a ordonat flotei să se retragă spre Silistra.

În această zi, marinarii au dat un greu tribut de sânge. În Memoriile sale, contraamiralul Constantin Vlădescu va consemna: „În cursul dimineţii, o schijă de obuz a retezat un picior lt. comandorului Eugen Stihi, care, de pe spardek-ul monitorului „Kogălniceanu” conducea tirul, în timp ce nava se afla în canalul de Sud. Va muri curând la spitalul din Olteniţa. După câteva ore, comandorul Toescu trimise vedeta nr 6 – „Mr. Nicolae Grigore Ioan” – comandată de proaspătul avansat căpitan Constantin Dumitrescu să combată o linie de 10 mitraliere, ascunse în porumbişte, care barau trecerea trupelor noastre. Vedeta a pătruns în canal, unde a reuşit să scoată din luptă câteva mitraliere, dar a fost ciuruită de mii de gloanţe, în timp ce era supusă tirului de artilerie. (…). Comandantul vedetei, aflat la piesa de 47 mm, secundul slt. Ion Ghiculescu, aflat la mitralieră şi jumătate din echipajul de punte au fost ucişi”7.

calarasi eroi

O recunoaştere târzie a eroismului marinarilor români din aceste zile a fost făcută la 27 mai 1931, când regele Carol al II-lea a decorat monitoarele „Brătianu”, „Lahovary” şi vedeta „Mr. Nicolae Grigore Ion” „pentru bravura şi dispreţul faţă de moarte de care au dat dovadă ofiţerii şi echipajele pe timpul luptelor armatei de-a lungul Dunării precum şi la Turtucaia…”8.

De menţionat faptul că în Primul Război Mondial şi-au pierdut viaţa un număr de 407 marinari din care: 18 ofiţeri, 11 maiştri militari,subofiţeri şi elevi, 371 gradaţi şi soldaţi şi 7 marinari civili11.

Marina Română, în limitele potenţialului său de luptă, a avut o contribuţie semnificativă în cele două războaie – Războiul de Independenţă şi Primul Război Mondial, care au precedat momentele cruciale din istoria poporului român – Independenţa de Stat şi Marea Unire. O dovedeşte cu prisosinţă şi tributul de sânge dat de marinarii români, aflaţi la postul de luptă, care au pus ŢARA şi DRAPELUL mai presus decât propria viaţă.

calarasi eroi
Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite