Povestea Victoriei, gâsca cu gât roşu care a zburat 5.700 de kilometri. Unde a ajuns pasărea rară plecată din Bărăgan

Găsca cu gât roşu, o pasăre rară pe glob FOTO Viorel Gavril

Victoria, o gâscă sălbatică cu gât roşu, monitorizată cu transmiţător satelitar în cadrul proiectului „Life for Safe Flight”, a avut nevoie de aproape 3 luni pentru a ajunge din România în locurile de cuibărit din nordul îndepărtat al Siberiei. În total, a zburat 5.700 de kilometri în 82 de zile până în peninsula Taimîr.

 Gâsca cu gât roşu este una din cele mai rare specii de pe glob, vulnerabilă pe întregul areal, de la cuibărit, migraţie şi până la zona de iernare. În România, gâsca sălbatică cu gât roşu este strict protejată prin lege, fiind interzisă la vânătoare.

Societatea Ornitologică Română (SOR) ţine sub observaţie 10 gâşte cu gât roşu, echipate cu transmiţătoare satelitare prin proiectul - LIFE16 NAT/BG/ 000847 “Life for Safe Flight”, printre care Emilia, braconată înainte de a fi găsită de autorităţi, şi Victoria, urmaşa acesteia. La scurt timp, localnicii din comuna Mihail Kogălniceanu îi anunţau pe biologii Emil Todorov şi Sebastian Bugariu, care se aflau în zonă, despre existenţa altei gâşti cu gât roşu, care era rănită. Pasărea a fost recuperată şi a ajuns la medicii veterinari de la Fundaţia Visul Luanei, singurul centru de reabilitare a animalelor sălbatice din Bucureşti. După ce s-a recuperat, gâsca cu gât roşu (Branta ruficollis) a primit şi un nume, Victoria, dar şi un emiţător nou, donat de cei de la Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”.

Pe 20 februarie, Emil Todorov împreună cu cei de la Fundaţia Visul Luanei au mers în judeţul Ialomiţa pentru a elibera pasărea. Locul nu a fost întâmplător ales, întrucât în zonă se afla un stol de gâşte cu gât roşu. „Era foarte important ca pasărea să fie eliberată aproape de un stol, să îl găsească repede şi să zboare împreună cu celelalte gâşte cu gât roşu. Am avut ceva emoţii, dar Victoria a găsit repede stolul şi nu au fost probleme de acomodare. A stat 20 de zile în judeţul Ialomiţa, iar apoi a plecat spre cartierele de cuibărit din tundra Siberiei. Până acum, Victoria a zburat 900 de kilometri şi se află în regiunea Krasnodar. Sperăm să o revedem în luna noiembrie când se va întoarce în cartierele de iernare din România sau Bulgaria”, a declarat managerul de proiect din partea SOR pentru proiectul dedicat gâştelor cu gât roşu „Life for Safe Flight”, spune Emil Todorov.

La începutul lunii iunie, SOR a primit semnale pozitive, semn că această călătorie a Victoriei a fost cu noroc. Gâsca cu gât roşu Victoria, monitorizată prin satelit în cadrul proiectului „Life for Safe Flight”, a avut nevoie de aproape 3 luni pentru a ajunge din România în locurile de cuibărit din nordul îndepărtat al Siberiei. În total a zburat 5.700 de kilometri în 82 de zile până în peninsula Taimîr, unde a ajuns pe data de 30 mai.

A început călătoria pe 9 martie

Victoria şi-a început migraţia de primăvară pe data de 9 martie, atunci când a plecat din Insula Mare a Brăilei. Ea a zburat peste Mare Neagră, înspre Peninsula Crimeea, din Ucraina, unde a făcut primul popas. Următoarea oprire a fost în Districtul Kalmîkia, unde a stat până pe data de 21 martie. A treia oprire, zonele umede din nord-vestul Kazahstanului, reprezintă cea mai importantă zonă de popas pentru gâştele cu gât roşu. Aici, Victoria a stat aproape 2 luni şi s-a alimentat pentru ultimul şi cel mai important zbor. Pe 2 iunie, după 2.200 de kilometri parcurşi, Victoria a ajuns la destinaţia sa finală, peninsula arctică Taimîr, una din zonele foarte cunoscute de reproducere a speciei.

Din cauza restricţiilor de deplasare impuse în Rusia şi Kazahstan odată cu pandemia de COVID-19, presiunea vânătorii a fost minimă în acest an, lucru care a permis păsărilor să treacă cu succes prin zonele de vânătoare altfel riscante, spun biologii.

Braconată, tranşată şi dată la câini

La începutul anului, Emilia a fost braconată înainte de a ajunge în gospodăria unde a fost găsită de autorităţi, potrivit datelor transmise de emiţătorul prin satelit pe care pasărea îl purta. Pe 15 ianuarie, semnalele primite din 30 în 30 de minute de la emiţătorul Emiliei au arătat că pasărea se află în curtea unei case din judeţul Brăila. ”Era clar că a păţit ceva”, spun reprezentanţii S.O.R., potrivit unui comunicat. Pe 16 ianuarie, un grup de biologi de la SOR şi Bulgarian Society for the Protection of Birds (BSPB) şi reprezentanţi ai AGVPS (vânători), însoţit de comisari ai Gărzii de Mediu şi de poliţişti au vizitat locul unde se afla emiţătorul. Acesta, inele ornitologice, pene jumulite şi intestinele păsării erau lângă cuşca unui câine din gospodărie.

Proprietarul curţii unde a fost găsit emiţătorul susţine că pasărea a căzut din cauza ceţii şi a fost ucisă de câini.

Versiunea lui, că animalele de pază au mâncat pasărea, nu stă în picioare din mai multe motive, susţineau la acea dată reprezentanţii SOR. Astfel, s-a stabilit că emiţătorul a fost scos cu atenţie de pe corpul Emiliei. Hamul care ţine emiţătorul este din teflon, iar şnururile au fost tăiate şi arse cu precizie, nu sunt urme să fi fost mestecate de un câine. Inelele ornitologice au fost scoase de pe picioarele Emiliei şi nu sunt semne de intervenţie a câinelui: urme de dinţi, distrugere etc. Un câine nu ar fi putut scoate inelul fără să-l deformeze. Este un indiciu clar că un om a tăiat picioarele păsării şi a scos inelele. Toate datele din emiţător arată că pasărea a murit în zona de hrănire sau lângă sat, iar apoi cadavrul a fost transportat în sat, au precizat biologii.

Drumul Emiliei

În cele nouă luni în care a purtat emiţătorul, Emilia a asigurat informaţii extrem de valoroase: a transmis peste 7.200 de locaţii GPS, mai mult decât oricare altă gâscă cu emiţător din proiect. A zburat peste 10.000 de kilometri.

A cuibărit pe valea râului Pyasina din Siberia, a zburat prin cele mai dure locuri de pe ruta de migraţie - şi-a petrecut mare parte din toamnă în Kazahstan, în plin sezon de vânătoare. A trecut şi prin Ucraina, iar pe 21 noiembrie a ajuns în România. Aici a mai trăit două luni.

Emilia a fost capturată de ornitologi pe 15 mai 2019, într-o acţiune comună a patru ONG-uri de conservare şi a unei universităţi. A fost inelată cu inele metalice şi color, a primit un emiţător GPS-GSM produs de firma Ornitel.

Ce ar trebui să urmeze?

Pentru a proteja fauna, implicit speciile aflate în declin accentuat, SOR crede că sunt necesare mai multe măsuri. Gâsca cu gât roşu este o specie vulnerabilă la nivel global.

Populaţia estimată este de circa 50.000 de exemplare. Pierderea a patru gâste cu gât roşu dintr-un proiect internaţional arată că este nevoie de măsuri crescute de protejare a faunei.

În acest sens, SOR consideră că se impun:

• Mărirea amenzilor şi înăsprirea pedepselor pentru braconaj, indiferent că este vorba de păsări, peşti sau mamifere.

• Reducerea semnificativă a activităţii de braconaj prin asigurarea prezenţei sistematice în teren a organelor cu atribuţii de control.

• Interzicerea vânătorii de gâşte sălbatice admise la vânătoare la o distanţă mai mică de 300 de metri de lacurile unde acestea vin la somn.

• Raportarea cazurilor cu mortalităţi accidentale în cazul exemplarelor din specii protejate şi reducerea mortalităţii accidentale a acestora prin instruirea periodică a participanţilor la partidele de vânătoare cu privire la legislaţia în vigoare şi la identificarea speciilor protejate.

• Transparentizarea cotelor de vânătoare realizate şi stabilirea de cote individuale – număr fix de păsări de apă pentru o singură partidă de vânătoare.

50.000 de exemplare pe glob

Monitorizarea gâştelor cu gât roşu se desfăşoară în proiectul „Life for Safe Flight”, finanţat prin  programul LIFE. Proiectul LIFE16 NAT/BG/ 000847 implică organizaţii din toate ţările aflate pe ruta de migraţie a gâştelor cu gâtul roşu: Rusia, Kazahstan, Ucraina, România, Bulgaria. În România sunt implicate SOR, AGVPS, Ministerul Mediului şi Parcul Natural Balta Mică a Brăilei. Puteţi urmări deplasările gâştelor cu gât roşu pe site-ul proiectului savebranta.org.

La ora actuală, pe glob mai există numai circa 50.000 de exemplare de gâscă cu gât roşu. An de an, această specie cuibăreşte în Siberia, de unde vine să ierneze în Ucraina, România şi Bulgaria. 

Proiectul LIFE16 NAT/BG/ 000847 „Life for Safe Flight” implică organizaţii din toate ţările aflate pe ruta de migraţie a gâştelor cu gâtul roşu – Rusia, Kazahstan, Ucraina, România, Bulgaria. În România sunt implicate SOR, AGVPS, Ministerul Mediului şi Parcul Natural Balta Mică a Brăilei. Puteţi urmări deplasările gâştelor cu gât roşu pe site-ul proiectului savebranta.org.