Prognoza meteo: Cum se anunţă vremea sâmbătă, 19 octombrie. Unde va fi cel mai cald

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ne bucurăm de vremea anormal de caldă pentru această perioadă şi în weekend, chiar dacă dimineţile sunt reci şi învăluite în ceaţă densă. Maximele diurne vor atinge şi 28 de grade Celsius în anumite zone din ţară.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), sâmbătă, vremea va fi predominant frumoasă, iar în orele amiezii se va menţine mai caldă decât în mod normal, chiar deosebit de caldă în regiunile intracarpatice. Cerul va fi variabil, mai mult senin ziua, dar cu nebulozitate joasă stratiformă sau ceaţă, în primele ore ale intervalului, apoi cu o probabilitate mai mare în a doua parte a nopţii, în zonele joase de relief, local din est şi sud-est şi izolat din centru şi nord-vest. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 şi 28 de grade, iar cele minime între 5 şi 15 grade, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei.

Şi la Bucureşti, sâmbătă, vremea va fi predominant frumoasă, iar în orele amiezii se va menţine cu mult mai caldă decât în mod normal. Cerul va fi mai mult senin, exceptând primele ore ale zilei şi a doua parte a nopţii, când va fi nebulozitate joasă stratiformă sau ceaţă. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 24 de grade, iar cea minimă va fi de 9...10 grade.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite