Prognoza meteo: Cum se anunţă vremea în weekend. Unde lovesc ploi torenţiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vreme de toamnă autentică FOTO Shutterstock
Vreme de toamnă autentică FOTO Shutterstock

Vremea se strică în weekend în regiunile intracarpatice, iar ploile torenţiale îşi vor face apariţia în peisaj. În sudul ţării va fi în continuare cald, dar de sâmbătă începe să se răcorească.

În ţară, valorile termice vor scădea treptat, în prima zi în vestul, nordul şi centrul teritoriului, apoi şi în celelalte regiuni. Probabilitatea de ploaie va fi temporar ridicată în majoritatea zonelor.

În Bucureşti, vineri,  17 septembrie, valorile termice se vor menţine mai ridicate faţă de cele normale pentru această perioadă în prima zi a intervalului, dar treptat vor scădea. Temporar vor fi condiţii de ploaie.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), vineri, vremea va deveni în general instabilă în regiunile intracarpatice şi la munte, unde cerul va avea înnorări temporar accentuate şi vor fi averse, însoţite de descărcări electrice. Ploile vor avea şi caracter torenţial, astfel că în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 20…25 l/mp şi izolat 40 l/mp. 

Pe alocuri vor fi căderi de grindină. În restul teritoriului vremea se va menţine caldă, cu cer variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala pe suprafeţe mici, cu o probabilitate mai ridicată seara şi noaptea. 

Temperaturile maxime se vor încadra în general între 23 şi 32 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 11 şi 19 grade. Dimineaţa şi noaptea izolat se va forma ceaţă.

La Bucureşti, vremea va fi călduroasă în orele amiezii, când temperatura maximă va fi de 30…31 de grade. Cerul va fi variabil, iar seara şi noaptea vor fi înnorări temporare şi probabilitatea pentru ploi, în creştere. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura minimă va fi de 16…18 grade.

Sâmbătă, 18 septembrie, vremea se va ameliora din punct de vedere al precipitaţiilor. Cerul va fi variabil şi doar pe arii restrânse vor mai fi ploi de scurtă durată şi posibile descărcări electrice, cu o probabilitate mai mare în zonele montane şi în estul teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, iar local şi temporar în regiunile sudice şi estice. Temperaturile maxime, în scădere faţă de ziua precedentă, se vor încadra în general între 20 şi 30 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 6…7 grade în depresiuni şi 18…19 pe litoral. Dimineaţa şi noaptea izolat se va forma ceaţă.

Sâmbătă, în Capitală, conform meteorologilor, maxima va fi de 28…29 de grade, iar minima de 13…16 grade. Cerul va fi temporar noros, iar condiţiile de ploaie reduse. Vântul va sufla în general moderat.

Vă mai recomandăm şi:

Autostrada A10 Sebeş-Turda, tronsonul 2, gata în 2021? Cum arată şantierul. Drulă: Trebuie ca cineva să fie foarte rău intenţionat să nu se întâmple asta VIDEO

Marcel Ciolacu, atac la Dragnea: Din cauza anumitor frustrări sau rateuri ale tale, să vii să anunţi că îţi creezi un partid mi se pare prea mult

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite