Prognoza meteo: Cât de mult cresc temperaturile. Unde loveşte lapoviţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Temperaturi ridicate, dar cu ploi şi lapoviţă FOTO Adevărul
Temperaturi ridicate, dar cu ploi şi lapoviţă FOTO Adevărul

Vremea se menţine anormal de caldă pentru această perioadă, temperaturile maxime ajungând vineri la 11 grade. În zonele de munte, pe alocuri, se vor semnala lapoviţă şi polei, iar în celelalte regiuni se anunţă ploi.

Miercuri, 16 decembrie, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), vremea va fi în continuare mai caldă decât în mod normal la această dată, îndeosebi în vestul teritoriului, precum şi la deal şi munte. În regiunile extracarpatice vor fi nori joşi şi, mai ales în sud, ceaţă local persistentă şi izolat burniţă. 

În restul teritoriului cerul va fi doar temporar noros, dimineaţa pe alocuri va fi ceaţă, iar noaptea pe arii restrânse vor fi precipitaţii slabe, predominant ploi şi mixte la munte. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 şi 9 grade, iar cele minime între -4 şi 3 grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei, spre -8 grade.

În Bucureşti, vremea va fi în continuare mai caldă decât în mod normal pentru această dată. Îndeosebi dimineaţa şi noaptea vor fi nori de nivel jos şi posibil ceaţă şi burniţă. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 6…8 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 0 grade.

Joi, vremea va fi în continuare mai caldă decât în mod normal la această dată, îndeosebi în vestul ţării. Astfel, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 şi 10 grade, iar cele minime, în general, între -4 şi 4 grade. În regiunile extracarpatice vor fi nori joşi şi, mai ales în cele sudice, ceaţă local persistentă şi condiţii de burniţă, îndeosebinoaptea. La munte, pe alocuri vor fi ploi, lapoviţe, ninsori şi condiţii de polei.

 În vestul, nord-vestul şi centrul teritoriului,cerul va fi temporar noros şi în special în cursul zilei local vor cădea precipitaţii slabe, predominant ploi. Vântul va sulfa slab şi moderat, cu uşoare Intensificări la munte. 

Vremea va fi predominant închisă şi mai caldă decât în mod normal la această dată şi în Bucureşti. Temperatura maximă se va situa în jurul a 6 grade, iar cea minimă va fi de 0…2 grade. Vântul va sufla în general slab. Dimineaţa şi mai ales noaptea va fi ceaţă ce poate persista, dar numai trecător vor fi condiţii de burniţă.

Vineri,  vremea se va menţine mai caldă decât în mod normal la această dată, îndeosebi în vestul ţării şi în dealurile sudice, unde cerul va fi variabil. În restul teritoriului va predomina vremea închisă, fiind posibile în zonele joase doar cu totul izolat burniţa sau ploaia slabă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări la munte şi în regiunile estice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 şi 11 grade, iar cele minime între -3 şi 5 grade, mai scăzute în depresiuni.

În Capitală vor fi nori joşi sau ceaţă ce vor persista, dar condiţiile de precipitaţii slabe, ploaie sau burniţă, vor fi reduse. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 5…6 grade, iar cea minimă de 1…2 grade.

Vă mai recomandăm şi:

EXCLUSIV Prof.dr. Viorel Alexandrescu, virusolog: „SARS-CoV-2 este un virus care a bătut toate recordurile!”

Povestea de film a „jafului secolului” în domeniul cărţilor rare. Şef al Scotland Yard, despre români: „Jos pălăria”

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite