Prognoza meteo: Cât mai ţine vremea bună. Unde se anunţă ninsori şi ploi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vremea se menţine frumoasă în prime zile ale anului 2021, cu temperaturi mai ridicate decât normalul perioadei. În zonele joase se anunţă ceaţă, iar la munte, la altitudini înalte vor predomina ninsorile, vântul va viscoli zăpada. De luni, ploile vor cuprinde majoritatea regiunilor.

De marţi, 5 ianuarie, în ajunul Bobotezei, temperaturile încep să scadă. Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), sâmbătă, 2 ianuarie, vremea va fi cu mult mai caldă decât în mod obişnuit pentru începutul lunii ianuarie, iar pe parcursul zilei şi în general frumoasă. Temperaturile maxime, în creştere faţă de ziua precedentă în regiunile vestice, nord-vestice şi centrale, se vor încadra între 7 şi 13 grade, uşor mai coborâte în depresiuni, iar cele minime vor fi cuprinse în general între -4 şi 6 grade. În prima parte a intervalului cerul va fi senin, exceptând primele ore ale dimineţii, când pe arii restrânse în sud-est va fi nebulozitate joasă sau ceaţă. 

Noaptea, în regiunile extracarpatice şi parţial în cele centrale va fi nebulozitate joasă şi pe arii restrânse ceaţă, ce posibil se vor asocia cu burniţă, în timp ce în restul zonelor cerul va fi variabil, cu înnorări spre sfârşitul intervalului în cele sud-vestice unde trecător, pe suprafeţe mici, va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, în special la altitudini mari, precum şi în sudul Banatului, unde la rafală se vor înregistra viteze mai mari în a doua parte a intervalului.

În Bucureşti, vremea va fi frumoasă pe parcursul zilei şi se va menţine cu mult mai caldă decât în mod obişnuit pentru începutul lunii ianuarie. Cerul va fi mai mult senin, însă în primele ore ale dimineţii şi din nou pe parcursul nopţii va fi nebulozitate joasă stratiformă sau ceaţă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 11 grade, iar cea minimă va fi de 5…6 grade.

Duminică,3 ianuarie,  vremea va fi în continuare mult mai caldă decât în mod obişnuit la începutul lunii ianuarie; temperaturile maxime se vor încadra între 5 şi 14 grade, iar cele minime, mai ridicate decât în nopţile precedente, vor fi cuprinse între 2 şi 9 grade. Cerul va avea înnorări în toate regiunile, mai persistente în sud-vest, în est şi zonele deluroase din sud, unde ploile vor fi frecvente şi local moderate cantitativ. În restul teritoriului temporar va ploua în general slab. 

La munte vor fi precipitaţii mixte, iar în prima parte a intervalului, la altitudini de peste 1700 m, vor predomina ninsorile; mai ales în masivele sudice şi sud-vestice se vor cumula cantităţi de apă mai însemnate. Vântul va sufla tare la începutul zilei în zona montană înaltă, în special în Carpaţii Meridionali, unde rafalele vor depăşi 80…90 km/h, viscolind şi spulberând zăpada la altitudini de peste 1700 m; în restul teritoriului vântul va fi slab şi moderat, cu intensificări în sudul Banatului şi izolat şi trecător în celelalte regiuni. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase de relief din est, sud şi centru local se va forma ceaţă.

Conform meteorologilor, în Capitală, vremea va fi cu mult mai caldă decât în mod obişnuit la această dată. Cerul va avea înnorări şi temporar va ploua slab, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 12 grade, iar cea minima va fi de 6…8 grade. Dimineaţa vor fi condiţii de ceaţă.

Luni, vremea va continua să fie deosebit de caldă pentru această perioadă a anului, dar aria de nebulozitate şi ploi va cuprinde toate regiunile. Ziua va ploua în special în jumătatea de sud-vest a ţării, apoi şi în restul teritoriului şi local se vor cumula cantităţi de apă însemnate. În a doua parte a nopţii, în nordul Moldovei şi în estul Transilvaniei vor fi precipitaţii mixte. În zona montană, la început vor fi precipitaţii mixte, apoi, treptat, vor predomina ninsorile, local mai consistente. Vântul va sufla tare la munte, cu peste 80…100 km/h pe crestele Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, dar va avea intensificări locale şi temporare, în general cu 45…55 km/h şi în celelalte zone. Temperaturile maxime se vor încadra între 6 şi 15 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 0 şi 8 grade. Dimineaţa, pe arii restrânse va fi ceaţă.

În Bucureşti, vremea se va menţine deosebit de caldă pentru această perioadă din an. Cerul va fi mai mult noros şi va ploua moderat cantitativ, mai ales seara şi noaptea. Vântul va sufla moderat, cu uşoare intensificări. Temperatura maximăva fi de 13…14 grade, iar cea minimă se va situa în jurul a 7 grade.

Vă mai recomandăm şi:

Care este secretul celui mai rapid proces de vaccinare anti-COVID-19 din lume?

Cine este viitorul şef al CNAS, instituţia care are cel mai mare buget din sănătate în România

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite