Prognoza meteo. Unde şi cât ţin căldurile tropicale, în ce zone lovesc furtunile violente şi ploile cu grindină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România va fi împărţită în două în următoarele zile. În timp ce Muntenia va fierbe la 38 de grade Celsius la umbră, în Maramureş şi Transilvania, de vineri seară, sunt aşteptate furtuni violente şi ploi torenţiale cu gridină.


Administraţia Naţională de Meteorologie(ANM) a emis o avertizare de caniculă, disconfort termic şi instabilitate termică accentuată. Începând de vineri, 17 iunie, ora 12.00 şi până sâmbătă, 18 iunie, ora 23.00, vom avea partea de fenomene meteo extreme.

“Vineri, 17 iunie, vremea va fi călduroasă în toate regiunile, local caniculară în vestul, centrul şi sudul ţării, iar sâmbătă 18 iunie, canicula va persista în Muntenia şi în vestul şi sudul Olteniei. Se vor înregistra temperaturi maxime în jurul a 35 de grade, izolat chiar 37...38 de grade în Lunca Dunării. Disconfortul termic va fi accentuat în cea mai mare parte a ţării, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge frecvent şi local va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în zonele de câmpie şi podiş.   

Începând din după-amiaza de vineri 17 iunie, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în Crişana, Maramureş, Transilvania, Banat şi nordul Moldovei şi pe arii restrânse în restul teritoriului. Vor fi averse, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, trecător cu aspect de vijelie. Izolat ploile vor avea caracter torenţial, va cădea grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi 15...20 l/mp”, a anunat ANM. Acesta este primul val de caniculă care loveşte România.

Conform meteorologilor, vineri, masa de aer fierbinte dinspre nordul Africii se instalează peste toată ţara. Căldura sufocantă se va resimţi din plin îndeosebi în zonele de câmpie şi de podiş, unde şi disconfortul termic va fi accentuat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 31 de grade în depresiuni şi 37 de grade în sud şi pe litoral .

Weekend de foc

Sfârşitul de săptămâna va fi unul de foc, ne aşteaptă tot o vreme călduroasă, local caniculară în zonele de câmpie şi podiş, unde şi disconfortul termic va fi accentuat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, la nivelul întregii ţări, în general, între 25 şi 37 de grade. Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), manifestări specifice instabilităţii atmosferice, vor fi local şi temporar, îndeosebi în vestul şi în nordul teritoriului, precum şi la munte, mai ales după-amiaza.
Sâmbătă, pe fondul instabilităţii atmosferice ceva mai accentuate, ploile vor avea şi caracter torenţial, vor fi însoţite de frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, trecător cu aspect de vijelie. Pe arii restrânse, cantităţile de apă vor fi mai însemnate şi va cădea grindină.


Vă recomandăm şi:

Prognoza meteo: vreme instabilă în următoarele zile. Nu scăpăm de ploi, cât de mult scad temperaturile

Prognoza meteo pentru următoarele trei luni. Vine o vară toridă: cât de cald va fi, când loveşte seceta şi unde plouă mult

Ce vreme se anunţă în următoarea perioadă. Cât ţin ploile şi unde lovesc furtunile, de când se încălzeşte

Călăraşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite