Prognoza meteo: valuri de căldura sufocantă până în septembrie, ce anunţă meteorologii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
vreme toridă şi la începutul toamnei FOTO Adevărul
vreme toridă şi la începutul toamnei FOTO Adevărul

După temperaturile sufocante, vreme se schimbă. Chiar dacă săptămâna începe cu disconfort termic ridicat, în peisaj apar furtunile violente. Specialiştii de la Administraţia Naţională de Meteorologie(ANM) avertizează însă că mai vin multe valuri de căldură.


"Disconfortul termic se va menţine ridicat şi la începutul săptămânii viitoare, pentru că va creşte gradul de umezeală odată cu probabilitatea de apariţie a averselor însoţite de intensificări ale vântului, descărcări electrice, începând de luni seară", a explicat meteorologul Gabriela Băncilă.

Valuri de căldură vor exista până spre a doua decadă a lunii septembrie, chiar dacă disconfortul termic nu va mai fi la fel de accentuat ca acum, a declarat Mihai Huştiu, meteorolog de serviciu în cadrul ANM, potrivit  Agerpres. Întrebat dacă vor mai exista episoade cu temperaturi excesive în luna august, similare cu cele existente în momentul de faţă, meteorologul ANM a precizat că vor mai fi valuri de căldură până spre a doua decadă a lunii septembrie.

"Sigur că da, valuri de căldură vom mai putea avea până spre a doua decadă a lunii septembrie, numai că acele valuri din septembrie se manifestă altfel. Faptul că nopţile sunt mai lungi, temperaturile din cursul nopţii sunt mai coborâte şi atunci disconfortul termic nu mai este atât de accentuat, dar mai putem avea episoade cu temperatura excesivă. Era de aşteptat să se manifeste vara atât de violent. În această perioadă s-au înregistrat recorduri lunare pentru luna august la staţii meteorologice din Banat, Oltenia şi Dobrogea, şase localităţi în care s-a atins recordul pentru luna august, nu recorduri absolute, respectiv la staţiile Băile Herculane, Jimbolia, Jurilovca în zona Deltei, Poiana Stampei, la munte în nordul Carpaţilor Orientali, Vlădeasa în Munţii Apuseni şi la Siria Cetate în judeţul Arad", a subliniat meteorologul de serviciu, Mihai Huştiu.

Vă recomandăm şi:

Prognoza meteo: când şi unde se întoarce canicula. Ce temperaturi se anunţă, în ce regiuni mai plouă

Prognoza meteo: vreme de coşmar. În ce regiune va ploua în fiecare zi, cât de cald se face după 21 martie, unde va fi frig

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite