Prognoza meteo: Când vine primăvara. Cum se anunţă vremea de 1 Martie şi în ce zone sunt aşteptate ninsori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Temperaturile crec uşor, dar nu scăpăm de precipitaţii FOTO Adevărul
Temperaturile crec uşor, dar nu scăpăm de precipitaţii FOTO Adevărul

Începutul calendaristic al primăverii vine cu vreme mohorâtă, se vor semnala ploi în mai multe regiuni, dar cu temperaturi prietenoase. La munte sunt aşteptate ninsori. De precipitaţii nu vom scăpa nici săptămâna viitoare.

Sâmbătă, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), cerul va fi temporar noros şi izolat se vor semnala precipitaţii slabe la începutul intervalului în est, iar noaptea în nord-vest. Acestea vor fi mai ales sub formă de ninsoare la munte, mixte în Moldova şi sub formă de ploaie în rest. Vântul va avea local intensificări, cu viteze mai mari în Dobrogea, sudul Moldovei şi Bărăgan precum şi la munte, iar pe crestele Carpaţilor Meridionali va sufla tare. Temperaturi mai ridicate pentru această dată se vor înregistra în regiunile sudice şi estice şi apropiată de normal în rest. Astfel, valorile maxime se vor încadra între 4 şi 12 grade, iar cele minime între -6 şi 3 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei până spre -10 grade.

Şi la Bucureşti, sâmbătă, vremea va fi uşor mai caldă decât în mod normal pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu înnorări la începutul intervalului, când trecător vor fi posibile ploi slabe. Vântul va sufla moderat în cursul zilei şi în general slab spre seară şi noaptea. Temperatura maximă va fi de 10...11 grade, iar cea minimă de -2...1 grad.

Duminică, 1 martie, vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit pentru începutul lunii martie, însă înnorările vor fi prezente în vestul, sud-vestul, nordul şi centrul teritoriului, unde mai ales spre seară şi noaptea se vor semnala precipitaţii. Acestea vor fi sub formă de ploaie, iar la munte mixte. Izolat vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte şi în sud-estul ţării. Temperaturile maxime se vor încadra între 6 şi 15 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -3 şi 7 grade, mai scăzute în depresiuni. Vor fi condiţii de ceaţă.

În Capitală, duminică, vremea va fi în general frumoasă şi mai caldă decât normal pentru începutul lunii marie. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări noaptea. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 13...14 grade, iar cea minimă de 1...3 grade.

Conform meteorologilor, luni, 2 martie, vremea va fi în continuare mai caldă decât în mod obişnuit în această

perioadă, mai ales în vestul, sudul şi centrul ţării. În regiunile vestice, nordice şi centrale, cerul va fi mai mult noros şi îndeosebi ziua va ploua. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, cu înnorări în prima parte a intervalului când va ploua pe arii relativ restrânse. În zona montană, precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări mai ales la munte şi în vest. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 şi 18 grade, iar cele minime între 0 şi 11 grade, mai scăzute în depresiuni, spre -3 grade.

La Bucureşti, vremea va fi în continuare mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în prima parte a zilei când va fi posibil să plouă slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 14...15 grade, iar cea minimă de 3...5 grade.

De marţi până joi, valorile termice vor fi în creştere în primele două zile şi vor caracteriza o vreme deosebit de caldă pentru prima decadă a lunii martie. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai mare în regiunile din jumătatea vestică a ţării, îndeosebi la sfârşitul intervalului.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite