Prognoza meteo: Vine vreme de primăvară. Unde se încălzeşte neobişnuit, când se întorc ninsorile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vine vreme de primăvară FOTO Shutterstock
Vine vreme de primăvară FOTO Shutterstock

De la minus 16 grade în timpul nopţii trecem la 15 grade cu plus în timpul zilei de sâmbătă, 5 decembrie. Vremea se încălzeşte spectaculos la sfârşitul săptămânii. Astfel, vom avea parte de vreme de primăvară în primul weekend de iarnă.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), vineri, 4 decembrie, vremea va intra într-un proces de încălzire, astfel încât temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 2 şi 10 grade, iar cele minime se vor încadra între -4 şi 6 grade, mai ridicate pe litoral. În vestul, nord-vestul şi centrul ţării cerul va fi variabil, iar dimineaţa şi noaptea pe arii restrânse va fi ceaţă.

În celelalte regiuni cerul va avea înnorări temporare ziua şi va fi mai mult noros noaptea. Mai ales în a doua parte a intervalului vor predomina norii de plafon jos şi local se va forma ceaţă, asociată trecător cu ploaie slabă sau burniţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în Banat şi la munte, cu precădere în Carpaţii Meridionali.

Şi în Bucureşti, vremea se va încălzi uşor, astfel încât temperatura maximă se va situa în jurul a 5 grade, iar cea minimă va fi de 2…3 grade, mai coborâtă în zona preorăşenească. Cerul va avea înnorări temporare ziua şi va fi mai mult noros seara şi noaptea când vor predomina norii de plafon jos şi vor creşte condiţiile de ceaţă. Vântul va sufla slab şi moderat.

Sâmbătă, 5 decembrie, vremea va continua să se încălzească, iar în regiunile din interiorul arcului carpatic vor fi valorile termice diurne mai ridicate decât în mod normal pentru prima decadă a lunii decembrie. În sudul, estul şi sud-estul ţării vremea va fi în general închisă şi local va ploua, iar în zona montană aferentă precipitaţiile vor fi mixte. Izolat vor fi condiţii de polei. În restul teritoriului cerul va fi variabil şi doar pe alocuri va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în sudul Banatului şi pe crestele Carpaţilor Meridionali, dar trecător şi în restul zonelor.

Temperaturile maxime se vor încadra în general între 6 şi 12 grade, iar cele minime, preponderent pozitive vor fi cuprinse între 0 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi până spre 10 grade pe litoral. Mai ales la începutul intervalului, local va fi ceaţă.

În Capitală, meteorologii anunţă valori termice care se vor situa uşor peste cele normale la această dată. Nebulozitate de plafon jos va persista pe tot parcursul intervalului şi va fi ceaţă, asociată trecător cu ploaie slabă sau burniţă. Vântul va sufla slab, până la moderat ziua. Temperatura maximă va fi în jur de 8 grade, iar cea minimă de 4…6 grade.

De vreme caldă vom avea parte şi duminică, dar şi luni, 7 decembrie, pentru că de marţi se va răci, în special în regiunile extracarpatice. Trecător, în est şi sud-est vor mai fi precipitaţii slabe, iar spre sfârşitul zilei, probabilitatea de apariţie va creşte şi în restul teritoriului.

Vă mai recomandăm şi:

 

Moartea în chinuri a unui bolnav de Covid-19, uitat pe un pat de spital. Familia reclamă un tratament inuman

 

Autorităţile schimbă tratamentul pentru COVID-19 după ce plasma nu şi-a dovedit eficienţa. Asimptomaticii nu mai necesită medicaţie

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite