Prognoza meteo: Vreme de coşmar. Unde lovesc furtunile violente şi cât mai plouă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vreme rea în continuare FOTO Aurel Mircea
Vreme rea în continuare FOTO Aurel Mircea

Instabilitatea atmosferică va pune stăpânire pe toată România şi în această săptămână. Vor fi precipitaţii puternice, grindină şi vânt. Temperaturile cresc în majoritatea regiunilor. Administraţia Naţională de Meteorologie(ANM) anunţă în continuare ploi şi vijelii.

Luni, vremea va fi în general instabilă, iar în vest şi nord-vest se va răci faţă de intervalul anterior. Temporar înnorările vor fi accentuate şi se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice şi izolat căderi de grindină şi vor fi cantităţi de apă mai însemnate, în cea mai mare parte a ţării. În regiunile sud-estice, cerul va fi temporar noros, iar probablitatea de ploaie va fi mai ridicată în a doua parte a intervalului. Vântul va avea intensificări la munte, în special pe creste, local şi la cote mai reduse şi în estul, nord-estul şi centrul teritoriului, iar de scurtă durată şi în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 19 grade pe litoral şi 29 de grade în Bărăgan, iar cele minime se vor situa între 7 şi 17 grade.

Şi marţi, vom avea parte tot de aceleaşi fenomene violente. Conform ANM, cerul va avea înnorări temporar accentuate, ziua în majoritatea regiunilor, iar noaptea mai ales în vest, centru şi nord. Se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului în cea mai mare parte a ţării. Izolat cantităţile de apă vor fi mai însemnate şi va cădea grindină. Valorile termice vor fi în scădere faţă de intervalul anterior, astfel încât temperaturile maxime se vor încadra între 17 şi 25 de grade, cu cele mai ridicate valori în sudul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 4 şi 15 grade..

Şi miercuri, instabilitatea se va manifesta în vestul, centrul şi nordul ţării, unde, mai ales în cursul zilei, se vor semnala înnorări, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat cantităţile de apă vor fi mai însemnate şi va cădea grindină. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala izolat, mai ales după-amiaza. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 şi 27 de grade, cu cele mai ridicate valori în sud-est, iar cele minime se vor situa între 8 şi 16 grade. De joi, valorile termice se vor situa în jurul mediilor multianuale, iar local şi temporar vor fi manifestări ale instabilităţii atmosferice.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite