Călăraşi

articolul anterior articolul urmator

Prognoza meteo: Vremea o ia razna. Cât scad temperaturile, unde lovesc ploile

0
25 May 2020 08:23:26
Autor: Ionela Stănilă
Vreme rece şi ploioasă FOTO Adevărul
Vreme rece şi ploioasă FOTO Adevărul

Săptămâna începe cu vreme răcoroasă, normală pentru data din calendar, şi precipitaţii. Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), va ploua în est, sud-est şi în zona centrală. Luni, mercurul din termometre va atinge 24 de grade în sudul ţării, însă în zilele următoare maximele nu vor mai depăşi 20 de grade.

 
Luni, 25 mai, în ţară, vremea va fi în general instabilă, iar valorile termice, deşi în creştere uşoară în majoritatea zonelor, se vor situa în continuare sub cele normale pentru ultima decadă a lunii mai. În vestul, nord-vestul şi centrul teritoriului şi în zonele montane şi submontane temporar înnorările vor fi accentuate şi pe arii extinse vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de surtă durată ale vântului şi posibil vijelii. În restul ţării, astfel de fenomene se vor semnala local şi pentru intervale scurte de timp. Pe alocuri cantităţile de apă vor fi însemnate şi va cădea grindină. La munte, la altitudini mari, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Temperaturile maxime se vor încadra între 13 şi 24 de grade, iar cele minime în general între 2 şi 12 grade.
În Bucureşti, valorile termice vor fi în continuare mai scăzute decât în mod normal pentru ultima decadă a lunii mai. Vor fi perioade de timp cu un grad mai ridicat de instabilitate atmosferică; astfel, cu o probabilitate mai mare după-amiaza şi noaptea, vor fi înnorări temporar accentuate, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi averse. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 21 de grade, iar cea minimă va fi de 9...10 grade, mai scăzută în zona preorăşenească spre 6 grade.
 
Marţi, meteorologii spun  că vremea va fi instabilă şi mai rece decât în mod obişnuit în această perioadă din an. Vor fi înnorări temporar accentuate şi, în special în a doua parte a zilei, se vor semnala pe arii extinse averse ce vor avea şi caracter torenţial, însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Local, în intervale scurte de timp sau prin cumulare, se vor înregistra cantităţi de apă însemnate, pe suprafeţe mici va cădea grindină şi, cu probabilitate mai mare în sud-est, vor fi vijelii. La munte, la altitudini mari, vor fi averse de măzăriche, lapoviţă şi ninsoare. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 15 şi 20 de grade, iar cele minime între 3 şi 11 grade.
În Bucureşti, vremea se va menţine mai rece decât normal şi va fi în general instabilă. Cerul va avea înnorări, temporar chiar accentuate şi vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului. Ploile pot avea caracter torenţial şi vor fi condiţii de grindină. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 20 de grade, iar cea minimă va fi de 9...11 grade.
 
Miercuri, în ţară, vremea se menţine în general instabilă şi va fi răcoroasă, cu valori termice uşor mai ridicate decât în ziua precedentă. Temporar înnorările vor fi accentuate şi se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şii intensificări de scurtă durată ale vântului. Fenomenele vor fi mai frecvente ziua în sud-vest, centru şi nord, iar seara şi noaptea în regiunile sud-estice. În intervale scurte de timp sau prin cumulare, se vor înregistra pe alocuri cantităţi de apă însemnate şi pe spaţii mici va cădea grindină. Izolat vor fi posibile vijelii. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 şi 23 de grade, iar cele minime în general între 5 şi 13 grade.
În Bucureşti, vremea va fi răcoroasă şi în general instabilă. Cerul va avea înnorări, temporar chiar accentuate începând din orele după-amiezii, iar probabilitatea pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului va fi ridicată. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 21 de grade, iar cea minimă va fi de 9...11 grade.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii