Razii pentru verificarea sistemelor de securitate private: peste 1.900 de obiective, controlate de poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Casele de schimb valutar, verificate de poliţişti FOTO Adevărul
Casele de schimb valutar, verificate de poliţişti FOTO Adevărul

Peste 1.900 de obiective care operează cu valori au fost verificate de poliţiştii de la ordine publică în ultima săptămână, pentru neregulile descoperite poliţiştii aplicând peste 300 de amenzi a căror valoare depăşeşte 180.000 de lei.

În perioada 24 - 30 ianuarie 2018, sub coordonarea Direcţiei de Ordine Publică a Inspectoratului General al Poliţiei Române, oamenii legii au organizat, la nivel naţional, 324 de acţiuni, pentru verificarea sistemelor de securitate ale unor obiective. 

Astfel, au fost controlate 1.927 de obiective care operează cu valori, respectiv unităţi şi instituţii de interes public, unităţi bancare, instituţii de creditare din categoria organizaţiilor cooperatiste şi I.F.N., societăţi care au ca obiect de activitate schimbul valutar, case de amanet şi unităţi profilate pe activităţi cu bijuterii, unităţi poştale, staţii de comercializare a carburanţilor, spaţii comerciale, săli de jocuri de noroc, prestatori de servicii de pază şi în sisteme tehnice, dar şi alte categorii de unităţi. 

În urma controalelor efectuate, pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 304 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 182.000 de lei.  De asemenea, poliţiştii au constatat 3 infracţiuni, pentru comiterea cărora sunt cercetate 2 persoane.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite