Restaurarea palatului Prefecturii şi construirea unui corp nou la spital, priorităţi pe agenda Consiliului Judeţean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Judeţean Călăraşi continuă şi în acest an seria investiţiilor. Primele pe lista de priorităţi se află restaurarea Palatului Prefecturii, clădire emblemă a oraşului, monument istoric, dar şi constuirea unei aripi noi la Spitalul Judeţean de Urgenţă.

 „Dacă ar fi să fac o succintă trecere în revistă a obiectivelor iniţiate aş spune că sediul Prefecturii e în faza de licitaţie. Urmează că într-o lună să finalizăm acest proces, iar câştigătorul să se apuce de treabă. Proiectul va fi susţinut din fonduri proprii. A fost destul de dificil pentru că aici am avut de-a face cu arhitecţii specializaţi pe monumente istorice care sunt destul de puţini. Am identificat o firmă care a putut gira, să spun aşa, Studiul de Fezabilitate şi Proiectul Tehnic. Aripa nouă a spitalului e în licitaţie la Compania Naţională de Investiţii. Am deschis procedura de licitaţie şi pentru spitalul nou de la Săpunari. Pe fonduri transfrontaliere vom moderniza faleza, iar portul de ambarcaţiuni va fi construit cu resurse de la Ministerul Turismului.” a explicat Vasile Iliuţă, preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, care a anunţat joi, 9 ianuarie, că va candida pentru cel de-al doilea mandat în fruntea instuituţiei, precizând că nu există niciun risc pentru a câştiga.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite