Călăraşi

articolul anterior articolul urmator

Reţea de alimentare cu apă în comuna Crivăţ, pe lista priorităţilor Consiliului Judeţean Călăraşi

0
23 Jul 2021 15:23:45
Autor: Ionela Stănilă
Discuţii la Primăria comunei Crivăţ pentru alimentarea cu apă FOTO Facebook/CJC
Discuţii la Primăria comunei Crivăţ pentru alimentarea cu apă FOTO Facebook/CJC

Alimentarea cu apă a comunei Crivăţ se află pe lista priorităţilor Consiliului Judeţean(CJ) Călăraşi. Vineri, 23 iulie, autorităţile judeţene şi  cele locale s-au întâlnit pentru găsirea de soluţii.

Preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Vasile Iliuţă, însoţit de vicepreşedintele Mihăiţă Beştea şi reprezentanţi EcoAqua, a fost prezent în localitatea Crivăţ în vederea identificării unor soluţii pentru alimentarea cu apă a comunei.
 
"Racordarea la reţeaua de distribuţie a apei reprezintă o măsură importantă de dezvoltare locală care trebuie să fie prioritară pentru fiecare administraţie a judeţului. Conform ultimelor date statistice, la nivelul întregii ţări, în mediul urban populaţia deservită de sistemul public de alimentare cu apă reprezintă 98,7% , iar în mediul rural 35,3%", a precizat Vasile Iliuţă, preşedintele CJ Călăraşi.
 
Grad redus de racordare
 
Conform INS, în anul 2018 populaţia deservită de sistemul public de alimentare cu apă a fost de 13.515.626 persoane, reprezentând 69,4% din populaţia rezidentă a României, cu 285.927 persoane mai mult decât în anul 2017.
În mediul urban s-au înregistrat 10.342.627 persoane deservite de sistemul public de alimentare cu apă, reprezentând 98,7% din populaţia rezidentă urbană, iar în mediul rural 3.172.999 persoane, reprezentând 35,3% din populaţia rezidentă rurală a ţării.
 
La nivelul regiunilor de dezvoltare, ponderea cea mai mare a populaţiei conectate la sistemul public de alimentare cu apă, în total populaţie rezidentă, s-a înregistrat în regiunea Bucureşti-Ilfov (86,2%), urmată de regiunea Sud-Est (81,0%). Gradul cel mai redus de racordare s-a înregistrat în regiunea Nord-Est (48,8%), urmată de regiunea Sud-Vest Oltenia (57,0%).
 
În anul 2018 volumul de apă distribuită a fost de 1.152.732,1 mii m3 , cu circa 27.284,2 mii m3 mai mare decât în anul 2017. Cea mai mare cantitate de apă distribuită a fost către populaţie, respectiv 517.806,4 mii m3.
 
Cele mai mari cantităţi de apă distribuită s-au înregistrat în bazinele hidrografice Buzău-Ialomiţa (24,2%), respectiv Argeş-Vedea (19,9%).
 
Vă mai recomandăm şi:
 
Expert în sănătate publică, despre eşecul vaccinării în România: „Guvernul nu şi-a bătut capul cu imunizarea populaţiei“
 
Prognoza meteo: Ce se anunţă în weekend. Cât cresc temperaturile, când se întorc ploile

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările