Rugăciune către Sfântul Mina, ocrotitorul celor păgubiţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sfântul Mina, protectorul celor păgubiţi FOTO crestinortodox.ro
Sfântul Mina, protectorul celor păgubiţi FOTO crestinortodox.ro

Sfântul Mare Mucenic Mina, sărbătorit de credincioşii ortodocşi în fiecare an pe 11 noiembrie, este protectorul casei şi al celor păgubiţi. Pelerinii care merg să se roage la sfintele sale moaşte rostesc o rugăciune către Sfântul Mina.

La Sfântul Mina vin să se roage oameni cu diverse probleme. Nu doar cei cau au fost păgubiţi caută să le meargă bine, ci şi cei care vor să îndepărteze gândurile şi faptele rele ale duşmanilor.

De exemplu, la biserica Sfântul Mina-Vergu din Capitală, femeile merg pe 11 noiembrie cu lumânări şi le lipesc la sfeşnice cu capătul pe care de obicei îl aprind. Se crede că astfel vor schimba gândurile duşmanilor.

Fetele urmează şi ele acelaşi ritual cu lumânările în speranţa că inimile celor doriţi se vor întoarce spre ele. Tot în această zi se plătesc sărindare şi acatiste pentru măritiş, pentru împlinirea blestemelor şi aflarea unor taine.

A părăsit armata şi s-a retras în deşert

Sfântul Mina, sărbătorit la 11 noiembrie, s-a născut în apropiere de Memphis, străvechea capitală a faraonilor. A trăit în timpul împăraţilor romani Diocleţian şi Maximian. Râmâne orfan pe când era copil, tatăl i-a murit când avea 11 ani, iar mama sa la doar trei ani dupa acesta.

Ajunge în armata imperială, însă la 23 februarie 303, când Diocleţian a emis primul edict de persecutare a creştinilor, părăseşte armata şi se retrage în deşert, dedicându-se vieţii ascetice. Prezent în Cotyaeum la celebrarea unei sărbatori păgâne, mărturiseşte fără ezitare că este creştin. Este luat de soldaţi şi dus înaintea prefectului Pyrrhus. Pentru că a refuzat să se lepede de credinţa în Hristos, i s-a tăiat capul.

Datorită unei minuni săvârşite, se crede că acesta este apărătorul păgubiţilor, celor care sunt prădaţi de hoţi. Mai mult decât atât, se spune că cine se roagă la acesta şi are o pagubă, imediat hoţul va fi prins şi I se va restitui bunul furat.

Rugăciune grabnic ajutătoare către Sfântul Mare Mucenic Mina:

„Preasfinte şi întru tot lăudat Mare Mucenic Mina, de minuni făcătorule, primeşte această rugăciune de la mine, nevrednicul robul tău, căci către tine, ca la un adevărat izvor de tămăduiri şi grabnic folositor cu lacrimi fierbinţi ma rog ţie.

Vezi, sfinte, paguba mea, vezi sărăcia şi ticăloşia mea, vezi bubele şi rănile trupului şi sufletului meu! Mă rog ţie, Sfinte Mina, grăbeşte-te a mă ajuta cu neincetatele şi sfintele tale rugăciuni. Ia aminte la suspinele mele si nu ma trece cu vederea, că ştiu, Sfinte al lui Dumnezeu, că ai pătimit munci grele şi chinuri înfricoşătoare pentru dragostea lui Hristos, dar prin acele suferinte astazi vietuiesti luminat si ai aflat dar de Dumnezeu.

Fiindca ne-am incredintat ca si dupa mutarea ta din viata aceasta trecatoare, cine a nazuit la sfanta biserica ta si cu credinta ti s-a rugat nu a ramas neajutat. Ca cine te-a chemat pe tine intru ajutor si nu l-ai auzit? Sau cine te-a chemat pe tine, de minuni facatorule, si tu l-ai trecut cu vederea? Sau cui, in pagube fiind si alergand spre ajutorul tau, nu i-ai descoperit paguba lui?

Minunile si ajutorul tau m-au facut si pe mine sa alerg la ajutorul tau,  să cred ca la orice facere de bine esti gata ajutător şi grabnic folositor. Şi eu acum, fiind scârbit şi în pagubă, alerg către tine cu credinţă şi cu lacrimi, îngenunchind, mă rog ţie, Sfinte şi Mare Mucenic Mina, ca să te rogi lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pentru mine păgubaşul şi scârbitul, celui ce n-a trecut cu vederea rugaciunea ta cea muceniceasca, ci te-a ascultat si te-a intarit si te-a primit in cerestile locasuri.

Roagă-te ca sa fiu si eu ajutat si miluit pentru rugaciunile tale, si din pagube si necazuri izbavit, ca sa laud si bine sa cuvantez si sa slavesc intru tot laudatul si preaputernicul nume al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.”

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite