Scandalul cu scântei de la spital, pe masa Consiliului Judeţean. Managerul Şerban: "Relaxare totală pe Secţia Pediatrie!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scandalul dintre  medicii pediatri şi managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Călăraşi a ajuns să fie arbitrat de Răducu Filipescu, preşedintele Consiliului Judeţean.  Conflictul, care datează de mai bine de o lună, nu face decât să aducă deservicii pacienţilor.


Disputele aprige între dr. Romulus Dan Şerban şi dr. Minodora Miron, şef Secţie Pediatrie, dr. Viorica Cotic şi dr. Doina Arhirescu a atins cote alarmante, iar situaţia pare să nu aibă rezolvare.

Mai multe memorii adresate şefului judeţului Călăraşi ar putea să facă lumină în scandalul medicilor. Acuzaţiile curg de o parte şi de cealaltă, iar Răducu Filipescu s-a arătat dispus să-i primească la discuţii pe medici. „Eu nu sunt omul care să dau credit cuiva, vreau să analizez situaţia. Să vedem, poate să fie dreptate de ambele părţi, poate să fie nedreptate într-o parte şi dreptate în altă parte. Mi-au făcut o scrioare nişte doctoriţe de la pediatrie. Îl chem pe manager, după care le chem şi pe ele. Reclamă că este mai dur, aşa este el de fel, că sunt medici puţini, de unde să aduc eu medici, să aducă ministrul Sănătaţii”, a precizat Filipescu.

Acuzate de "afaceri la cabinetele private"

La rândul lor, doctoriţele se plâng de volumul mare de muncă, de gărzile continue pe care trebuie să le facă la UPU, dar şi de faptul că se simt “hărţuite” de manager, că trebuie să semneze condica în biroul acestuia şi că  nu li se apreciază eforturile, în condiţiile în care pe secţia Pediatrie sunt 59 de paturi. Managerul, dr. Şerban le acuză de “o relaxare totală pe secţie”, de faptul că nu vin la program, că mai presus de activitatea din Spital sunt “afacerile de la cabinetele private”, dar şi de faptul că refuză să-şi facă meseria în UPU”.

“Ne rezervăm, în continuare, dreptul de a vă înregistra în situaţii în care veţi părăsi un limbaj decent şi, pe un ton înalt, veţi profera jigniri şi ameninţări. Vă precizăm că aceste aspecte sunt cuprinse în art. 208 CP. (infracţiunea de „hărţuire”)
Apreciem că Secţia Pediatrie a Spitalului Călăraşi a ajuns „celebră naţional” nu prin calitatea actului medical, ci prin ”mizeria pe care aţi patronat-o cu administrarea catastrofală“ atât dvs. în mandatul anterior cât şi ceilalţi manageri care s-au succedat la conducerea Spitalului”, spun medicii pediatri.
 

Vă recomandăm şi:

Extindere. Spitalul din judeţul Călăraşi va avea secţie de neurochirurgie

Dan Romulus Şerban se întoarce la Călăraşi. Medicul ortoped preia conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă

FOTO Curăţenia la Pediatrie, în toi. Ce planuri are Consiliul Judeţean cu Spitalul de Urgenţă

Tragedie. Cum a murit o tânără în mâinile medicilor, după ce a adus pe lume gemeni

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite