Se mută biblioteca. De frica unui incendiu, Consiliul Judeţean închide clădirea fostului cinematograf Victoria
0Până în 2016 când este programată inaugurarea celei mai moderne clădiri din Bărăgan, care va adăposti şi o cafenea literară, biblioteca se mută la demisolul Casei de Cultură.
Pentru că funcţionează într-un spaţiu insalubru, clădirea fostului cinemotgraf Victoria, Consiliul Judeţean a decis să mute cele peste 300.00 de volume. Sediul din Parcul Central nu a mai fost renovat de zeci de ani, iar faptul că acolo sar putea întâmpla o nenorocire a pus de jar mai-marii judeţului. Speriate de tragedia din club Colectiv şi de faptul că reprezentanţii ISU verifică toate clădirile, la Călăraşi se iau măsuri.
„Am luat decizia să mutăm Biblioteca, deoarece acum e la modă ISU. Nu era cazul să investim într-o clădire care nu ne aparţine şi de unde oricum urma să ne mutăm. Acolo va funcţiona Biblioteca, până când se va muta în noul sediu. În sediul fostului Cinematograf Victoria, dacă am primi acest spaţiu, aş face Clubul Tineretului, l-aş dota cu ce trebuie, ca să se distreze tinerii acolo ”, a spus Răducu Filipescu, preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi.
Peste 300.000 de cărţi vor fi salvate
Aflat într-un stadiu avansat de degradare, imobilul care adăposteşte singura biblioteca din Călăraşi va deveni amintire. Autorităţile au făcut eforturi pentru salvarea celor 310.000 de cărţi: romane, lucrări de specialitate, monitoare oficiale şi ziare. Biblioteca Judeţeană, aflată în prezent în fostul sediu al cinematografului “Victoria” nu a fost modernizată în ultimii 20 de ani. Investiţia care se află în derulare, spun autorităţile, se ridică la peste 4 milioane de euro. Noua clădire va fi una modernă, cu o suprafaţă de peste 3.000 de metri pătraţi, de 5 ori mai mult decât actualul sediu care adăposteşte fondul de carte.
Conform preşedintelui Consiliului Judeţean, Răducu George Filipescu, firma care se ocupă de lucrări face finisările la interioare, dar se pun la punct şi utilităţile. “Era nevoie urgent de un astfel de spaţiu, deoarece biblioteca actuală se află într-un spaţiu impropriu, limitat. Nu există iluminat şi nu putem expune tot fondul de carte existent”, spun autorităţile locale.
Investiţie de peste 8 milioane lei
Una dintre cele mai moderne biblioteci din Bărăgan se construieşte la Călăraşi. Noul sediu va fi gata la în primăvara anului viitor şi “ a înghiţit” până acum peste 8 milioane de lei. Moderna clădire este situată în centrul oraşului, în faţa Poştei, şi va deveni cel mai important centru de cultură. Aici va fi deschisă o librărie, dar va exista şi un spaţiu destinat întâlnirii cu scriitorii. Proiectul generous va cuprinde o cafenea literară şi o ceianărie, dar şi o librărie modernă.
„Încercăm ca biblioteca să devină funcţională în aprilie 2016. Mai avem de lucru, se mai fac modificări, au mai intervenit şi alte lucrări. La etaj biblioteca va avea o cafenea literară şi o ceainărie, iar la parter dorim să închiriem spaţiul unei librării. Va fi ceva deosebit!”, a spus Marian Dinulescu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Călăraşi.
Vă recomandăm şi:
Bibliotecă din Călăraşi va fi salvată. Consiliul Judeţean a găsit bani pentru renovare
Biblioteca Judeteana „I. H. Radulescu” Dâmbovita recruteaza voluntari