Secretele restaurării de cărţi vechi. Vălul japonez, folosit pentru autenticitate
0
Carmen Ceauşu este restauratoare de cărţi la Muzeul Judeţean din Giurgiu, iar în ultimii 24 de ani i-au trecut prin mâini sute de documente şi volume cu o deosebită importanţă istorică, pe care le-a tratat cu multă răbdare şi migală.
„Ne considerăm un fel de medici pentru cărţi. Uneori te simţi neputincios, pentru că vrei să faci mai mult pentru a prelungi viaţa unui document, dar trebuie să fii conştient că restaurarea se termină acolo unde începe ipoteza“, îşi începe povestea Carmen Ceauşu (52 de ani), restauratoare de carte la Muzeul Judeţean „Teohari Antonescu“ din Giurgiu, secţia Istorie Memorială.
Spune că orice mică eroare poate duce la distrugerea definitivă a unei cărţi sau a unui document. Cu toate acestea, Carmen Ceauşu nu consideră că face o muncă grea, însă subliniază că este nevoie de multă răbdare şi, cel mai important, de pasiune.
„Este o muncă migăloasă, dar nu este atât de grea. Necesită doar răbdare, o atenţie sporită şi cunoştinţe mereu înnoite. Ai nevoie de multă răbdare pentru desprinderea învelitorii, pentru uscare, pentru îndreptare, pentru încleiere – răbdare pentru tot. Este esenţială atenţia la detalii pentru că documentul reconstituit trebuie să fie la milimetru. Şi timpul dintre etape este foarte important“, arată resturatoarea.
O mişcare greşită şi totul e compromis
Carmen Ceauşu nu s-a gândit niciodată că va ajunge restauratoare de documente la muzeu, deşi încă din copilărie a fost fascinată de artă şi istorie. Prima slujbă pe care a obţinut-o, imediat după terminarea liceului, a fost de vitrinier-decorator.
„Eu am urmat clasele a IX-a şi a X-a la Colegiul Naţional «Ion Maiorescu» din Giurgiu, iar ultimii doi ani i-am făcut la Liceul de Arte Plastice «Nicolae Tonitza» din Capitală. Mi-a plăcut să desenez, să migălesc şi am terminat liceul cu specializarea vitrinier-decorator. Apoi m-am angajat în comerţ, la Giurgiu, iar după 1989 au venit acele minunate separări de secţii cu acţiuni, cu privatizări şi am ajuns în şomaj. În anul 1996 m-am angajat la Muzeul Judeţean Giurgiu pe post de restaurator, urmând să merg la cursuri de specializare. Perioada de început a fost mai dificilă, pentru că nu erau bani pentru cursuri. Am făcut trei ani de pregătire teoretică şi practică la Biblioteca Naţională din Bucureşti, dar şi cursuri la Sibiu şi Iaşi“, povesteşte Carmen Ceauşu.
Cotorul primei cărţi restaurate Sursa arhiva personală
Munca ei în laboratorul de la muzeu este complexă. Lucrează cu bisturiu, spatulă, pensetă, ace şi foarfecă. O singură mişcare greşită poate compromite total documentul sau volumul care trebuie restaurat. Dacă pierde din vedere vreun detaliu, refacerea bunului cultural poate fi incompletă. La polul opus, adăugirile fără sens pot schimba autenticitatea. Aşadar, etapele restaurării trebuie respectate cu sfinţenie.
„Este ca o rană: coasem, dar rămâne cicatricea“
Deşi este o muncă pretenţioasă, Carmen Ceauşu spune că în aproape trei decenii de restaurare nu i s-a întâmplat să o dea în bară: „Am avut însă situaţii în care am crezut la o primă evaluare că va fi uşor, iar când am început să lucrăm, s-au ivit şi alte probleme. De exemplu, am avut de-a face cu pagini fragile, sfâşiate şi am fost nevoită să le desfac şi să fac completări.“
Refacerea unei pagini de carte este în sine o artă, iar materialele necesare nu sunt întotdeauna de găsit, aşa că se merge pe improvizaţie: „Trebuie să găsim foaie de aceeaşi grosime, cu aproximativ aceeaşi culoare. Nu găseşti mereu hârtie care să aibă aspectul acela vechi. De obicei, la carte, tenta de vechi o completăm cu văl japonez.
Coperta primei cărţi restaurate Foto arhiva personală
Dar restaurarea se vede, este ca o rană – coasem, dar rămâne cicatricea. Oricum, unul dintre principiile restaurării este şi lizibilitatea – să se vadă intervenţia într-o anumită măsură“.
Satisfacţia de la finalul unui proiect, când lucrarea este „vindecată“, este completată de cea avută după ce documentele şi volumele sunt expuse în sălile de expoziţie. „La unele documente lucrezi luni bune, iar la altele doar câteva săptămâni, nefiind termene fixe, ci doar principii de restaurare. Însă când bunul cultural, la care ai lucrat cu drag şi cu multă pasiune, este admirat şi apreciat de public, în suflet este o adevărată sărbătoare“, mărturiseşte restauratoarea din Giurgiu.
Care sunt principalii inamici ai cărţilor
Factorii care duc la degradarea cărţilor şi documentelor sunt numeroşi, mai mult sau mai puţin agresivi, după cum explică experta. Umiditatea şi temperatura sunt principalii inamici. Dar şi omul poate atenta la bunăstarea unei cărţi – prin însemnările făcute pe pagini chiar şi cu un creion, prin îndoirea colţurilor şi locul în care o depozitează.
Restaurarea este o intervenţie destinată să reconstituie părţi deteriorate şi degradate ale documentelor şi cărţilor astfel încât să fie menţinută autenticitatea.
„Procesul implică o comisie care ia decizii cu privire la restaurarea volumului. Odată luată decizia, cartea intră în lucru – desprăfuirea mecanică, desfacerea de volum şi spălarea paginilor, dacă este nevoie, uscarea, presarea, completările la colţuri pe tranşă, completarea cu mijloace, dacă acestea sunt deteriorate, plierea, coaserea şi executare de cotor interior.
Scoarţele pot fi din lemn sau din carton mucava, cu sau fără ferecătură metalică, de multe ori colţurile necesitând completări. La învelitoare, cât şi la cotor se pot face completări sau pot fi croite altele noi, în funcţie de gradul degradării. O ultimă operaţiune este executarea unei casete pe mărimea volumului, iar apoi poate fi predată muzeografului“, explică restauratoarea, pe scurt, procesul parcurs.
Ce faci când ţi se termină răbdarea
Chiar dacă orele petrecute în laboratorul muzeului îi solicită întreaga atenţie, restauratoarea se relaxează apelând tot la o activitate ce necesită meticulozitate: croitoria. Iar când o lucrare îi dă bătăi de cap, ia o pauză şi citeşte. Spune că pasiunea pentru lucrul manual a moştenit-o de la mamă, iar răbdarea a învăţat-o de la bunic.
Filipicele lui Demostene, prima carte restaurată
„Când am timp, cochetez şi cu croitoria şi cusătura de goblen. Mama avea răbdare, broda şi confecţiona rochii cu paiete, fiind croitoreasă. Mi-au plăcut rezultatele ei, erau minunate. Răbdarea o am de la bunicul meu, care mereu îmi spunea: «Dacă ai terminat răbdarea, lucrează la îndelunga răbdare. Vei fi şi mai bună la suflet». Dar dacă mi se termină răbdarea, şi mi se întâmplă – de pildă, dacă detaşez scoarţele unui volum şi găsesc o problemă neaşteptată –, atunci prefer să mă îndepărtez, să citesc ceva de suflet şi să o iau de la capăt a doua zi. Întotdeauna există o rezolvare dacă perseverezi“, spune Carmen Ceauşu.
O biblie, cea mai veche lucrare restaurată
De-a lungul anilor, Carmen Ceauşu a avut privilegiul să ţină în mâini şi să „panseze rănile“ unor lucrări de o mare importanţă istorică, inclusiv un volum vechi de peste trei secole. „«Filipicele» lui Demostene, apărut în anul 1715, a fost primul volum pe care l-am primit la restaurare de la domnul muzeograf Emil Păunescu, fostul director al muzeului giurgiuvean, care a reuşit să îmbogăţească patrimoniul instituţiei cu o numeroasă colecţie de volume. Ultimul legat de mine se numeşte «150 de ani de cale ferată. 1869-2019. Bucureşti-Giurgiu», lansat la sediul Muzeului în ianuarie 2020.“
Însă cea mai veche lucrare pe care a restaurat-o a fost în laboratorul Bibliotecii Naţionale din Bucureşti. Este vorba despre o biblie scrisă în alfabetul chirilic din secolul XVII.
„Volumul fusese degradat în proporţie de peste 50%. La restaurarea lui am lucrat alături de alte trei persoane. Când m-am reîntors la Muzeul Judeţean Giurgiu, după terminarea cursurilor din Capitală, am lucrat la refacerea volumului «Valahia» de la 1836, scris tot în alfabetul chirilic. O colegă a lucrat la curăţarea paginilor, iar cartea mi-a fost adusă la legătură. Sunt diferite tipuri de cusături în legarea volumelor, dar pe acesta l-am cusut pe miez de sfoară – se instalează pe un gherghef, pui volumul la limita gherghefului şi apoi pui sfoara. Lucrul la carte este complex“, spune Carmen Ceauşu.
Vă mai recomandăm şi:
Se încarcă comentariile...
