Spitalul Judeţean de Urgenţă va avea 4 neurologi şi se va înfiinţa o linie de gardă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În prezent, un singur neurolog activează la Spitalul Judeţean de urgenţă din Călăraşi FOTO Adevărul
În prezent, un singur neurolog activează la Spitalul Judeţean de urgenţă din Călăraşi FOTO Adevărul

Criza de medici neurologi din Spitalul Judeţean de Urgenţă din Călăraşi este pe cale să se rezolve. După ce, la începutul lunii martie, singurul specialist a părăsit unitatea medicală, Consiliul Judeţean a anunţat că se va înfiinţa o linie de gardă cu 4 medici.

"Nu numai că vom menţine în Spitalul Judeţean secţia de Neurologie. Mai mult, în curând secţia va avea patru medici şi o linie de gardă. Astăzi, asistenţa medicală este asigurată de un medic specialist de la Spitalul Bagdasar Arseni din Bucureşti, pentru care am tot respectul şi pe care o asigur de sprijinul meu necondiţionat pentru binele pacienţilor", a declarat Vasile Iliuţă, preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi pentru arenamedia.ro.

Singurul medic neurolog a plecat, secţia rămânând din data de 4 martie fără specialist. Consiliul Judeţean Călăraşi, instituţie în subordinea căreia se află unitatea medicală a menţionat la acea dată că doctoriţa venită de la Bucureşti anunţase din timp intenţia sa de a părăsi spitalul.

Unitatea medicală a anunţat că încearcă să găsească o soluţie şi că poartă discuţii cu un alt specialist din Capitală pentru a veni să ocupe postul rămas liber. În ultimul an a plecat şi medicul Teodor Stoiculescu, unul dintre cei mai buni specialişti din oraş. Cu o activitate de peste 30 de ani în spital, medicul, care este pensionar, venea şi oferea consultaţii pe secţie în fiecare zi de la ora 08.00 la 11.30. În prezent, acesta poate fi găsit doar la cabinetul său particular din oraş.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite